Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 15 January 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Datornicii din Sectorul 1 nu au vrut să beneficieze de amnistia fiscală. Au fost șterse doar 2 milioane de lei dintr-o estimare de 77 de milioane

26
Datornicii din Sectorul 1
Datornicii din Sectorul 1 nu au vrut să beneficieze de amnistia fiscală. Foto Primăria Sectorului 1

Consiliul Local al Sectorului 1 a acceptat, la finalul anului, ștergerea a până la jumătate din restanțele pe care cetățenii le aveau către bugetul local. Datornicii din Sectorul 1 nu s-au grăbit să beneficieze de această aministie fiscală.

Primăria era dispusă să renunțe la 77 milioane de lei

Până la jumătate din impozitele neplătite de către cetățeni și firme până la data de 31 august urmau să fie după decizia Consiliul Local al Sectorului 1 din decembrie. Estimarea Primăriei era că în această amnistie fiscală se încadrează restanțe de peste 77 de milioane de lei.

Hotărârea adoptată în urmă cu o lună prevedea anularea a 50% din datoria principală, dacă restanța către bugetul local este mai mică de 5.000 de lei, sau a 25% din restanță, dacă datoria este mai mare de 5.000 de lei.

În același timp, se anulau toate penalizările aplicate până la 31 august pentru impozitele neplătite de cetățenii și firmele din Sectorul 1 către bugetul local.

„Scopul hotărârii Consiliului Local este de a determina stimularea achitării voluntare de către debitori a obligaţiilor fiseale principale restante la bugetul local al Sectorului 1, maximizarea încasărilor bugetare, diminuarea arieratelor bugetare şi stimularea mediului economic.

Impactul economic: considerăm că este unul pozitiv, ducând la stimularea mediului economic, mai ales în cazul persoanelor juridice, care au restanţe și pot beneficia de anularea obligaţiilor accesorii aferente pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plata până la data de 31 august 2024 inclusiv.

De asemenea, prin aplicarea procedurii un aspect esenţial este și faptul că aceasta poate duce și la revitalizarea și evitarea deschiderii procedurii insolvenţei, în cazul debitorilor persoane juridice”, era justificarea inclusă în referatul de aprobare, semnat și de către primarul George Tuță.

Propunerea a fost respinsă de către consilierii locali ai USR, care s-au abținut de la vot, invocând faptul că nu este normal ca prin această amnistie fiscală să fie anulate și datoriile persoanelor fizice și juridice, nu doar penalizările aferente restanțelor.

CITEȘTE ȘI: Consiliul Local al Sectorului 1 șterge 77 milioane de lei din impozitele neplătite de către cetățeni și firme. Cine sunt beneficiarii

Datornicii din Sectorul 1 au preferat să rămână restanțieri

Estimările Primăriei s-au dovedit a fi prea optmiste. În final, doar un număr mic dintre datornicii din Sectorul 1 au apelat la această facilitate. Cererile pentru

„Totalul obligațiilor bugetare de anulat în urma solicitărilor debitorilor depuse conform Hotărârii Consiliului Local Sector 1 nr. 225/12.12.2024 este următorul: la persoane fizice suma de 1.907.577 de lei, reprezentând debite principale și majorările de întârziere”, se arată într-un răspuns oferit de Primăria Sectorului 1, la cererea Buletin de București.

Astfel, doar mai puțin de 2,5% din totală restanțelor ce puteau fi șterse vor fi anulate prin cereri ale cetățenilor.

Cea mai mare datorie pe care o persoană fizică ce locuiește în Sectorul 1 o are față de bugetul local este de 1,284 milioane de lei.

Primii 20 de restanției au în total datorii de 6.683.191 de lei.

CITEȘTE ȘI: Frăsineanu de la Direcția pentru Cultură, absolvent de Geografie, carieră de funcționar presărată de controverse. Soția, consilier de stat la Cancelaria lui Marcel Ciolacu

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

Imaginile virale ale nopţii dintre ani - nepalezi care se distrează la metrou. FOTO: Angelescu Dumitru
ArticoleFeaturedTransport

Haos tarifar la Metrorex. Călătorii gratuite în noaptea de Revelion și pierderi pe linie pentru compania de stat

O combinație de majorări salariale forțate, strategii de recalibrare a tarifelor defectuoase...

Analize de sânge gratuite
ArticoleSănătateȘtiri

Sectorul 6 | Analize de sânge gratuite la Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie”

Primăria Sectorului 6 anunță că oferă analize de sânge gratuite, în baza...

Servicii stomatologice gratuite
ArticolePrimărieȘtiri

Sectorul 5 | Servicii stomatologice gratuite, pentru copii

Primăria Sectorului 5 anunță că asigură servicii stomatologice gratuite și aparate ortodontice...