Protecția Animalelor CJ Ilfov anunță programul sterilizărilor gratuite pentru pisici și câini. Campania debutează pe 17 ianuarie.
Autoritățile precizează că sterilizarea în masa este prioritatea zero.
Programul sterilizărilor gratuite este următorul:
- Cornetu: 13 și 17 ianuarie – câini și pisici fără proprietar.
- Măgurele: 17 ianuarie – câini cu proprietar, sterilizare și microcipare.
- Popești-Leordeni: 23 ianuarie – câini cu proprietar, pisici cu și fără proprietar.
Programările se fac la numărul de telefon: 0751.235.009.
10.000 de sterilizări în Ilfov, făcute de autorităţi, în ultimii trei ani
Aproximativ 10.500 de animale, câini și pisici, au fost sterilizate gratuit în județul Ilfov, din ianuarie 2022 până anul trecut, anunță autoritățile.
Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov a început campaniile de sterilizări gratuite pentru câini și pisici în ianuarie 2022, cu sprijinul ONG-urilor.
Abia din vara lui 2023, CJ Ilfov a început subvenționarea campaniilor de sterilizări gratuite, explică Hilde Tudora, directorul Direcției Protecția Animalelor:
„Astăzi avem 10.487 de animale, câini și pisici, sterilizate gratuit. 4.165 de câini și 6.322 de pisici. Poate că nu e o cifră mare. Dar gândiți-vă așa: Înainte de acești 3 ani, erau 0 animale sterilizate la nivel instituțional. Adică lupta pentru prevenție era zero.
Mai mult, noi am început campaniile de sterilizări gratuite cu sprijinul ONG-urilor, adică sprijin privat, care a fost limitat, pentru că CJ-ul nu putea să cheltuie bani publici pentru așa ceva. În paralel, am reușit să modificăm legea. Abia de anul acesta, din vară, CJ Ilfov a început să subvenționeze sterilizarea animalelor în masă.”
CITEȘTE ȘI: METEO | După temperaturi de primăvară, vin zile reci în Capitală. Minimele termice nu mai trec de 0 grade
Țarcuri pentru eliberarea câinilor din lanțuri, construite de Protecția Animalelor Ilfov
Campania a demarat anul trecut și se adresează proprietarilor cu venituri reduse din județul Ilfov și are drept scop eliberarea animalelor și educarea populației cu privire la bunăstarea acestora, conform unui comunicat de presă transmis redacției.
Reporterii Buletin de București au contactat-o pe coordonatoarea campaniei, Cristina Caliu, pentru a afla dacă a fost stabilit un prag de venit în acest sens și care este procedura prin care cetățenii pot beneficia de acest ajutor.
Practic, orice cetățean interesat de program poate suna la numărul 0751.235.009. Ulterior, urmează o vizită a gospodăriei pentru analiza situației. Nu a fost stabilită o limită de venit pentru beneficiarii campaniei, astfel încât totul depinde de situația din teren, transmite Cristina Caliu.
Fiind zi de zi pe teren, e simplu să ne dăm seama cine real are nevoie și cine nu. Ne adresăm în special bătrânilor cu pensii mici. Acum, dacă un bătrân are o pensie de 1.200 și altul de 2.500, dar dă jumătate pe pastile și pe alte lucruri, îi ajutăm pe amândoi. E foarte important să fim ancorați în realitate, iar noi suntem pentru că munca noastră se desfășoară pe teren.
Bugetul campaniei, în primă fază, a fost de 50.000 lei, iar costurile pentru construirea primului padoc au ajuns la 4.200 lei. Totuși, reprezentanta Protecția Animalelor Ilfov declară că se vor căuta sponsorizări în continuare, întrucât cererea este mai mare decât s-a estimat inițial.
CITEȘTE ȘI: Păsări din Siberia pe Lacul Morii. Ce specii pot fi văzute pe apă