34 de centre fotovoltaice vor fi amplasate pe acoperișurile a 33 de școli și grădinițe din Sectorul 5, pentru „asigurarea energiei electrice pentru consum”, se arată într-un proiect de hotărâre al Consiliului Local Sector 5.
În cadrul ședinței Consiliului Local al Sectorului 5 de miercuri, 5 februarie, cei 25 de consilieri prezenți au votat în unanimitate în favoarea proiectului.
Valoarea totală a investiției, cu tot cu TVA, este de peste 9,4 milioane de lei (aproximativ 1,9 milioane de euro), dintre care 2,1 milioane de lei vor proveni din bugetul local.
Proiectul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum – construire centrale fotovoltaice Sectorul 5, Municipiul București” va fi elaborat de Proex Instal Consulting SRL.
Acest proiect vine sub forma unei modificări a Hotărârii Consiliului Local Sector 5 din februarie 2024.
Scenariul recomandat în studiul de fezabilitate al proiectului: 34 de centre fotovoltaice pentru 33 de școli și grădinițe amplasate în 34 de locații folosind module fotovoltaice monocristaline. Centrele fotovoltaice vor fi montate pe acoperișul clădirilor pe structuri metalice.
![](https://buletin.de/bucuresti/wp-content/uploads/Captura-de-ecran.-Studiu-de-fezabilitate-Sector-5-1.png)
![](https://buletin.de/bucuresti/wp-content/uploads/Captura-de-ecran.-Studiu-de-fezabilitate-Sector-5.png)
Principalul obiectiv al investiției este majorarea producției de energie electrică din surse regenerabile prin instalarea de noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul Fondului pentru Modernizare (FM).
Prin această investiție, se urmărește reducerea emisiilor de carbon în atmosferă generate de combustibilii fosili, eficientizarea economiei din punctul de vedere al utilizării surselor care să ducă la o dezvoltare durabilă bazată pe un nivel înalt de protecție și pe îmbunătățirea calității mediului. În plus, proiectul vizează să atingă obiectivele impuse la nivelul Uniunii Europene privind producția de energie din surse regenerabile.
Instituțiile de învățământ pe care vor fi instalate panourile fotovoltaice:
- Școala Gimnazială nr. 136
- Grădinița nr. 268
- Liceul Tehnologic „Dimitrie Gusti”, Corp A
- Școala Gimnazială nr. 128
- Grădinița nr. 178
- Școala Gimnazială nr. 126
- Școala Gimnazială nr. 127
- Școala Gimnazială nr. 134
- Școala Gimnazială „Principesa Margareta”
- Colegiul Tehnic Energetic
- Liceul Teoretic „Ion Barbu”
- Școala Gimnazială nr. 2
- Școala Gimnazială nr. 103
- Școala Gimnazială nr. 115 (sediu Calea 13 Septembrie, nr. 177)
- Școala Gimnazială nr. 115 (sediu Calea 13 Septembrie, nr. 209)
- Școala Gimnazială nr. 188
- Grădinița „Paradisul Verde”
- Grădinița nr. 205
- Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”
- Școala Gimnazială nr. 125
- Școala Gimnazială nr. 131
- Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Moțoc”
- Liceul Teoretic „Ștefan Odobleja”
- Grădinița nr. 34
- Grădinița nr. 185
- Grădinița nr. 168
- Școala Gimnazială „George Călinescu”
- Școala Gimnazială Specială nr. 9
- Școala Gimnazială nr. 124
- Școala Gimnazială „Luceafărul”
- Școala Gimnazială „Ion I.C. Brătianu
- Grădinița nr. 54
- Grădinița nr. 35
- Grădinița „Floarea Soarelui”
CITEȘTE ȘI: Sector 6 | Amenajarea Parcului Grozăvești va costa aproape 5 milioane de euro. În ce constă investiția
Panouri fotovoltaice în alte sectoare din Capitală
Sector 2
Consiliul Local al Sectorului 2 a hotărât, în noiembrie 2023, instalarea unor panouri fotovoltaice pe 13 școli. Investiţia este estimată la aproape 5.5 milioane de lei, cu tot cu TVA, iar banii vor veni din Fondul pentru Modernizare, administrat de Ministerul Energiei, potrivit unui comunicat de presă.
Cele 13 școli vizate în proiect sunt:
- Şcoala Gimnazială nr. 4
- Şcoala Gimnazială „Tudor Arghezi”
- Şcoala Gimnazială nr. 27
- Școala Gimnazială nr. 39
- Școala Gimnazială nr. 46
- Școala Gimnazială nr. 51
- Şcoala Gimnazială Iancului
- Școala Gimnazială „Petre Ghelmez”
- Şcoala Gimnazială nr. 77
- Şcoala Gimnazială nr. 307
- Colegiul Naţional „Victor Babeş”
- Colegiul Naţional Bilingv „George Coșbuc”
- Şcoala Postliceală Sanitară Fundeni
Sector 3
15 blocuri din Sectorul 3 vor beneficia de renovarea lifturilor și montarea de panouri fotovoltaice, în cadrul proiectului „Consumă inteligent, utilizează energie verde”.
Potrivit notei de fundamentare, lucrările prevăd montarea panourilor fotovoltaice și a iluminatului de tip LED dar și înlocuirea mecanismelor de acționare electrică a ascensoarelor de persoane, precum și lucrări de reparare/înlocuire a componentelor mecanice, a cabinei/ușilor de acces, a sistemului de tracțiune și a cutiilor de comandă.
Blocurile vizate în Hotărârea Consiliului Local Sector 3 pentru montarea panourilor fotovoltaice:
- Strada Spiridon Matei nr. 2, bl. 12
- Aleea Fizicienilor nr. 11, bl. 3E
- Strada Poştaşului nr. 2, bl. 1
- Aleea Florin Ciungan nr. 7, bl. 65
- Strada Plt. Petre lonescu nr. 10, bl. X18, sc.1
- Intrarea Bârsei nr. 6, bl. G7, sc.B
- Strada Laborator nr. 137, bl. S7
- Barajul Bistriţa nr. 4, bl. G2
- Aleea Barajul Bistriţa nr. 3, bl. G3
- Strada Panait Cerna nr. 1, bl. MS2, sc.1
- Strada Lăceni nr. 11, bl. PM83, sc. A
- Strada Prevederii nr. 21, bl. G15
- Lt. Col. Papazoglu Dumitru nr. 7, bl. B10, sc. 1
- Strada Constantin Brâncuşi nr.6 , bl. A13
- Strada Gheorghe Pătrascu nr.10, bl.B7
Sector 4
Consilierii locali ai Sectorului 4 au votat, în noiembrie 2023, în favoarea unui proiect care viza montarea unor panouri fotovoltaice pe acoperișurile a opt parcări din sector. Este vorba de un proiect făcut cu un grant de peste cinci milioane de euro de la Ministerul Energiei, la care Primăria ar contribui cu trei milioane de euro.
Cele opt parcări alese de experţii Primăriei pentru a fi incluse în proiect sunt după cum urmează:
- Parcare exterioară Bucovăţ;
- Parcare exterioară Davila;
- Parcare exterioară Dimitrie Leonida;
- Parcare exterioară Sederei;
- Parcare Piaţa Progresul – terasă;
- Parcare etajată Piața Sudului – terasă;
- Parcare etajată Parcul Tudor Arghezi – terasă;
- Parcare etajată Tulnici – terasă.