Răspunsul scurt este „pentru că cei aflaţi la Putere nu au înţeles NIMIC din ce s-a întâmplat în ultima vreme”.
Sau au înţeles, dar reţeaua clientelară de partid este atât de bine înfiptă cu trompa de ţânţar în bugetele publice, încât nimeni nu se mai poate opune.
Exemplu stă festivalul de cheltuit bani publici din Bucureşti. De când s-a schimbat garnitura de primari, se aruncă cu banii aşa cum nu am mai văzut de mult.
Ştiţi scena din Urzeala Tronurilor în care câinii înfometaţi îl mănâncă pe Ramsay Bolton? Cam aşa arată şi politicienii hămesiţi care au stat câţiva ani pe margine şi acum trebuie să hăpăie din miliardele apetisante.
Bomboana de pe coliva bunului simţ a fost pusă la ultima şarjă de şedinţe de Consiliu Local săptămână(CINCI la număr, S1, S2, S3, S4, S5), când s-a pus ştampila pe cheltuieli de câteva miliarde de lei în doar o singură zi.
Unele au un puternic iz penal, altele sunt un scuipat pe obrazul bucureşteanului de rând prin prisma risipei, pentru că edilii care au pe mână bugete uriaşe cheltuiesc aşa cum niciun manager normal la cap n-ar face-o.
Am văzut restauraţia firmelor de salubritate care dictau mersul în Capitală, am văzut împrumuturi uriaşe care vor îndatora sectoarele pe decenii întregi şi am văzut proiecte la suprapreţ sau atribuite unor firme care nu au nici în clin, nici în mânecă cu obiectul lucrării.
CITEŞTE ŞI:
Practic, politicienii din establishment au băgat mâna adânc în buzunarul cetăţenilor, le dau praf în ochi cu câte o lucrare de mântuială, iar restul banilor se evaporă, în vreme ce ei se aşteaptă să mai primească încă un vot.
Oamenii sunt furioşi şi au tot dreptul să fie. Iar această furie, canalizată viclean de canalele de propagandă construite în laboratoarele Moscovei, o să se reverse într-un ocean de haos.
Care poate n-o să apară acum, dar dacă lucrurile merg în acelaşi ritm, s-ar putea să ne înecăm în el peste patru ani. Şi, în contextul internaţional, nu ştiu cine o să ne arunce colacul de salvare. Apele Dâmboviței sunt deja învolburate…