Jandarmeria Capitalei anunţă că toate intrările în Capitală sunt deschise, pentru a dezminţi o informaţie falsă care circulă în spaţiul public, potrivit căreia protestatari care vor să vină în Bucureşti în acest weekend ar fi împiedicaţi de forţele de ordine.
Jandarmeria subliniază, printr-un comunicat de presă, „că nu există nicio restricție impusă de Jandarmeria Capitalei privind accesul cetățenilor în București pentru a participa la adunările publice de protest anunțate în perioada următoare. Toate intrările în Capitală sunt deschise și nu sunt blocate de forțele de ordine.”.
Instituţia îndeamnă cetăţenii să se informeze din surse oficiale şi sigure pentru a evita răspândirea de informaţii false care pot crea confuzie. Informaţia falsă fusese răspândită prin comentarii pe TikTok.
Protestul de la CCR se va desfăşura oricum, deşi nu e autorizat
Tot Jandarmeria Capitalei informează că protestul organizat în faţa Curţii Constituţionale a României vineri dimineaţă nu este autorizat, drept urmare, excede cadrul legal. Cu toate astea, va avea loc, iar jandarmii se vor ocupa să nu degenereze în violenţe de stradă.
„Insistăm ca organizatorul și reprezentanții acestuia, respectiv participanții la această adunare publică nedeclarată și neasumată, să colaboreze permanent cu forțele de ordine prezente pe traseele de afluire/defluire, respectiv cu cele de la locul desfășurării adunării publice, colaborarea propusă fiind o condiție de bază pentru desfășurarea manifestației fără incidente”.
Este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora.
Jandarmeria Capitalei
Sunt cel puţin două acţiuni de protest în acest sfârşit de săptămână, la Bucureşti. Unul este cel de vineri dimineaţă, organizat la CCR, cel de-al doilea este cel de duminică, asumat de AUR, despre care George Simion spunea că va fi cel mai mare miting al ultimilor ani.
Călin Georgescu a plecat din ţară înainte de mitingul de vineri, aşa cum Hotnews a arătat prin fotografii exclusive.
CITEŞTE ŞI: METEO | Vremea se răcește, de sâmbătă, în Capitală. Maximele termice nu mai trec de 5‑6 grade
Comments are closed.