Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 20 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Mai multe parcări pentru avioane la Aeroportul Otopeni

15
Mai multe parcări pentru avioane la Aeroportul Otopeni. Foto CNAB
Mai multe parcări pentru avioane la Aeroportul Otopeni. Foto CNAB

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat că a încheiat noi lucrări de modernizare a pistelor de aterizare și de rulare pentru avioane la Aeroportul Otopeni, în valoare de 56 de milioane de lei.

„Compania Națională Aeroporturi București continuă procesul de modernizare a infrastructurii aeroportuare și anunță finalizarea și recepția lucrărilor de modernizare prevăzute pentru a doua fază din proiectul de sistematizare a suprafeței de mișcare a aeroportului.

Investiția, care a vizat lucrări de amploare la mai multe obiective, face parte din strategia CNAB de creștere a capacității operaționale a Aeroportului Henri Coandă și de optimizare a condițiilor de operare a aeronavelor”, se arată într-un comunicat al CNAB.

CITEȘTE ȘI: Situație fără precedent în USR: Elena Lasconi cere Senatului invalidarea mandatului lui Clotilde Armand. Aceasta refuză să respecte decizia instanței

Modernizări ale pistelor pentru avioane la Aeroportul Otopeni

Astfel, au fost realizate lucrări de amploare pentru extinderea Platformei nr. 2, creându-se 9 noi poziții de parcare pentru avioane cod C (ex: Airbus A320, Boeing B737).

Aceste poziții pot fi utilizate, de asemenea, pentru parcarea a 3 aeronave cod E (ex: Boeing B777, Airbus A330) și alte 3 avioane cod C.

„De asemenea, s-au executat lucrări la una dintre căile de rulare pentru aeronave și s-au modernizat două drumuri care asigură accesul rapid al echipamentelor de handling către avioanele de pe platformele aeroportuare.

Au mai fost realizate lucrări la sistemele de preluare a apelor pluviale de pe suprafețele de mișcare, dar și la sistemul de balizaj.

Noile sisteme de balizaj si iluminat cu surse LED sunt realizate cu tehnologii moderne ce asigura o importanta reducere a consumului de energie”, se mai arată în comunicat.

Valorea lucrărilor pentru această a doua fază a proiectului de modernizare este de 56.633.680 lei.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Scandalul din IOR continuă. Administratorul terenului a încercat să scoată lemnul tăiat. A intervenit poliția

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect