Viaductul de la Cernica face parte din Lotul 4 al A0 Nord care ar fi trebuit finalizat în octombrie 2024. Lucrările au fost întârziate de autoritățile de mediu care nu au elaborat la timp un studiu privind impactul șantierului asupra lacului Cernica și zonei adiacente care face parte din aria naturală protejată Natura 2000. O serie de imagini aeriene surprinse recent arată că lucrările sunt în toi, iar pe amplasamentul viitorului viaduct a fost construit un dig provizoriu care are funcția de drum tehnologic.
În lungime de 4,7 kilometri, segmentul de autostradă aferent lotului 4 al A0 Nord trebuie să traverseze, printr-un viaduct de 1,3 kilometri, lacul Cernica, prin dreptul a ceea ce a mai rămas, în urma dezvoltării imobiliare, din Pădurea Căldăraru.
În februarie 2023, Buletin de București dezvăluia că la aproape trei ani de la semnarea contractului utilajele nu pot pătrunde în zonă din cauză că perimetrul este din punct de vedere legal arie naturală protejată Natura 2000. Astfel, șantierul a fost condiționat de obligația realizării unui așa-numit Studiu de Evaluare Adecvată.
Documentul este, de fapt, un studiu de mediu desfășurat pe perioada unui an calendaristic care sa acopere cele patru anotimpuri din zona afectată. Teoretic, în tot acest timp, ar trebui monitorizată cu atenție evoluția biodiversității locale.
Astfel, în urma cercetării, s-ar fi stabilit măsuri pentru un impact minim asupra speciilor protejate din zonă după începerea lucrărilor și traficul rutier generat ulterior.
Viaductul de la Cernica şi „fauna portocalie”
O serie de imagini aeriene surprinse la jumătatea lunii decembrie arată că lucrările sunt în toi. Traiectul viitorului viaduct a fost deja transformat în dig de pământ care servește drept drum tehnologic pentru autoutilitarele consorțiului controlat de Dorinel Umbrărescu. Mai mult, pe malurile opuse se forează pentru viitorii piloni, iar în imediata vecinătate sunt depozitate „piese” precum grinzi, predale sau segmente de tablier metalic ce vor face parte din viitorul viaduct.
- Pasaj peste calea ferată București Sud – Oltenița (km 51+077), în lungime de 504 m;
- Pod pe autostradă peste Lacul Cernica și drum de exploatare, în o lungime de 1274 m.
Termenul de finalizare prevăzut la această oră este primăvara anului 2026, însă autoritățile estimează că lucrările ar putea fi finalizate mai devreme. Potrivit datelor de la CNAIR, stadiul fizic al lucrărilor este de 26%.
Lotul 4 din secțiunea Nord a Autostrăzii București ar trebui să preia traficul rutier de pe cel mai aglomerat segment din DNCB. Rămasă la o bandă pe sens, bucata de 4 kilometri, dintre DN3 Pantelimon și Autostrada Soarelui din Centura Capitalei, înregistrează la orele de vârf o viteză medie de deplasare de aproximativ opt kilometri la oră.
Tot pe această bucată de drum este asigurat traficul rutier de marfă între A3 București Ploiești, E 85 și Autostrada București-Constanța.
CITEȘTE ȘI: Sector 5 | Amnistie pentru toţi cei care au datorii mai mici de 40 de lei la bugetul local
Comments are closed.