Un elev este ucis, deoarece și-a exprimat prea vocal nemulțumirea că a picat examenul de bacalaureat, iar un profesor s-a simțit jignit de reacția sa. Elevul este evreul David Fallik, din Cernăuți. Profesorul este Emil Diaconescu. Suntem în 1926, anul tensionat în care pamfletul unui profesor a dus la uciderea unui elev.
Crima a fost comisă de Nicolae Totu, cel care mai târziu va deveni legionar și unul dintre locotenții lui Corneliu Zelea Codreanu. Viitorul legionar a vrut să „spele cu gloanțe” rușinea profesorului din Iași, care a considerat că jignirea adusă lui este jignirea adusă României și statului român.
Deși crima a fost comisă în văzul tuturor, de față cu un polițist, iar Nicolae Totu s-a predat imediat, criminalul a fost achitat. În favoarea lui a intervenit de la București chiar Octavian Goga, în acel an ministru de Interne.
Peste ani, Nicolae Totu avea să devină chiar parlamentar, tot la București. A fost asasinat, la rândul său, în 1939, la ordinul lui Carol al II-lea.
Cum a fost posibilă creșterea tensiunii astfel încât în urma unui text de 14 pagini, scris de un profesor care a manipulat realitatea, să fie ucis un elev de 18 ani? Care sunt mecanismele prin care oameni care până la un moment dat sunt buni vecini ajung să se urască până la moarte?
Buletin de București a stat de vorbă cu scriitorul Cătălin Mihuleac, cel care a documentat în arhive uciderea lui David Fallik și care a studiat, pentru romanele sale, atmosfera din epocă și modul cum a fost amplificată ura. Scriitorul deține una dintre puținele copii care mai există din pamfletul ucigaș scris de profesorul Emil Diaconescu.
Buletin de București: Pornind de la un pamflet scris de-un profesor de liceu, s-a ajuns la uciderea unui elev. Care au fost, în anul 1926, mecanismele prin care un incident izolat a luat amploare până la crimă?
Cătălin Mihuleac: În octombrie 1926, o comisie formată de Ministerul Instrucțiunii Publice a fost trimisă la Cernăuți, pentru sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat. Emil Diaconescu, profesor care preda la faimosul liceu Negruzzi din Iași, s-a dovedit cel mai fioros examinator, picându-i în masă pe elevii evrei, la proba orală de Istorie-Geografie.
Fiindcă fusese nedrept și-i lăsase pe mulți fără dreptul de-a se înscrie în universități, a fost urmărit prin Cernăuți de-un grup format din părinți, elevi și simpli cetățeni solidari cu aceștia.
Revoltații l-au așteptat în fața restaurantului unde se ospăta și l-au luat la rost, trântindu-i în obraz formule ca „Jos, Diaconescu!”, „Bacșiș”…
Au strigat „Bacșiș”? De ce tocmai bacșiș?
Tradiția românească spune că acolo unde este un examen, apare și bacșișul. Cel mai vocal dintre manifestanți s-a dovedit David Fallik, un absolvent care i-a spus textual lui Diaconescu: „Ați venit special să puneți întrebări și să picați elevii. Noi știm mai multă carte decât elevii din vechiul regat și chiar decât profesorii”.
Avea temei acuzația respectivă sau David Fallik suferea de mania persecuției, având în vedere că Cernăuțiul abia devenise parte a României?
Era clar că Diaconescu venise cu misiunea de a-i pica pe evrei. Din 182 de candidați, au trecut examenul doar 60.
Revenit în vila lui din Iași, profesorul ofensat a ticluit un pamflet de 14 pagini, pe care l-a publicat pe banii lui și l-a distribuit contracost studenților din Frățiile de cruce. Mesajul lui era simplu: „Cazul de la Cernăuți nu mă privește pe mine personal, ci privește ordinea și propășirea neamului nostru”.
Ce este Frăția de Cruce?
Frăția de Cruce este o organizație studențească, creată la Iași, în 1923, la inițiativa lui Corneliu Zelea Codreanu. Aceasta va sta la baza formării, în 1927, a Legiunii „Arhanghelul Mihail”, sub conducerea aceluiași Corneliu Zelea Codreanu.
Frăţia de Cruce era, în viziunea Căpitanlui „o organizație a tinerimii române din întreaga țară, având ca scop suprem de a crea buni ostaşi României de mâine”.
Membrii erau în special elevi şi studenţi, dar şi tineri în general. În 1924, Ion I. Moța, camaradul cel mai apropiat al Căpitanului, este numit şef al organizației Frăția de Cruce pe toată țara.
Nicolae Totu, ucigașul lui David Fallik, a fost membru al Frăției de Cruce, apoi unul dintre locotenenții lui Corneliu Zelea Codreanu.
Ați citit pamfletul? Ce ne puteți spune despre el?
Că-i bun de predat în școlile de jurnalism, fiind un exemplu de manipulare ca la carte. Evreii erau numiți cu termenul cuprinzător de „minoritari”, fiind văzuți ca un pericol pentru statul român. Se scria că-s grupați în organizații cu caracter secret și că se antrenează fizic și mental pentru destabilizarea țării.
Urmarea este că Nicolae Totu, unul dintre cititorii pamfletului, a fost desemnat de „frații” lui să se prezinte la primul termen al procesului ce le fusese intentat elevilor recalcitranți și să spele onoarea națională cu detergent pe bază de gloanțe. Ceea ce Totu a și făcut, împușcându-l pe David Fallik, în chiar clădirea Palatului de Justiție din Cernăuți.
Nicolae Totu, care în acel an era membru al Frăției de Cruce, iar un an mai târziu a fost printre primii care i s-au alăturat lui Corneliu Zelea Codreanu în noua legiune, a fost achitat, deși a comis crima în mulțime și s-a predat pe loc unui agent de poliție.
De la București, a reacționat în favoarea lui chiar ministrul de Interne, Octavian Goga, viitorul prim-ministru antisemit. Cum a fost posibilă achitarea, când crima a fost la vedere?
Jurații au votat pentru achitarea lui. În vremuri de tensiune, calea de la cuvânt la crimă este rapidă, iar ucigașii sunt priviți cu simpatie. Gloanțele care-au încărcat revolverul veneau din pamflet și chiar dacă Nicolae Totu a apăsat pe trăgaci, adevăratul făptaș a fost autorul acelei scrieri vitriolante.
Paradoxal, nu David Fallik a fost privit ca victimă, ci profesorul Emil Diaconescu. Aceasta a câștigat o popularitate imensă, care l-a propulsat la o catedră din Universitatea din Iași și pe-un fotoliu din Parlament.
Cât despre Goga, ce să zic… Un poet numit ministru de Interne rămâne un personaj pe care marii promotori ai teatrului absurdului regretă că l-au ratat.
Aveți la activ două romane despre holocaustul românesc din perioada interbelică, Deborah și America de peste progrom, apoi unul despre holocaustul francez – Strania valiză a domnului Silberstein – recent publicat. Toate sunt bazate pe personaje și fapte reale, cum este asasinarea lui Fallik, relatată pe larg în Deborah. Ați studiat documentelele vremii, ați căutat să înțelegeți atmosfera de atunci.
Am flirtat ani lungi cu acarienii din arhive… Culmea este că, în dosarul lui Diaconescu de la CNSAS, nici nu se pomenește de pamfletul care a condus la uciderea lui Fallik… Asta demonstrează ce mari „profesioniști” erau ofițerii din Securitate.
Cum vă explicați că oameni care erau vecini și chiar prieteni au devenit atât de cruzi, până la crimă, doar pentru că ceilalți erau evrei?
O vorbă înțeleaptă zice că „nu fiecare evreu este Rotschild”. Mulți sunt aproape la fel de săraci ca mine.
Moda curentelor naționaliste din Europa nu putea ocoli România. Era ceva șic să îmbraci haina de iubitor al gliei. Goga îi scria ode lui Hitler, destui intelectuali vedeau în Codreanu un mic Napoleon…
Apoi, mari activiști ai antisemitismului au fost și preoții, iar noi știm azi de apartenența legionară a fostului barosan Teoctist. De altfel, însuși Emil Diaconescu era fiul popei dintr-un sat din Botoșani.
Dacă sunt bine ambalate și legate cu fundiță tricoloră, formule sforăitoare ca „renașterea națională” sau cea a PNL-ului „prin noi înșine!” întăresc inimile moi și le fac impermeabile față de intruziunile străine.
Și vedem cum, peste noapte, ia românească se preface în armură de luptă.
Toate sloganurile bombastice ajung gumă de mestecat colectivă. O molfăi tu, mi-o pasezi mie, dar gustul dulce trece și guma de mestecat ajunge un drajeu funebru pe coliva cuiva.
Cine este Cătălin Mihuleac
Cătălin Mihuleasc este scriitor. A publicat în ultimii ani trei romane care abordează tema holocaustului și dramele prin care au trecut evreii în perioada interbelică. Evenimentele relatate în cărțile sale sunt bazate pe date, fapte și personaje reale.
Primul roman este America de peste pogrom (2014, 2017 și 2021), iar al doilea Deborah (2019), unde apare și povestea uciderii lui David Fallilk. Cel mai recent volum, publicat anul acesta, este Strania valiză a domnului Silberstein.
Este doctor în filologie, cu o teză despre pamflet.
Unii istorici afirmă că-n România antisemitismul a avut mai curând cauze economice decât religioase. Ați abordat și dumneavoastră această temă.
Sărăcia îi frustra pe români, gradul de analfabetism era uriaș în interbelic… În acest timp, evreii învățau carte și, pentru că multă vreme n-au avut voie să dețină proprietăți, s-au orientat spre meserii liberale, dar bine plătite, precum cele de doctor sau avocat.
Este sărăcia și frustrarea generată de situația economică dificilă un element care amplifică furia populației, până la progrom?
Normal că este. În Strania valiză a domnului Silberstein pomenesc felul în care proprietarii faimosului restaurant „Bolta rece” din Iași au fost asasinați în timpul pogromului din 1941, deși plătiseră un bacșiș cât leafa medie pe un an ca să scape.
Ulterior, localul a fost confiscat de statul român, deoarece proprietarii nu-și plătiseră impozitul. Fiind morți, le venea cam greu să-l plătească…
Apropo, ați auzit de romanul Paria, apărut în 1905? Autorul, Eugen Herovanu, a fost profesor de Drept la Universitatea din Iași, apoi la cea din București. Albert Samuelli, personajul principal din Paria, este inspirat de Avram Steuerman, unchiul lui Benjamin Fondane.
Pe-atunci, jumătate din populația Iașului era din neamul lui Moise și deși cei mai mulți evrei hămăleau în meserii umile și-abia își târau zilele în mahalaua Târgu Cucului, antisemitismul era omniprezent și asimilarea imposibilă.
Romanul are destule stângăcii, dar finețea autorului intervine atunci când observă că antisemitismul apare în urma aglutinării unor experiențe de ordin personal, care generează frustrări și apoi ură rasistă.
O singură țeapă încasată în afaceri de-un blajin bătrân creștin de la partenerul său evreu îi năruia simpatia de-o viață pentru neamul lui Israel.
În ziua de azi mai intervine și-o anume conduită la nivel de stat, care nu stârnește simpatie. Bunăoară, un mare prieten al lui Putin, condamnat la închisoarea grea în Republica Moldova, o duce bine mersi în Israel, pentru că țara respectivă nu extrădează. E vorba de Ilan Șor.
Oare ce gândesc moldovenii despre statul care-l protejează pe-acest distins infractor?
Cum a fost omorât David Fallik
„Membrii Frățiilor de Cruce au citit cu intonație, au cântat, s‑au închinat și au pupat sfinții de pe icoane, că erau buni kisseri de icoane. La urmă, „au luat aminte“ și au încredințat misiunea unui alt fiu vrednic al satului românesc: Nicolae Totu.
Sau Netotu, cum îl mai tachinau.
Născut în Erbiceni, acesta studia Dreptul la Universitatea din Iași. Ca mulți alți devoratori de jidani, avea trăsături fizice iudaice, dominate de un nas avionat și o privire unsă cu săpun, pe care dacă din greșeală călcai, gata erai.
Era irascibil încă de dimineață, când nu reușea să‑și zvârcolească părul, condamnat la o soartă linsă. Viziona cu băieții filme cu gangsteri, iar când pe ecran se trăgea cu gloanțe, trăgeau și ei din gură – bum‑bum, țaca‑țaca, piuuuu! – într‑un fel care amplifica acustica sălii de cinema.
Totu a citit de 25 de ori pamfletul care descria patimile lui Diaconescu la Cernăuți. Bravul examinator fusese vânat prin urbe, hărțuit și agresat. Vinovată era o adunătură jidovească, formată din elevii respinși la Examenul de Bacalaureat și din neamurile lor. În frunte, absolventul Fallik.
Fallik? Ce căuta în România cineva cu un asemenea nume scârbavnic? Ce păzea Serviciul de evidență a populației?
La 10 noiembrie, Palatul de Justiție din Cernăuți a găzduit primul termen al procesului intentat celor care, atacându‑l pe profesorul Diaconescu, atacaseră statul românesc.
Socotind că pe Fallik îl avantaja procesul pe teren propriu, Paul Iliescu – avocatul lui Diaconescu – a cerut strămutarea la tribunalul din Câmpulung, unde binefăcătorul aer de munte putea potoli spiritele înfierbântate.
Zghihuit de‑un tren de noapte și‑un termos de cafea, Totu urmărea cu indignare desfășurarea ședinței, fără să priceapă că avocatul profesorului era cel care cerea strămutarea procesului.
Cum adică să se strămute procesul găștii lui Fallik la Câmpulung?
Orașul Câmpulung – unde, în toamna lui 1923, avusese loc Congresul Ligii Apărării Național‑Creștine – era așezat la poalele Rarăului, acest Căpitan al Munților Carpați. Acolo venea camaradul Codreanu să‑l caute pe Isus, la schitul călugărilor sau în colibe tâmplărite cu mâna Lui.
Cât suferea El pentru soarta pădurilor aparținând Bisericii care piereau pe Rarău sub securea jidănească, fiind date în administrare evreului Anhauh, blestemat fie‑i numele cu sunet de vomă!
Dacă înțelepciunea universală stabilise că „totul avea o limită“, atunci și el, Totu, avea o limită, care fusese depășită. El nu pupa hidra jidovească, că era kisser selectiv. El pupa drapelul, icoana Arhanghelului Mihai, mâna dreaptă a părinților și pe soția Vera. Și nu permitea ca sfântul Câmpulung să fie întinat de procesul spurcatului Fallik.
La ieșirea din Palatul de Justiție, se apropie de grupul acuzaților. Prin ceață, îi vedea felicitându‑se pentru amânare și strămutare, că prima regulă pentru a câștiga un proces fierbinte e să‑l răcești în etape.
Îi bătu amical umărul lui Fallik, și‑n timp ce nasolul se întorcea spre el, îi împănă mațele cu două gloanțe. Apoi, își trecu mâna prin păr, regretând a mia oară că nu‑i era răzvrătit,
își făcu semnul crucii și îi întinse pistoletul polițistului, care se apropiase în fugă:
— Eu mi‑am făcut datoria de român! Cu evreii să nu discuți, că te încalecă prin logică; cu ei, să treci direct la fapte!
Orice asasinat istoric e însoțit de un citat din clasici sau de o frază personală memorabilă. Un singur regret avea Totu, văzând mulțimea de ziariști care‑i nota cuvintele: că nu‑și luase sub haină ia tradițională – cu romburi roșii și negre, strunită la mijlocel cu brâu negru de piele.
S‑o poată horcăitorul descrie pe lumea cealaltă, fiindcă așa cum aflase la cursul de criminalistică – imaginea călăului se imprima pe retina victimei.” – frament cu momentul ucideri lui David Fallik, din romanul „Deborah”, de Cătălin Mihuleac
Nicolae Totu a ajuns deputat în Parlamentul României, în 1937, deși l-a ucis pe elevul David Fallik. S-a mutat la București, a fost unul dintre lideri mișcării legionare și i-a rămas fidel lui Zelea Codreanu până la final. Ați reușit să înțelegeți cum a devenit criminal un student și ulterior absolvent al facultății de drept?
La ce poți să te aștepți, când îți predă carte un turbat antisemit ca A.C. Cuza, care-a mai fost și decan al facultății de Drept din Iași, și parlamentar?
Ce modele să-ți alegi dintre profesori, când ei îți predau simpatia pentru infractori? Dacă nu mă credeți, întrebați-i pe profesorii Tudorel Toader și Adrian Năstase.
Ați documentat perioada interbelică pentru romane, dar mi-ați spus că n-ați ajuns la o concluzie moralizatoare. Totuși, ce-ar trebui să învățăm sau să nu uităm din violența și crimele acelor ani?
Măcar de-am rămâne cu ideea că legionarii erau teroriști în toată regula, care strigau „Trăiască arhanghelul Mihai!” cu aceeași patimă cu care azi se strigă „Allah akbar!”…
Comments are closed.