Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 7 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

FOTO | Cratere pe autostrada București-Pitești, mai multe mașini avariate

105
Cratere pe autostrada București-Pitești. Foto:FB/ Carla Tănasie
Cratere pe autostrada București-Pitești. Foto:FB/ Carla Tănasie

Cratere pe autostrada București-Pitești, cea mai veche din țară, s-au format în ultimele zile, după ce autoritățile au împrăștiat material antiderapant, arată imaginile publicate de jurnalista Carla Tănasie. Șoferii care tranzitează zona spun ca stratul de asfalt a fost turnat recent.

Din cauza ninsorilor viscolite din ultima perioadă, autoritățile au împrăștiat sare antiderapantă. Gropile uriașe care s-au format în asfalt pun în pericol miile de șoferi care circulă zilnic pe A1.

Cratere pe autostrada București-Pitești. Mai multe mașini avariate

Până la această oră, nu s-au înregistrat accidente din această cauză, transmite miercuri, IPJ Argeș. Totuși, mai multe autoturisme au fost avariate:

Din cauza temperaturilor scăzute din ultimele zile, pe autostrada A1 s-au format mai multe gropi în carosabil, ceea ce a dus la avarierea sistemului de rulare al unor autoturisme. Din fericire, nu au fost înregistrate accidente de circulatie cu victime ca urmare a acestor deteriorări ale carosabilului. Totodată, mai mulți conducători auto au solicitat și au primit autorizații de reparație pentru avariile suferite de autovehicule”, au transmis reprezentanții a transmis IPJ Argeș.

CITEȘTE ȘI: Curtea de Conturi descinde pe „Circuitul Negoiță” după investigația Buletin de București

Reparații capitale pe A1

O treime din A1, cea mai veche și cea mai aglomerată autostradă din România, va intra în reparații capitale. Ministerul Transporturilor a aprobat o investiție de un miliard de lei pentru reabilitarea sectorului de drum cuprins între kilometrul 44 și kilometrul 86, așa cum a scris Buletin de București aici.

Cei 42 kilometri cuprinși între Vânătorii Mici (Giurgiu) și Căteasca (Argeș) au fost împărțiți în trei loturi, astfel:

  • 5 kilometri – județul Giurgiu
  • 31 kilometri – județul Dâmbovița
  • 6 kilometri – județul Argeș

Autostrada București-Pitești a fost construită între anii 1967 şi 1972, iar în perioada 1997 – 2000 a avut o singură reparaţie majoră. Cu o medie anuală de 40.000 autovehicule pe zi, A1 este totodată și cea mai aglomerată autostradă din țară, potrivit Economedia.ro.

CITEȘTE ȘI: Reparații capitale pe 42 de kilometri din A1 București-Pitești

Cod galben de ger

Bucureștiul și Ilfovul, alături de alte nouă județe, au fost sub cod galben de ninsori până în această dimineață, 19 februarie. Capitala se află în continuare sub codul galben de ger, valabil până pe 24 februarie în aproape toată țara, până pe 24 februarie.

În informarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie se arată că fenomenele vizate sunt:

  • vreme deosebit de rece
  • nopţi şi dimineţi geroase

CITEȘTE ȘI: METEO | Cod galben de ger, până pe 24 februarie. Meteorologii anunţă nopţi cu până la -18 grade Celsius

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în București, Giurgiu și Ilfov. Care sunt zonele vizate. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în București, Giurgiu și Ilfov. Care sunt zonele vizate

Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în perioada 9 – 15 iunie, în...

Peste 200 de liceeni din Capitală au primit lecții de prim ajutor | FOTO: ASSMB
ArticoleEducațieSănătateȘtiri

Peste 200 de liceeni din Capitală au primit lecții de prim ajutor

Peste 200 de liceeni din Capitală au învățat cum se acordă prim...