Capitala României era epicentrul național al „Epocii de Aur”, în urmă cu 35 de ani. Curentul electric cu porția, frigul din apartamente iarna, cozile de la Alimentara și PECO, mijloacele de transport în comun rare şi supra aglomerate, lipsa presiunii la gazul metan de la aragaz și demolările care erau în toi făceau parte din tabloul zilnic al unui oraș „gri” și la propriu și la figurat.
O fereastră către această perioadă de tristă amintire a fost zugrăvită în paginile unui jurnal intim scris între 1985 și 1989 de arhitectul Gheorghe Leahu, cunoscut drept „părintele” magazinului Unirea.
Cum arătau sărbătorile în Bucureștiul comunist. File de jurnal
Spre deosebire de inginerul Gheorghe Ursu, ale cărui însemnări au fost descoperite de colegii săi de birou care l-au turnat la Securitate, fapt ce a dus în scurt timp la moartea sa, arhitectul Leahu a avut şansa să-şi publice gândurile, după 1989, la editura Fundației Academia Civică.
„Într-o zi oarecare zi de octombrie a anului 1985, disperat că nu puteam să-mi exprim nicăieri revolta, am început acest jurnal secret, în care am încercat să consemnez cum era mutilat Bucureştiul şi traiul zilnic al românilor şi al familiei mele. […]”, scrie Gheorghe Leahu în prefaţa „1985-1989 Arhitect în «Epoca de Aur»”.
Așadar, însemnările arhitectului surprind o imagine, pe alocuri de-a dreptul șocantă, a unei Capitale în care s-au demolat 450 de hectare de cartiere de locuințe, clădiri de instituții și 23 de biserici.
Din jurnalul său, redacția Buletin de București a selectat doar zilele prin care putem vedea cum arătau sărbătorile de iarnă în Bucureștiul comunist.
24 decembrie 1985: Oamenii așteptă afară, pentru că pe întuneric s-ar putea fura marfa
N-am mai scris… e sfârşit de an, la slujbă am probleme grele cu încheierea planului, sunt obosit, vin acasă târziu, nu mai rămâne timp decât să te zbaţi puţin pentru casă.
E ajunul Crăciunului, mirifica sărbătoare pe care românii o sărbătoresc de milenii. Am fost prelucraţi la birou (ca în fiecare an) să fim foarte atenţi să nu se facă mici petreceri prin ateliere, să nu semnăm bilete de voie personale, să nu se manifeste nici un fel de aducere aminte că ar fi vorba de zile de sărbătoare (ale cui sărbători, ale duşmanilor noştri? ale capitaliştilor, ale imperialiştilor? Nu! sărbătorile neamului românesc!!).
Sunt invitat la prânzul de Ajun la socrii mei. Merg pe jos până la Piaţa Unirii, de acolo cu metroul până la Armata Poporului, de acolo iar pe jos până la Maman şi Tatan. Copiii noştri sunt în vacanţă. Suntem 6 persoane; socrii, fiicele lor, Rodica șI Vivi, soțiile noastre, adică, şi noi, ginerii.
Până ajung pe strada Bujoreni, mă cutremur de aspectul unui complex comercial întâlnit în cale. Înăuntru, casierele și vânzătoarele ciorchine în jurul câte unei lumânări chioare, afară zeci de cumpărători ce au fost invitați să stea la ușă până trece perioada de întrerupere completă a iluminatului electric.
Tot cartierul este în beznă. Afară fulguie, e frig umed, oamenii așteptă afară pentru că pe întuneric s-ar putea fura marfa.
24 decembrie 1989: Niciodată, în nici o țară de lume, nu s-a dărâmat în timp de pace, din dispoziția unui singur om, o asemenea întindere de oraș
Pe 24 decembrie ne adunăm un nucleu de arhitecţi din Institutul „Proiect-Bucureşti” pe care i-am simţit permanent că sunt opozanți ai regimului comunist şi ne propunem să transmitem la televiziune MESAJUL ARHITECȚILOR.
Studioul 4 al Televiziunii devine în aceste zile fierbinţi tribuna reprezentanţilor poporului.
Vârfuri ale intelectualităţii, oameni integri, morali şi cinstiţi, de genul lui lon Caramitru sau Mircea Dinescu, se intercalează cu foşti activişti comunişti, cu personaje pitoreşti, care se înghesuie pe ecran într-o continuă transmisie în direct a revoluţiei române.
Dan Angelescu, ce lucrează în compartimentul tehnic al TVR, îmi este vechi prieten şi-l abordez telefonic, să-mi înlesnească intrarea pe post în numele arhitecţilor.
Precipitat, colectivul adunat scrie, rescrie, corectează, propune şi, în final, aştern pe o coală de hârtie cu litere de tipar MESAJUL ARHITECȚILOR ADRESAT ROMÂNILOR.
Când în zilele acelea fierbinţi, de după 21 decembrie 1989, toată ţara era marcată de căderea lui Ceauşescu, sub huiduielile a peste 100.000 de manifestanți chemaţi personal de el să-l aclame în imensa piaţă din faţa sediului CC al PCR şi când, îngrozit, a plecat hoţeşte cu helicopterul, de pe terasa CC-ului, majoritatea românilor au simţit o uşurare.
Noi, personalul de elită al celui mai mare institut de proiectare din țară, „Proiect Bucureşti”, am fost afectaţi mai mult decât alţii de uriaşa tensiune şi incompetenţă prin care Ceauşescu a dirijat, personal ideea faraonică de a ridica un nou centru socialist în Bucureşti.
S-au dărâmat din dispoziţia sa peste 450 de hectare din mijlocul oraşului tradiţional (o suprafaţă uriaşă, echivalentă cu suprafaţa celebrului oraș italian Veneția), cu mii de locuitori alungați din casele lor, cu sinucideri și mutilări de cartiere întregi, străzi, clădiri și monumente de patrimoniu și multe biserici.
Am apreciat că niciodată, în nici o țară de lume, nu s-a dărâmat în timp de pace, din dispoziția unui singur om, o asemenea întindere de oraș.
De aceea, noi, arhitecții din „Proiect București”, am dorit să dezvăluim locuitorilor României, prin studioul 4 al televiziunii, cum am lucrat în acei ani, prin ce umilințe profesionale și ritmuri de lucru inimaginabile am trecut.
În acei ani, Ceaușescu cu suita sa făcea sute de „vizite de lucru” pe șantier, stabilea soluții, apoi le modifica, apoi le anula, iar noi, specialiștii, întocmeam și schimbam proiectele ca urmare a capriciilor sale.
Ajung la televiziune şi mă strecor prin 5-6 cordoane de milițieni. În jur, răpăie mitraliere, străzile sunt păzite de TAB-uri şi tancuri. Ajung la pasarela ce duce spre studioul 4, împreună cu alţii.
Sărbătorile în Bucureștiul comunist: Cum se explică faptul că asupra fostului CC al PCR nu s-a tras nici un cartuş?
Pe coridoare, zac cioburi de geamuri care ne obligă să ne furișăm aplecați sub nivelul parapetelor de la ferestre. Ajung la ușa studiolui 4. Dan Angelescu mă anunță la Teodor Brateș, devenit peste noapte regizorul transmisiilor revoluției române în direct. Aștept ore chinuitoare să fiu chemat. După aproape două ore, Dan Angelescu îmi transmite că dl. Brateș cere să vadă materialul.
Îl înmânez și aștept intrigat să fiu chemat, încă o oră, când sunt anunțat că foaia cu mesajul arhitecților s-a pierdut. N-am știut că mesajele venite din toată țara erau triate, selectate de profesioniștii care slujeau atunci la formarea noii conduceri a țării.
N-am știut pe 24 decembrie 1989 că exista un scenariu nedezlegat niciodată, regizat dur de acapatorii puterii, care au trimis la moarte sute de oameni, punând la cale mascarada cu teroriștii.
Traversez oraşul în timp ce în diferite zone au loc schimburi de focuri între „apărătorii revoluţiei” şi teroriştii-lunetişti neidentificați niciodată.
În Piaţa fostului Palat Regal, a rămas în decembrie 1989 o dovadă extraordinară a faptului că ameninţarea cu teroriştii a fost o înscenare.
Acolo a ars o aripă întreagă a Palatului Regal, devenit Muzeul Naţional de Artă, acolo s-a prefăcut în scrum Biblioteca Universitară şi a fost distrusă complet clădirea Direcţiei a 5-a a securităţii.
Tot acolo, clădirea de lângă Biserica Creţulescu a fost ciuruită de gloanţe.
În „starea de război” din piaţa cuprinsă între fostul Palat Regal și sediul fostului Comitet Central al PCR s-au tras mii de cartuşe. Dacă asupra aşa-zişilor terorişti s-au tras timp de zile şi nopţi rafale de gloanţe, care au incendiat atâtea clădiri cu valoarea de patrimoniu, cum se explică faptul că asupra fostului CC al PCR nu s-a tras ca ripostă absolută nici un cartuş?
Pe suprafaţa intactă, de mii de metri, a tencuielilor fațadelor fostului al CC al PCR a rămas pentru posteritate urma indubitabilă a falsului atac al teroriștilor, inventat de cei ce s-au instalat atunci în fruntea țării.
Pe 25 decembrie, chiar de zilele sfinte ale Crăciunului, Nicolae și Elena Ceaușescu au fost împușcați, la rândul lor, executați în urma unui sumar și rapid proces.
S-a terminat cu dictatura, comunismul, arbitrarul. Trăiască Libertatea!
Au fost capturați și Bobu și Barbu Petrescu, cu două zile înainte Dincă și Mănescu.
În tot orașul, ne amenință gloanțele, mai ales noaptea tirul se întețește.
După 25 de ani, după 45 de ani suntem
Liberi!
Liberi!!
Liberi!!!
Să nu uităm niciodată umilința și mizeria anilor din „epoca de aur”. Am terminat jurnalul!
Serialul „Sărbătorile în Bucureștiul comunist” continuă în zilele următoare și cu alte consemnări ale arhitectului Gheorghe Leahu.
CITEȘTE ȘI:
Sărbătorile în Bucureștiul comunist | 20 Decembrie: „Lumea știe ce trăim noi acum?”
Comments are closed.