Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 4 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Transportul public din Varşovia, comparat cu cel din Bucureşti. Plusuri şi minusuri pentru călători

29
Transportul public din Varşovia. FOTO: clubferoviar.ro
Transportul public din Varşovia. FOTO: clubferoviar.ro

Transportul public din Varşovia are o serie de avantaje faţă de cel din Bucureşti, dar este mai scump, reiese dintr-o relatare de la faţa locului a reporterului Adrian Bărbulescu de la clubferoviar.ro.

Reţeaua de transport urban din capitala Poloniei include metrou, tramvaie, autobuze şi tren metropolitan. Deşi desfăşurarea pe număr de kilometri nu este la fel de mare ca la noi, eficienţa este crescută.

Metroul

În Varşovia sunt doar două linii de metrou, care se întretaie în centru. Reporterul citat a testat transportul subteran într-o zi de duminică şi a văzut la prima mână cum trenurile vin repede chiar şi în weekend (se succed cam la cinci minute, faţă de 10 minute sau mai mult, în Bucureşti).

Pe cele două lunii sunt 39 de staţii, presărate de-a lungul a 40 de kilometri, în vreme ce Bucureştiul are cinci magistrale, 63 de staţii şi 80 de kilometri de reţea.

Tramvaiele şi trenul metropolitan

În Varşovia sunt 125 de kilometri de şină de tramvai, faţă de 150 în Bucureşti, cu diferenţa că o treime din şinele de la noi nu sunt reabilitate. Pe lângă reţeaua de tramvaie, Varşovia are un sistem foarte bine pus la punct de trenuri metropolitane.

Vorbim de cinci linii permanente şi două temporare. Asta în vreme ce Bucureştiul are doar două trasee: Gara de Nord – Otopeni şi Gara de Nord – Scroviştea. Restul proiectului de tren metropolitan, pe care Nicuşor Dan l-a promis încă din 2020, trenează.

În Varşovia sunt tramvaie şi autobuze, nu şi troleibuze. Pe multe dintre artere, autobuzele au bandă unică, pe care pot circula şi maşinile electrice.

Costuri

Un bilet pentru transportul public din Varşovia costă echivalentul a 5.2 lei în zloţi şi este valabil pentru 75 de minute. Un astfel de bilet se poate folosi pentru orice mijloc de transport, inclusiv metrou şi trenul spre aeroport. În plus, de la metrou poţi să ieşi şi să reintri fără să plăteşti încă o călătorie.

Mai sunt și carduri, iar validarea se poate face inclusiv prin scanarea cu telefonul mobil a unui cod QR din mijlocul de transport, notează publicaţia citată.

CITEŞTE întregul articol pe clubferoviar.ro.

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.