Încă un tren a fost trimis pe linia greşită de un impiegat de mişcare din staţia CF Chitila, scriu jurnaliştii de la clubferoviar.ro, care citează un raport al AGIFER (Agenţia de Investigare Feroviară Română).
Acest incident s-a înregistrat în luna august, după un altul, tras la indigo, de pe 21 iunie, despre care a scris şi Buletin de Bucureşti AICI. Atunci, a contat şi faptul că trenurile implicate aveau plăcuţele de identificare schimbate, dar fără ca această schimbare să fie actualizată în sistem.
Încă un tren pe linia greşită: de această dată, scriu jurnaliştii citaţi, a fost vorba de un incident produs pe data de 10 august 2024. Cauzele sunt aceleaşi ca şi în prima situaţie: un şir de neatenţii ale impiegaţilor de mişcare din staţia de lângă Bucureşti.
Cei care se îngrijesc să dirijeze trenurile i-au transmis mecanicului să intre pe firul III, în loc de firul II, aşa cum ar fi trebuit.
Norocul a făcut ca mecanicul să fie atent şi să observe că a fost trimis pe o linie greşită, Pajura – Bucureşti Nord. Drept urmare, a frânat şi a „tras pe dreapta”, pe o linie izolată, evitând astfel să se producă o tragedie. I-a informat pe coordonatori de ceea ce s-a întâmplat, care l-au rerutat pe linia corectă, Chitila – Bucureşti Nord.
Inspectorii AGIFER au stat de vorbă cu toți cei implicați în acest incident feroviar la Chitila și au ajuns la concluzia că acesta a fost cauzat de ”o serie de erori succesive, a trei operatori umani diferiți”, din cauza ”lipsei de atenție”. „Suprapunerea acestor erori, care au constat în efectuarea defectuoasă sau omiterea unei părți din sarcina de muncă, a determinat producerea incidentului”, se mai arată în raportul AGIFER.
CITEŞTE întregul articol pe clubferoviar.ro.
CITEŞTE ŞI: Tren de călători, pe o linie greșită la Chitila. Erori succesive „reparate” de mecanicul de locomotivă