Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 12 January 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMain

De ce au fost condamnați cei 9 polițiști torționari de la secția din Sectorul 4: „Nu posedă resorturile necesare pentru reeducare”

10
polițiști torționari
De ce au fost condamnați cei 9 polițiști torționari. Colaj Libertatea

Cei nouă polițiști torționari de la Secția 16 din Sectorul 4 au fost condamnați la închisoare, în primă instanță, pentru că au bătut și umilit doi tineri, în 2020, doar pentru că aceștia le-au cerut să se legitimeze și să poarte mască de protecție. Incidentul s-a petrecut în timpul pandemiei de COVID-19.

Judecătorul de la prima instanță notează în motivarea hotărârii de condamnare că polițiștii care s-au implicat direct în actele de tortură „nu posedă resorturile necesare pentru reeducare”, în timp ce restul au aprobat tacit comportamentul lor, apoi au încercat să-i „acopere”, scrie Libertatea, care a studiat motivarea instanței.

„Potențialul distructiv al acestor infracțiuni și calitatea inculpatilor de persoane care ar trebui să protejeze persoanele de astfel de acțiuni, iar nu să aibă ei înșiși astfel de conduite, justifică o reacție energică din partea autorităților publice și luarea tuturor măsurilor rezonabile pentru a combate acest fenomen”, notează Tribunalul București în hotărârea de condamnare.

CITEȘTE ȘI: Directorul Direcției pentru Cultură București a mai amenințat jurnaliști. Cazul Pro TV. Reacțiile opiniei publice

Cei 9 polițiști torționari, condamnați de la 2 la 9 ani de închsoare

Buletin de București a scris că, pe 31 august 2020, doi bărbați – Mihai Ionuț Ghiorghe și Nicolae Teodor Gheorghe, au fost opriți la un filtru de poliție. Cei doi se deplasau pe jos și consumaseră băuturi alcoolice, însă nu se manifestau violent.

În timp ce agenții îi legitimau, unul dintre tineri le-a reproșat agenților că nu s-au legitimat la rândul lor și că nu poartă măști de protecție anti-Covid, așa cum prevedeau măsurile instituite pe timpul pandemiei.

În replică, unul dintre poliţişti i-a înjurat pe cei doi tineri, în timp ce alţi agenţi, fără să se legitimeze sau să le solicite datele sau documentele de identitate, i-au imobilizat la sol şi încătuşat.

Unul dintre tineri a fost introdus într-o dubă a poliţiei, unde a fost lovit de mai multe ori cu pumnii, după care a fost dus pe un câmp în zona străzii Drumul Dealul Armanului, în apropiere de Jilava, unde poliţiştii l-au bătut şi torturat. La final, un agent s-a urinat pe cel căzut.

Al doilea tânăr a fost blocat în dubă, unde polițiștii au descărcat gaze lacrimogene, fiind lăsat în această situație timp de 5 minute.

CITEȘTE despre abuzurile la care au fost supuși tinerii: 9 poliţişti de la Secţia 16 care au torturat doi tineri în Capitală, condamnaţi la închisoare

Cea mai grea pedeapsă a primit-o Viorel Constantin Şeicaru, fost lider de sindicat al poliţiştilor. El a fost condamnat la 9 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, purtare abuzivă.

Pedepse cu executare au primit şi poliţiştii Dorin Nine (6 ani şi 6 luni închisoare), Elisabeta Valentina Stancu (6 ani), Viorel Răzvan Lupu (4 ani), Mihai Patrik Alexandru Radu (3 ani şi 8 luni), Beatrice Alexandra Turcu (3 ani şi 8 luni), Cătălin Bogdan Nicu (3 ani şi 6 luni).

Hotărârea nu este definitivă, fiind deja atacată de inculpați pe rolul Curții de Apel București.

CITEȘTE ȘI: Un șofer a tamponat intenționat mașina de poliție. Agenții suspectează că era drogat

Judecător: Loviturile au fost aplicate în scopul de a produce puternice suferinţe fizice

„Scopul lovirii în mod repetat a lui (Ghiorghe Ionuț Mihai – n.r.) a fost acela de a-l pedepsi, umili şi înjosi pe acesta pentru îndrăzneala de a critica comportamentul inculpaţilor cu privire la respectarea măsurilor de protecţie SARS-COV-2, în contextul în care aceştia erau cei chemaţi să vegheze la respectarea acestor măsuri”, arată judecătorul de la Tribunalul București, în motivarea condamnării celor 9 polițiști torționari.

Magistratul arată că loviturile au fost aplicate în scopul de a produce puternice suferinţe fizice, având în vedere că inculpaţii l-au descălţat pe Ionuț Mihai Ghiorge şi i-au aplicat lovituri cu tomfele peste tălpi, „tratament recunoscut ca fiind tortură, întrucât în zonă se află numeroase terminaţii nervoase fapt ce determină ca şocul loviturii să se resimtă în tot corpul.”

„Împrejurarea că inculpații (Stancu Elisabeta Valentina – n.r.), (Turcu Beatrice Alexandra – n.r.) și (Radu Mihai Patrik Alexandru – n.r.) nu au participat în mod activ la aplicarea loviturilor sau a tratamentelor neomenoase aplicate persoanei vătămate nu se poate traduce printr-o exonerare a acestora de răspundere penală întrucât, prin atitudinile adoptate, au aprobat tacit comportamentul celorlalţi inculpaţi implicaţi în agresiune.

Prin natura funcţiilor pe care le aveau şi a atribuţiilor care decurg din ele, (cei trei – n.r.) aveau obligaţia de a interveni pentru protecţia persoanelor private de libertate”, mai precizează judecătorul.

Ambii tineri agresați au decedat în luna martie a anului 2021, nefiind însă stabilită o legătură între agresiune şi deces.

Toate detaliile despre motivarea condamnării, în Libertatea.

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

copac tăiat în IOR
ArticoleMainMediu

VIDEO | Copac tăiat în IOR, cu o zi înainte ca acțiunea să devină infracțiune

Tăierile ilegale au continuat pe bucata retrocedată din Parcul IOR, cu o...

istoria metroului din București
ArticoleMainTransport

Sancțiuni simbolice după cel mai grav incident din istoria metroului din București

Cel mai grav incident din istoria metroului din București, potrivit Club Feroviar,...