Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 25 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Noutate pe drumul de mare viteză București-Giurgiu: va avea o pistă olimpică de canotaj

34
pistă olimpică de canotaj
Pistă olimpică de canotaj, cu titlu ilustrativ

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a inițiat un parteneriat cu Federația Română de Canotaj pentru a realiza o pistă olimpică de canotaj pe amplasamentul gropilor de împrumut aferente obiectivului ,,Drum de mare viteză București-Giurgiu”.

„Este un demers prin care, pe lângă investițiile efective pentru dezvoltarea infrastructurii de transport ne propunem să realizăm și proiecte complementare dedicate comunităților locale și partenerilor instituționali, în acest caz, Federația Română de Canotaj.

Pentru a realiza o pistă olimpică de canotaj este nevoie de o suprafață de aproximativ 50-60 hectare, având o lungime minimă de 2.500 metri și o lățime de minimum 160 de metri.

Din gropile de împrumut se extrage materialul necesar execuției terasamentului pentru o lucrare de infrastructură rutieră”, a anunțat CNIR, într-un comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI: Deținuții vor munci la autostrăzi. Parteneriat între Compania de Investiții Rutiere și Penitenciare

Ce face o pistă olimpică de canotaj

,,În România, nu există nicio pistă de canotaj amenajată la standarde internaționale în adevăratul sens al cuvântului. Pentru acest proiect, am luat legătura cu președinta Agenției Naționale pentru Sport, doamna Elisabeta Lipă, și am primit detaliile tehnice necesare amenajării unei piste de canotaj.

Noi, în Caietul de sarcini pentru realizarea Studiului de Fezabilitate al drumului de mare Viteză București-Giurgiu (Autostradă/Drum Expres) am prevăzut cerințe pentru a putea determina anumiți parametri, să vedem la ce adâncime este pânza freatică și cum am putea asigura dimensiunile unei astfel de piste de canotaj.

În momentul în care stabilim că vom putea face proiecte complementare, drumul de mare viteză București-Giurgiu și pista de canotaj de lângă traseul acestuia, vom putea merge la Comisia Europeană pentru a le prezenta.

Practic, nu facem doar o groapă, ci pe amplasamentul unei gropi de împrumut se poate amenaja o pistă de canotaj.

În Caietul de sarcini pentru Studiul de Fezabilitate au fost incluse cerințe specifice precum mai multe foraje geotehnice și piezometre pentru a putea determina nivelul pânzei freatice și cât variază, să avem condițiile pentru a determina dacă se pretează pentru amenajarea unei piste de canotaj”, a explicat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

11 oferte pentru studiul de fezabilitate

La licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate al drumului de mare viteză București-Giurgiu au fost depuse 11 oferte. Contractul este finanțat din fonduri europene, Programul Transport 2021-2027, iar durata realizării Studiului de Fezabilitate este de 16 luni.

Caietul de sarcini include elemente inovatoare, precum punctarea implementării conceptului BIM (Building Information Modelling). De asemenea, CNIR solicită viitorului prestator echiparea instalațiilor de foraj cu sisteme GPS și camere video care permit urmărirea lucrărilor în timp real.

CITEȘTE ȘI: 11 oferte pentru studiul de fezabilitate la drumul de mare viteză București-Giurgiu

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

România educată. Foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea
ArticoleEditorialMain

OPINIE | România educată: lecția la care ne chinuim să trecem clasa

Reforma educației seamănă cu o lecție impecabilă, ba chiar foarte bine structurată...

Vremea de Crăciun
ArticoleDiverseȘtiri

Vremea de Crăciun: ploaie și vânt puternic

Vremea în ziua de Crăciun se va menține închisă și va ploua...