Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 16 January 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMain

Au început lucrările pentru lărgirea la 4 benzi a Prelungirii Ghencea. Când se vor termina

17
lărgirea la 4 benzi a Prelungirii Ghencea
A început lărgirea la 4 benzi a Prelungirii Ghencea

Lucrările pentru lărgirea la 4 benzi a Prelungirii Ghencea, între Cartierul Latin și Pasajul Domnești, au început joi. Șantierul ar trebui să dureze doar 12 luni.

„Am convocat într-o ședință de lucru toți responsabilii de această lucrare, inclusiv deținătorii de utilități (Distrigaz, Enel, Transgaz, Apă-Canal Ilfov, deținătorii de rețele de telecomunicații) dar și antreprenorul contractat de Primăria Capitalei pentru realizarea tronsonului din responsabilitatea lor.

Este o lucrare complexă, din punct de vedere al densității rețelelor de utilități, din prisma faptului că amplasamentul se află pe raza administrativ teritorială a mai multor autorități locale dar și pentru că sunt valori foarte intense de trafic auto”, a declarat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

CITEȘTE ȘI: „Omerta“ guvernamentală din jurul șefului de la Cultură care avizează demolările clădirilor de patrimoniu din Capitală. Nici o reacție de la șefii săi, Ciolacu și Intotero

Lărgirea la 4 benzi a Prelungirii Ghencea

Ionel Scrioșteanu a precizat că a început deja procedura de demolare a tuturor imobilelor aflate pe coridorul expropiat necesar realizării noului drum.

„Sunt în curs ridicările topo pentru imobilele expropriate, se realizează semnalizarea rutieră provizorie pentru delimitarea șantierului, se pregătesc lucrările pentru relocarea primelor rețele de utilități”, a arătat deminitarul.

Lucrările de lărgire se fac pentru o lățime cuprinsă între 34 și 41 de metri, dar cu rezervarea unui spațiu de 8 metri pentru viitoarea linie de tramvai. 

Contractul pentru Lărgirea la 4 benzi a Prelungirii Ghencea prevede:

  • realizarea pistelor pentru biciclete;
  • amenajarea trotuarelor pe ambele părți ale drumului, cu lățimea de 3 m și piste de biciclete cu lățimea de 1,5 m;
  • modernizarea sistemului de iluminat;
  • realizarea sistemului de canalizare pluvială;
  • amenajarea a 2 stații de autobuz;
  • amenajarea unei zone mediană 2 x 4 m, pentru dezvoltarea ulterioară cu cale dublă de tramvai printr-o investiție viitoare a Primăriei Municipiului București.

Vor fi semaforizate următoarele intersecții: menajarea unor intersecții semaforizate:

  • intersecția dintre Prelungirea Ghencea – Acces Cartierul Latin (km 4+710);
  • intersecția dintre Prelungirea Ghencea – Accese (km 4+850);
  • trecerea de pietoni pe Prelungirea Ghencea (km 5+220).

Lucrările amânate din aprilie anul trecut

Valoarea contractului este de 41,91 milioane de lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este din fonduri externe nerambursabile.

Contractul pentru lărgirea Prelungirii Ghencea la patru benzi între Cartierul Latin și Pasajul Domnești a fost semnat în ianuarie anul trecut cu Asocierea TRACON S.R.L. – ACVATOT S.R.L., același constructor care a finalizat Pasajul Domnești.

Lucrările ar fi trebuit să înceapă în aprilie, dar autorizația de construire a fost obținută abia în noiembrie. Ionel Scrioșteanu a explicat că întârzierea a fost cauzată de necesitatea unui protocol cu Primăria Generală, pentru extinderea utilităților.

Durata contractului este de 12 luni, din care două luni perioada de proiectare și 10 luni perioada de execuție a lucrărilor.

CITEȘTE ȘI: Prelungirea Ghencea la 4 benzi, în sfârșit. A fost emisă autorizația de construire pentru porțiunea între Cartierul Latin și pasajul Domnești

În mai anul trecut a fost deschis la 4 benzi tronsonul dintre stadionul Steaua și Strada Brașov, lucrări efectuate de Primăria Capitalei, prin Trustul de Clădiri Metropolitane.

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

Nodul rutier Pantelimon
ArticoleMainTransport

Nodul rutier Pantelimon de pe Autostrada de centură A0, aprobat de Guvern

Nodul rutier Pantelimon, situat pe sectorul de nord al Autostrăzii Bucureștiului A0,...

Cinci mijloace de transport in comun circula pe linia de tramvai, din 18 ianuarie. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

TPBI | Cinci mijloace de transport în comun circulă pe linia de tramvai, din 18 ianuarie

Autobuzele liniilor 116, 141, 232, N10 și N112 circulă pe linia de tramvai...

Ciucu vs Nicușor, faza pe pisici. Dispensere de hrană, după căsuțele din Sectorul 6. FOTO: Facebook/Nicușor Dan
ArticoleMainPrimărie

Ciucu vs Nicușor, faza pe pisici. Dispensere de hrană în parcurile PMB. Funcționează pe bază de sticle de plastic

Pisicile fără stăpân, din trei parcuri bucureștene, sunt privilegiate, de joi. ASPA...

Două concerte, cu artiști celebri, pe 16 și 17 ianuarie, la Filarmonica George Enescu. FOTO: Filarmonica George Enescu
ArticoleCulturăȘtiri

Două concerte simfonice cu artiști celebri, pe 16 și 17 ianuarie, la Filarmonica George Enescu

Orchestra Filarmonicii George Enescu va susține două concerte simfonice cu artiști celebri,...