Acum douăzeci de ani, Românul pribegea pe gangul întunecat al tranziţiei. Printr-un concurs de împrejurări, a nimerit pe o şosea luminată şi sigură – bulevardul NATO.
Trei ani mai târziu, şi-a cumpărat maşină nouă, made in UE. Îi mai murea motorul în intersecţii, mai încurca pedalele, dar intrase pe bulevard şi, cum-necum, a reuşit s-o ţină drept, către destinaţie. Nu părea nicio secundă că vrea să coboare de la volan ca să intre în vreo parcare sordidă, ademenit de vreun dealer de vise orientale.
De-a lungul anilor a accelerat şi părea că îi place viteza cu care adună idealuri de pe şosea, precum prosperitatea ori libertatea de mişcare. Sigur, a mai luat şi câte un cui în cauciuc, dar de cele mai multe ori din cauza politicianului de pe locul din dreapta, care nu îl ajuta să le ocolească. Am văzut, astfel, familii dezbinate de mirajul unui trai mai bun în Occident, am văzut corupţie cât cuprinde şi am văzut cum creşte dezgustul faţă de conducătorii inapţi şi nepăsători.
Chiar şi aşa, Românul a rămas dârz cu mâinile încleştate pe volan, cu gândul că, în curând, va fi mai bine. Asta până când, în epoca post-truth, a tras pe dreapta să se odihnească după cursa lungă şi în maşină i-a intrat, pe nesimţite, un autostopist. L-a tolerat, pentru că era gregar, îi aducea aminte de „vremurile bune” şi, chiar dacă simţea că e cam îmbârligător, avea nevoie de un pasager care să îi ţină de urât. De politician i se acrise.
Doar că autostopistul ştia bine cu vorbele şi avea un ţel clar: începuse să îi scoată în evidenţă numai mărăcinii de pe marginea drumului, indicatoarele mai ruginite şi ocazionala groapă în asfalt. I-a turnat otravă în ureche până când românul n-a mai văzut nici securitatea de pe bulevardul luminat, nici cât de bine merge maşina made in UE… de parcă era legat la ochi.
Şi, aşa orb, a continuat să gonească – că-şi permitea: rezervorul plin, buzunarul doldora de euro – numai că gonea direct spre zid. Autostopistul îi turna verzi şi uscate despre Drumul Mătăsii, despre puterea Marelui Urs şi despre curcubeul de care trebuia să fugă. Drogat de poveştile sale, Românul a ieşit în decor şi era cât pe ce să se facă armonică în zid. Atunci, un braţ, despre care rămâne de văzut dacă avea ce să caute în maşină sau nu, a tras frâna de mână şi l-a salvat la limită.
Acum, deznodământ n-avem, dar ce ştim este că maşina încă se învârte în derivă şi rămâne de văzut ce se întâmplă cu cei dinăuntru. Deschide Românul ochii? A învăţat politicianul din dreapta că trebuie să fie un copilot de nădejde? Îl smulg pe autostopist din maşină şi-l bagă în dubă? Dacă lucrurile nu vor merge ceas, data viitoare s-ar putea să se umple maşina de autostopişti şi nimeni să nu le mai facă faţă.
CITEŞTE ŞI: EDITORIAL | Planșeul Unirii, capacul de pe cavoul statului de drept
