Apel pentru donaţii, lansat de ASPA. Asociaţia atrage atenţia că sezonul rece este cel mai dificil pentru căţeii din adăposturi şi invită cetăţenii să devină Moş Crăciun pentru blănoşi.
„Atenția și îngrijirea pe care le-o oferim în adăposturi nu pot concura cu căldura unui cămin, într-o familie iubitoare”, transmite instituția printr-o postare de Facebook.
Cei care nu pot adopta, dar îşi doresc să ajute, pot dona:
- Pături
- Prosoape
- Paie
- Hrană (umedă/uscată) specifică anumitor afecțiuni (ex: renale, hepatice, convalescență, etc), hrană starter
- Culcuşuri din plastic pentru câini
Persoanele interesate să facă o donaţie pentru câinii din adăposturi, pot suna la numărul de telefon 0741.817.863 pentru mai multe detalii.
CITEȘTE ȘI: ASPA Bragadiru încheie anul cu încă un padoc renovat, pentru căței. Asociația face bilanțul anului 2024
Catalog online cu cățeii din adăposturi
Ultimul târg de adopţii a avut loc pe 7 decembrie, însă adopţiile continuă la adăposturile ASPA Bragadiru şi ASPA Mihăileşti. Cățeii pot fi adoptați de marți până sâmbătă, între orele 10:00-16:00.
Instituţia a lansat şi un catalog online cu căţeii din adăposturi, astfel încât cetăţenii să poată decide cărui blănos doresc să-i ofere un cămin.
Acesta cuprinde fotografii și informații despre fiecare cățel propus spre adopție, dar și despre procedură și actele necesare.
Peste 1.800 de câini sunt înscriși, în acest moment, în catalogul online. Pentru a găsi mai ușor cățelul potrivit, persoanele interesate de adopție pot filtra rezultatele în funcție de sex, vârstă, talie, culoare și adăpost.
Totodată, aici sunt menționate și actele necesare adopției:
- Copie Carte de Identitate
- Dovadă venit
- Dovadă spațiu