Locuitorii de pe străzile din zona Grivița – 1 Mai, pe care a fost deviat tot traficul care iese și intră în București, pentru lucrările la magistrala M6 de metrou, au ajuns la disperare.
Unele case s-au crăpat deja, asfaltul de pe străzi, care nu a fost gândit pentru o afluență atât de mare de autovehicule, inclusiv de mare tonaj, a început să se strice, poluarea aerului și poluarea fonică sunt la cote insuportabile, acuză cetățenii, care declară că au ajuns la finalul răbdării.
Trei dintre locuitorii de pe străzile Carpați, Mircești și Caransebeș, cele mai afectate de devierea traficului, pentru a face loc șantierului pentru magistrala M6 de metrou, au venit în ședința Consiliului Local al Sectorului 1 din 12 decembrie și au declarat că, deși au apelat la toate autoritățile din București, până acum problema lor a fost ignorată.
CITEȘTE ȘI: Magistrala 6 surpă casele, acuză locuitorii din zona Pod Constanța. Ce soluții sunt
Lucrările la magistrala M6 au început în august. Ar putea dura câțiva ani
Lucrările au început în august și teoretic ar urma să se termine în 2027 pentru secțiunea I, de la stația 1 Mai la stația Tokyo (în dreptul Mall Băneasa).
Buletin de București scria încă din august că Mihai Barbu, preşedintele Consiliului de administraţie al „Metrorex” la acea vreme, declara că șantierul pentru secțiunea I nu va fi gata în 2027, cel mai probabil, din cauza birocrației și a unor situații care nu au fost prevăzute inițial.
CITEȘTE ȘI: Magistrala 6 | Metroul spre Otopeni nu va fi gata în 2027. Șeful Metrorex: „Apar multe situații neprevăzute”
Devierea traficului în zona Grivița – 1 Mai, în Sectorul 1, începută pe 24 august, trebuia să se încheie în noiembrie. Dar Metrorex a anunțat că se menține până la finalul lunii decembrie, cu posibilitatea să mai fie extinsă o dată.
„Orice modificare eventuală care ar putea interveni pe parcurs va fi anunțată printr-o informare actualizată.
Restricția de trafic instituită la data de 24.08.2024 în intersecția Calea Griviței – Bd. Ion Mihalache rămâne în vigoare, cu asigurarea variantelor ocolitoare:
• pentru direcția dinspre Șoseaua Chitilei și Bd. Bucureștii Noi, alternativa o va reprezenta ruta Strada Carpați – Strada Mircești – Strada Caransebeș;
• pentru direcția dinspre Bd. Ion Mihalache și Calea Griviței, pentru relația de ieșire din capitală, alternativa o va reprezenta ruta Strada Clăbucet – Strada Aviator Popișteanu – Strada Soveja – Pod Constanța”, anunța Metrorex în noiembrie.
Restricții de acces pentru trafic greu. Dar fără efect
Metrorex menționa că pe străzile Carpați, Mircești și Caransebeș, cele mai tranzitate, a fost instituită, printr-un aviz de trafic secundar, restricția de acces (cu excepția riveranilor și a mijloacelor de transport în comun), în intervalul orar 22:00 – 06:00, pe perioada execuției lucrărilor.
Localnicii declară că această limitare nu este respectată, numărul de autovehicule care circulă pe acele străzi fiind la fel de mare noapte, ca în timpul zilei, ceea ce face ca ei să nu mai poată dormi și să fie sub un stres continuu.
„Din 24 august, noi nu știm ce înseamnă 6 ore de somn. În bătaie de joc, ne-au acceptat o restricție de trafic între 22.00 și 6.00. Dar degeaba, se circulă ca în miezul zilei.
După calculele noastre, trec pe cele trei străzi peste 30.000 de mașini pe zi”, a atras atenția Adrian Scăunașu, de pe strada Mircești, în fața consilierilor locali ai Sectorului 1.
„Poliția Rutieră ar fi trebuit să analizeze ce volum preiau străzile Carpați, Mircești și Caransebeș înainte de fi dat avizul de trafic. 37.000 de vehicule, în 10 ore, am calculat noi, pe baza înregistrărilor pe care le-am făcut cu camerele noastre video.
Printre acestea, tiruri, vehicule cu gabarit depășit, mașini cu substanțe inflamabile. Pe trotuare circulă motocicliștii, că săracii, pe unde să o mai ia.
Suntem pe o bombă cu ceas“, a reclamat și Dana Mineo, tot de pe strada Mircești.
„Copilul meu de 18 ani are tiroidită autoimună hașimotă. Din cauza stresului la care este supusă, doarme două ore pe noapte, ziua nu se poate odihni. Un copil olimpic nu mai poate face față cerințelor școlare.
Nu vă pasă de sănătatea fizică și mentală a noastră. Suntem terorizați, poluați fonic, atmosferic. Nu mai deschidem geamurile, nu mai aerisim, nu mai avem viață.
Vreți să ne vedeți morți ca să vă luați măsuri? Ne-am adresat tuturor autorităților, dar nu s-a luat nici o măsură”, s-a plâns și Oana Ionescu, locuitor din zona cea mai afectată.
CITEȘTE ȘI: VIDEO | Stadiul lucrărilor la magistrala M6. Imagini din dronă cu viitoarele staţii
Casele se surpă. Cine plătește?
Cea mai mare nemulțumire a locuitorilor este că li se surpă casele, unele vechi și de peste 100 de ani, din cauza autovehiculelor grele care trec pe cele trei zone ce nu au fost gândite pentru asemenea gabarite.
„Eu am asigurare pe casa mea și pe casa părinților. M-am adresat firmei de asigurări, i-am întrebat dacă mă pot despăgubi, căci după două luni deja semnele de distrugere sunt foarte clare. Răspunsul a fost un «Nu» mare de tot.
Noi suntem copiii ploii. Ne poate ajuta Primăria Sectorului 1 material, în momentul în care se va pune problema să începem să ne reparăm casele?”, s-a plâns Adrian Scăunașu, în ședința Consiliului Local Sector 1.
Nu a primit un răspuns din partea primarului sau a consilierilor, legat de acest aspect. Adrian Scăunașu a cerut ca Primăria să-i scutească pe locuitorii de pe străzile afectate de deviere măcar de impozitul pe proprietate pentru anul viitor, ca un semn minim de înțelegere.
„Probabil că va trebuie să mergem în instanță cu Metrorex, PMB sau Poliția Rutieră. Cred că ar fi normal ca Primăria Sectorului 1 să meargă în solidar cu noi în acest proces, pe care aș vrea să nu-l intentăm, dar cred că nu vom avea de ales”, a avertizat cetățeanul care locuiește pe strada Mircești.
Dana Mineo a acuzat faptul că avizele de trafic obținute de Metrorex pentru lucrările la magistrala M6 și devierea traficului sunt ilegale, fiind realizate din birou, fără o analiză din teren.
„Noi ne aflăm în fața unor scurtături tehnice aprobate de cei mai buni actori ai acestui aviz de deviere. Dar nouă ni s-a luat practic viața.
Cel mai grav este că nouă ne crapă casele cu noi înăuntru.
Acest aviz de trafic nu a avut la bază actele legală obligatorii la momentul eliberării. A fost un contract care nu este respectat cu toate condițiile tehnice, specifice și generale pe care acest proiect public le-a asumat.
Trebuia să se stabilească stările inițiale ale structurilor și infrastructurilor afectate de această deviere. Asta nu s-a întâmplat.
Comisia tehnică, din pix, a avizat fără să analizeze nimic din ce a stat la eliberarea acestor documente. A contat doar că acela este traseul cel mai scurt”, a acuzat Dana Mineo.
Locuitorii au acuzat că au fost ignorați de toți, chiar dacă au discutat inclusiv cu primarul general, Nicușor Dan.
„Indiferent de câte petiții și interdicții au fost date, absolut nimic nu se respectă. Ce ar trebui să facem ca să fim luați în considerare ca locuitori ai sectorului dumneavoastră?
Cu vorbe nu ne ajută absolut nimic. Toate autorizațiile care s-au dat au fost date ilegal”, a vorbit și Oana Ionescu în fața consilierilor Sectorului 1 și a primarului George Tuță.
CITEȘTE ȘI: Circulație reconfigurată pe DN1, pentru șantierul magistralei M6
Primarul George Tuță despre lucrările la magistrala M6 care le-a dat viața peste cap cetățenilor: S-au dat peste 30 de amenzi
Primarul Sectorului 1, George Tuță, le-a explicat cetățenilor nemulțumiți care au venit la ședința Consiliului Local că nu are prea multe atribuții în această chestiune, care să-i permită să-i ajute.
A precizat că Sectorul 1 va încheia un protocol cu Ministerul Transporturilor care vizează inclusiv colaborarea pe proiectele pe care instituția centrală le desfășoară pe raza sectorului 1.
„De asemenea, după ce am devenit primarul Sectorului 1, am solicitat colegilor din Primărie să dispunem toate măsurile necesare pentru ca acolo să fie în primul rând respectate regulile care sunt astăzi în vigoare.
Colegii de la Poliția locală mi-au transmis că au fost aplicate, în ultima lună, mai bine de 30 de amenzi celor care încălcau legea și veneau cu diverse tonaje interzise, de regulă, mai ales pe timpul nopții”, a declarat George Tuță.
Primarul a precizat că, pe de altă parte, Comisia tehnică de circulație, care poate găsi alte soluții pentru devierea traficului, se află în subordinea Primăriei Generale.
„Comisia tehnică de circulația a PMB este cea care decide toate regulile, indiferent cine administrează. Dar nu putem avea trafic de gabarit depășit în zone care sunt construite cu recomandări de locuințe pentru cetățeni și cu străzi înguste și fără trotuare.
Am făcut solicitări, suntem alături de dumneavoastră”, le-a transmis George Tuță.
Comments are closed.