La poalele Dealului Mitropoliei, mii de bucureșteni se grăbesc, înainte de ora prânzului, să prindă un loc cât mai în față. Coada are peste 100 de metri iar zona de așteptare se întinde pe tot parcursul gardului verde pe care, dacă-l urmezi, te conduce din Piața Unirii până la Catedrala Patriarhală.
Așa arată Boboteaza din buricul târgului. Unii se dau credincioși de la o poștă, alții sunt simpli oameni care vor să ducă acasă Aghiasmă Mare.
Tradiția spune că apa sfințită în această zi de sărbătoare poate să fie sprijin în momentele grele sau, de ce nu, pentru „a scoate duhurile rele” din ei, cum a spus Patriarhul Daniel în timpul „cuvântului de înțelepciune” ținut după slujbă.
Capitalism pe Dealul Mitropoliei
Până la urmă, fiecare persoană are propriul motiv pentru care alege să aștepte după apa sfințită minute în șir sub un soare cu dinți care abia strânge trei grade Celsius în termometre.
După ce a învins coada, un bărbat, trecut sensibil de prima tinerețe, a spus că a luat apă pentru a da cu ea pe politicieni „să nu mai fure și să nu-și mai bată joc de țară”. Semn că mulți nu stau la coadă doar pentru ei înșiși.
„Busuioc. Busuioc la trei lei legătura. Doar trei lei busuiocul, maică”, se aude șoptit, pe rând, din gura a trei bătrâne care întâmpinau oamenii la baza dealului care urcă până la Catedrala Patriarhală. Locul și momentul ideal pentru a strânge un ban într-o zi de sfântă sărbătoare.
Fiecare bătrânică avea mâinile încărcate cu legături de busuioc uscat, iar banii pe care-i primeau îi așezau cu grijă în buzunarul șorțurilor. Surprinzător, oamenii legii ignoră situația. Alerta de „pătrunjel vândut ilegal” încă nu fusese dată.
În spatele gardului turcoaz, găurit din loc în loc cu forma unor lalele, erau pitite de ochii jandarmilor sacoșele doldora de busuioc.
La polul opus, în vârful Dealului Mitropoliei, capitalismul arată diferit, semn că dacă ai „binecuvântare” de la mai marii bisericii primești loc în față. Mai mult, jandarmii în loc să te ia la întrebări, aranjează gardul ca să-ți asigure vadul perfect pentru comerț cu accesorii sfinte.
Așa a apărut o masă de plastic plină cu candele, untdelemn sfințit, iconițe, probabil tot sfințite și ele în mijlocul mulțimii.
În jumătate de oră a vândut peste 40 de produse sfințite. Bonuri fiscale sau chitanțe măcar de mînă nu am văzut să ofere cumpărătorilor, însă de fiecare dată gestionarul așeza cu grijă banii primiți într-o cutie de carton, plasată strategic sub masă, departe de ochii oamenilor.
Aceeași cutie în care candelele au fost aduse, cel mai probabil, la finalul zilei, pleacă de lângă Catedrala Patriarhală plină cu bani neimpozitați.
Au venit degeaba cu sticle goale
La coadă, miile de oameni au venit pregătiți de acasă cu plase pline cu sticle de plastic pe care să le umple cu apă sfințită și să plece acasă bucuroși de prima victorie a anului. Totuși, la capătul cozii aveau să afle că, în ciuda așteptării, sticlele lor tot goale rămâneau.
De la voluntarii Patriarhiei primeau sticluțe de 0,5 litri umplute deja cu Aghiasmă Mare. Sistemul de Garanție-Returnare sub altă formă, în cele din urmă.
Unii plecau acasă cu o singură sticlă, în timp ce alții cu câte un bax întreg. Apa sfințită a fost împărțită, la fel ca pe vremea nomenclaturii, în funcție de statut. Unii încercau să lase câte o bancnotă în schimbul unor sticle suplimentare.
Din când în când, banii erau primiți de voluntarii sau preoții care aveau sarcina importantă de a decide cine și câtă apă sfințită primește. Alteori micile donații se izbeau pur și simplu de un refuz categoric.
O parte dintre enoriași și-au abandonat, probabil în semn de protest, sticlele goale pe unde au apucat. O grămadă de peturi au fost aruncate chiar în lateralul locului în care erau aprinse lumănările pentru vii și morți, în timp ce din loc în loc se găsea câte o sticlă ascunsă după un gard sau stâlp.
„Gardul minunilor” de la capătul cozii din Dealul Mitropoliei
Locul în care Aghiasma Mare era împărțită oamenilor a fost punctul cheie al evenimentului. La doar câțiva metri distanță Patriarhul Daniel, alături de un sobor de preoți, săvârșea slujba de sfințire a apei.
Acolo, pe lângă oamenii care stăteau la coadă, se adunau la gard credincioși care căutau o scurtătură din motive mai mult sau mai puțin întemeiate. Era un fel de gard al „minunilor”, genul de loc în care dacă erai suficient de agil, sau dacă băgai mâna adânc în buzunar, puteai să scutești zeci de minute de așteptare.
De exemplu, doi tineri care trăgeau după ei un căruț, în care se ascundea de frigul de afară copilul lor, i-au rugat pe preoții și voluntarii care împărțeau apă să le dea o sticlă, fără să mai stea la coadă, din motive lesne de înțeles.
Totuși, timp de mai multe minute au fost ignorați. „Hai de aici! Nu vezi că ăștia sunt nesimțiți?”, au plecat cei doi tineri părinți dezamăgiți în mijlocul unei predici despre „iubirea aproapelui”.
În alte cazuri, oamenii bisericii s-au îndurat de cei care cereau apă sfințită prin gard. „Domnișoara dă și mie două ape te rog frumos, nu poate să mergă, tataie”, a strigat un bătrân care-și târâia unul dintre picioare. Abia după câteva minute voluntara căreia îi cerea ajutorul i-a dat bidoanele cu aghiazmă.
O doamnă, trecută și ea de prima tinerețe, și-a făcut rost de apă, tot pe scurtătură cu ajutorul unei donații, după ce a insistat în fața preotului să o accepte.
Același preot câteva momente mai târziu a refuzat o altă sumă de bani în schimbul aghesmei. Alți oameni, după ce au primit peste gard apa, au fost trimiși la biserică să facă donația. „Soro, intri pe poartă și stai la coadă”, se mai auzea din când în când din gurile oamenilor bisericii.
Cei care aveau nemulțumiri veneau tot în fața gardului să-și facă dreptate.
– Să vă fie rușine, nu mi-ați dat anafură, strigă o altă doamnă la unul dintre preoți.
– Dacă și de sărbătorile astea faceți scandal…, a replicat omul bisericii.
Printre oamenii nemulțumiți, bucuroși și înghețați au apărut la gard doi turiști, aflați în vizită în Capitală. Curioși de ce se întâmplă pe Dealul Mitropoliei au abordat-o în limba engleză pe una dintre voluntarele care împărțea sticle de apă. „Holy water here” se bâlbâie voluntara. După care scoate telefonul să ceară ajutor de la Google Translate. „You are from Italy?”, se mai aude la scurt timp cei doi italieni pleacă de lângă gard parcă mai nedumeriți ca la început.
Unii oameni veneau până în vârful Dealului Mitropliei, se uitau la coada care nu se vedea exact unde se termină și reconfigurau traseul. „Mă duc la Antim sau la mine la biserică mai târziu, nu stau aici să îmbătrânesc”, a spus o femeie alteia mai în vârstă care se pregătea să se așeze la coadă.
La câțiva metri distanță de locul în care a fost distribuită Aghiasma Mare îmbuteliată, în pridvorul Catedralei Patriarhale a avut loc slujba de sfințirea a apei și predica Patriarhului Daniel.
Dacă în locul în care apa era distribuită atmosfera era una specifică unei zile de luni din Piața Obor, în fața catedralei domnea o liniște sobră. Oamenii ascultau atenți „cuvântul de înțelepciune” citit de Patriarhul Daniel în față a câteva sute de oameni organizați estetic în stânga și dreapta pridvorului.
În fața Patriarhului nu stătea nimeni, cu excepția a doi militari din Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” îmbrăcați în uniforme de gală, cu sabia pe umăr.
La finalul predicii, care a răsunat pe tot Dealul Mitropoliei, oamenii s-au întors la cele lumești și la lupta de a obține câte un pet de apă sfințită fie prin zeci de minute de așteptare, fie prin coate aruncate în stânga și dreapta sau scurtături care necesită o donație lăsată unde trebuie.
În paralel, la doar câțiva metri de Catedrala Patriarhală Bucureștiul își urma cursul normal. Cu aceleași claxoane aruncate în traficul lejer al unei zile de sărbătoare și cu aceiași oameni grăbiți să înceapă sau să încheie încă o zi a noului an, despre care speră să fie mai bun ca cel care a trecut. Cu sau fără Aghiasmă Mare.
