În spatele gratiilor, departe de TikTok și agitația din ultima săptămână, dreptul la vot devine un exercițiu de democrație în toată puterea cuvântului. În Penitenciarul Rahova, 791 de deținuți și-au exprimat dorința de a vota, dintr-un total de 832 care aveau acest drept.
Cu toate limitările vieții în detenție, persoanele private de libertate n-au ezitat să-și exprime opțiunile și să influențeze viitorul societății.
Urna mobilă, ștampila și buletinele de vot
Penitenciarul Rahova găzduiește la această oră peste 1.500 de oameni. Aproape jumătate dintre ei nu au dreptul de a vota astăzi, fie pentru că le-a fost interzis printr-o decizie a judecătorilor de drepturi şi libertăţi, fie pentru că nu au adresa de reşedinţă în București.
Procesul de organizare a votului din spatele gratiilor este unul meticulos. Deținuții sunt informați din timp despre alegeri, iar cei care doresc să voteze completează cereri pentru urna mobilă.
În ziua scrutinului, doi reprezentanți ai unei secţii de votare arondată închisorii, însoțiți de polițiști din penitenciar, aduc urna mobilă, ștampila și buletinele de vot.
Totul are loc într-o încăpere amenajată cu câte două cabine, pentru a respecta secretul votului.
„Este important să ne asigurăm că fiecare persoană care are dreptul de a vota poate să o facă”
Costel Puiu, responsabilul cu evidența populației în penitenciarul Rahova.
Spre deosebire de mulți români, deținuții din Rahova nu s-au informat de pe rețelele sociale cu privire la opțiunile de pe buletinele de vot, pentru că nu au acces la astfel de canale de informare (sau dezinformare, de ce nu).
Pe modelul renumărării voturilor, care a devenit sarcina aparatului administrativ, se pare că și în Penitenciarul Rahova informarea deținuților despre procesul electoral revine tot aparatului guvernamental, în speţă conducerii instituţiei.
Este vorba despre director și ceilalți angajați delegați să coordoneze această activitate, a mai explicat agentul Puiu. Conducerea se asigură că fiecare persoană privată de libertate este informată despre drepturile sale și despre pașii necesari pentru a cere urna mobilă.
În tranzit prin suprapopulare
La aproape opt kilometri de forfota din Piața Unirii, Penitenciarul Rahova se întinde ca o insulă izolată, mărginită de șoseaua care leagă Bucureștiul de Alexandria, pe un teren care măsoară peste 92.000 de metri pătrați. Construit pe amplasamentul vechiului penitenciar demolat în 1988, „complexul” actual a fost dat în folosință în 1997.
La faţa locului, Penitenciarul Rahova seamănă mai degrabă cu o mașinărie administrativă bine pusă la punct.
Cele 243 de celule, cu o capacitate ce variază între 4 și 26 de paturi, alcătuiesc un peisaj al suprapopulării. Fiecare colț al celor 62.000 de metri pătrați construiți pare destinat să optimizeze detenția.
Deși site-ul instituției menționează o capacitate legală de deținere de 1.394 de locuri, agentul Puiu a afirmat că 1.545 de oameni își ispășesc în prezent pedeapsa în „fortăreața” de la periferia Capitalei.
Pentru mulți deținuți, Rahova nu este destinația finală, ci doar o etapă intermediară. Ca penitenciar de tranzit, unitatea găzduiește temporar majoritatea persoanelor private de libertate care urmează să fie redistribuite către alte penitenciare, în funcție de regimul de detenție stabilit și de locurile disponibile, dar și pe cei care sunt arestați preventiv sau își așteaptă condamnarea.
Aici, fiecare „nou venit” trece printr-o perioadă de carantină, menită să asigure o evaluare a stării de sănătate și modul cum se adaptează la viața lipsită de libertate.
„Nu trebuie să cădem într-un extremism”
Cu șapca neagră trasă pe cap, Alexandru Badea se pierde în mulțimea captivă din Rahova. Barba sa foarte scurtă, aproape invizibilă, mai ales de la depărtare, și statura medie îi oferă un aspect obișnuit, dar privirea sa, o combinație de resemnare și speranță, spune o poveste mai profundă.
La 33 de ani, Alexandru își numără zilele rămase dintr-o pedeapsă de 11 ani. Timpul petrecut deja între zidurile Rahovei, opt ani și cinci luni deja, l-a schimbat, după cum recunoaște chiar el.
„Eu am ajuns cu violență aici. Nu am vrut să se ajungă atât de departe”, mi-a declarat, cu o voce calmă, dar care parcă trădează regrete adânci.
Povestea sa a început în galeria echipei Rapid, unde a căutat, în tinerețe, un sens, o apartenență.
„Îmi doream afirmare, cred”, a explicat simplu, de parcă nici el nu-și înțelege alegerile.
Incidentul care l-a adus la Rahova, o încăierare cu o altă brigadă de microbiști, încheiată tragic cu pierderea unei vieți, este un subiect pe care nu a vrut să-l aprofundeze, dar tonul lui a exprimat un regret clar și răspicat.
Într-un loc fără TikTok, unde, atunci când nu sunt la punctul de lucru, timpul se măsoară în ziare citite și ore petrecute ascultând radioul, Alexandru Badea observă lumea din afară dintr-un unghi aparte.
„Nu știm nimic despre Călin Georgescu. S-a promovat pe TikTok din câte am înțeles, noi aici nu avem acces”, a explicat Alexandru, ușor amuzat.
În schimb, politica în rândul deținuților se rezumă adesea tot la o luptă anti-sistem.
Alexandru povestește că mulți dintre „colegii” lui au votat tot cu extremiști de dreapta, însă dintre cei care au apărut și la televizor.
Nu au pus ștampila pe ei pentru că ar fi fost convinși de vreun program politic sau lider de partid.
„N-au fost convinși de nimic în mod special, au vrut să frângă un pic sistemul politic”, a explicat Alexandru, cu o notă de înțelegere, dar și de distanță față de alegerea lor.
Deși el însuși nu a votat, ci și-a anulat votul, Alexandru vede în prezența la urne un act esențial pentru viitorul societății.
„Mi se pare foarte important să mergi la vot, că până la urmă nu trebuie să cădem într-un extremism. Cu toții vrem ceva mai bun pentru noi, copiii noștri, pentru popor”, a afirmat el cu gravitate.
„Suntem peste tot acasă”, în Penitenciarul Rahova
Timpul său la Rahova este structurat în jurul muncii. Alexandru se ocupă de curățenie în comandament, locul unde își desfășoară activitatea ofițerii.
„Fac curat, dau cu mătura, cu mopul, duc gunoiul, toate în prezența lor, evident”, a povestit el simplu. Își face treaba fără plângeri, ca și cum această rutină zilnică ar fi un mod de a-și curăța și gândurile.
Deși pasiunea pentru Rapid, echipa vieții sale, începe să se estompeze, el rămâne rapidist în suflet. Totuși, „meciurile” de orice fel, care l-au adus la Rahova în cele din urmă, nu îl mai atrag.
„Nu mai am această pasiune”, a admis fostul „extremist sportiv”, ca semn al „reabilitării” sufleteşti la capătul a opt ani de facut pace cu sine însuşi.
Comments are closed.