Reforma educației seamănă cu o lecție impecabilă, ba chiar foarte bine structurată și rostită, dar care nu este învățată tocmai de cei care o predau. România educată rămâne doar o bucată de hârtie.
Marea schimbare din educație numită „România educată” a fost lansată cu mare entuziasm în 2016, fiind însoțită, ca multe alte reforme din ultimii ani, de promisiuni de modernizare, echitate și acces la educație de calitate.
Aproape un deceniu mai târziu ce ne-a rămas din acest superb eșec din moment ce profesorii și elevii par să nu fi înaint mai deloc? Poate că promisiunile din „România Educată” au fost bine intenționate. Totuși, cum poți să tranformi bunele intenții în realitate, când nu te consulți cu noi cei din linia întâi?
Pe cât de grandioase au fost pe hârtie, pe atât dezastruos sunt în practică. Și pentru ce? Ce-au făcut elevii tăi, Românie, să merite pedeapsa dură mascată sub numele de „reformă a educației”?
Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri
Noi tot pedepsim tehnologia! Nu zic, poate că telefonul, folosit necorespunzător, afectează calitatea actului educațional. Dar când experți în educație ajung să spună că acesta poate fi utilizat cu succes la clasă, noi de ce ne temem?
E drept că avem alternative. Tabletele distribuite formal, dar rămase nefolosite în dulapuri, care au costat mulți bani și care probabil vor mai prinde încă cinci ani în care praful se va aduna pe cutia lor, par o soluție bună. Dar când profesorul nu le poate folosi la clasă, nu au cum să fie o soluție miraculoasă.
Dezastruos este poate și curriculumul, care sufocă elevii cu informații uneori excesive și care nu stabilește de cele mai multe ori o conexiune reală cu cerințele de pe piața muncii.
„România Educată” promitea o reformare a conținuturilor școlare, dar ce să vezi, manualele continuă să fie pline de greșeli, iar orele interactive rămân mai degrabă excepția în multe școli, nu regula.
România educată și profesorii, eroii de război neglijați de sistem
Una dintre cele mai mari probleme rămâne statutul profesorilor. Cu salarii încă mici pentru meseria nobilă pe care o au, lipsă de motivație și acces limitat la formare continuă, dascălii devin victimele unui sistem care cere mult și oferă prea puțin.
Fără o investiție serioasă în pregătirea și respectarea acestora, orice reformă va rămâne doar pe hârtie.
Îmi aduc aminte o discuție recentă cu Marian Staș, specialist în educație, care puncta despre titularizare, la momentul respectiv, că „procesul este foarte comunist în esența lui de mișcare de personal. Există mii de oameni care dau titularizarea an de an, dar care nu ajung titulari din cauza faptului că nu există un post liber la catedră”.
CITEȘTE ȘI: Definitivat 2025 | Când încep inspecțiile de specialitate în școlile din Capitală
Ce a făcut România Educată pentru a schimba această problemă a sistemului? Răspunsul la această întrebare rămâne poate evident: Nimic!
Somnoroase păsărele cu demisia-n mână stau…
Un alt actor care după părerea mea este relevant este structura de reprezentare a elevilor,, ce însă de multe ori este legată de mâini și de picioare.
Deși ar trebui să reprezinte interesele elevilor și să fie o platformă pentru dialog real cu autoritățile, activitatea Consiliului Național al Elevilor (CNE) este adesea limitată la inițiative de suprafață.
De menționat este și faptul că elevii au nevoie de stabilitate. Avem nevoie de cineva care să poată conduce structura un timp îndelungat.
În contradictoriu cu această nevoie, avem un exemplu recent: demisia a mai multor membrii CNE, despre care Edu Pedu scria că ar fi venit la finalul unor tensiuni și mesaje contondente pe grupurile de comunicare ale structurii.
Acest incident scoate încă o dată la iveală precaritatea unei structuri care, deși creată să amplifice vocea elevilor în nevoie, pare să fie redusă la tăcere de lipsa de resurse și voință, rămânând un element decorativ într-un sistem care are nevoie disperată de el.
Ei ne-au avertizat asupra organizării defectuoase a examenelor naționale, a divulgării frauduloase a subiectelor și a carențelor din proiectul „România educată”, dar poți critica sistemul când te afli în subordinea lui?
Aș paria că trebuie să fii vreun președinte sau ministru ca să tragi concluzia acestor fapte din care nu rămânem cu nimic altceva decât o altă întrebare. Ce faci când structura asta pentru care ai lucrat nu te mai apără?
Opoziție activă!
Comments are closed.