Au trecut aproape 90 de ani de la alegerile generale din 1937, când locuitorii Capitalei și românii se confruntau cu pericolul legionar. Buletin de București vă prezintă o scurtă radiografie realităților din preajma alegerilor de atunci, așa cum o prezentau principalele ziare ale vremii, dar și cele de partid.
Am parcurs doar o parte din articolele cuprinse în arhiva Arcanum despre violențele, incertitudinile și procesul electoral din anul în care „Legiunea” a bătut la ușa Parlamentului României.
Parlamentarele în vremea legionarilor
„Ziua alegerilor pentru Cameră a început mohorîtă. O ploaie rece, deasă, pătrunzătoare, a tăiat avântul agenţilor electorali, inşii aceia cu mustăţi pe oală, cu căciuli pe ceafă şi cu ciomege serioase sub braţ, a căror meserie e să se învârtească cu înfăţişări fioroase în preajma secţiilor de votare spre a intimida pe alegătorii slabi de înger”.
Acesta este începutul unui articol din 23 decembrie 1937, al ziarului Universul, unul dintre cele mai importante cotidiene din București de la acea vreme, imediat după alegerile generale de acum 87 de ani.
Pe aceeași pagină a ziarului din dimineața de decembrie, erau consemnate și un șir de violențe care au umbrit alegerile din București.
Poliția Capitalei comunica jurnaliștilor de la Universul că încă din primele minute după deschiderea urnelor grupurile de legionari au luat cu asalt secțiile de votare.
Informațiile false, fake-news-ul de azi, au făcut și atunci parte din campania pentru parlamentarele în vremea legionarilor. Unul dintre cele mai importante „zvonuri” ale acelor zile tulburi susținea, laconic, că s-a tras cu revolverul undeva în Capitală, spre Gh. Brătianu, liderul PNL.
Informațiile au fost dezmințite ulterior.
Legiunea vedea diferit „realitatea” alegerilor
Propaganda era consemnată la minut în acele zile tulburi. Ziarul Buna Vestire, una dintre „fițuicile de partid” ale „Legiunii” lui Corneliu Zelea Codreanu a scris despre violențele de la alegeri dintr-o cu totul altă perspectivă, la rubrica locală destinată Capitalei.
„O agresiune sângeroasă provocată de bandele de bătăuşi liberali. Pe când un grup de 9 legionari sub conducerea d-lui avocat Petre Mareş împrăştia pe agenţii primăriei cari rupeau şi acopereau afişele partidului „Totul pentru Ţară” apar 2 autobuze din cari coboară peste 35—40 de agenţi guvernamentali înarmaţi cu ciomege, cuţite, fiare, bastoane etc., napustindu-se cu furie asupra legionarilor”,
Printre știrile despre alegeri, în „tribuna partidului Totul pentru Țară”, legionarii din Capitală și prietenii lor erau rugați să se aprovizioneze de sărbători de la „Consumul Legionar-Obor” – o afacere de partid.
Imnurile intimidării, cântate din camion
Zilele în care bucureştenii și-au ales în 1937 deputații și senatorii nu au fost doar despre violențe, ci şi despre intimidarea cetățenilor.
În multe zone ale Capitalei, era o practică în rândul adepților lui Corneliu Zelea Codreanu să intoneze imnurile legionare, în grupuri, în timp ce se deplasau în camioane.
„Au impresionat peste tot membrii partidului Totul pentru ţară, care soseau în camioane automobile, disciplinaţi, cuminţi, cântând imnuri legionare.
Înşişi adversarii politici au avut cavalerismul să recunoască perfecta ţinută a partizanilor d-lui Codreanu”, scriau jurnaliștii Universul, obișnuiți deja cu violenţele, care au fost prezenți pe teren în zilele alegerilor.
În ciuda agitației acelor zile, delegații din secțiile de vot au avut parte și de o „siesta românească”. În jurul orelor de prânz urnele s-au închis timp de două ore, pentru o meritată (sau nu) pauză de masă.
„Votarea, întreruptă două ore pentru masă, a continuat după amiază… mai animată, parcă. Numărul votanţilor a sporit şi prin participarea celor cari au păstrat dimineaţa o expectativă prudenţă, de teama unor eventuale incidente. Incidentele au lipsit însă, şi prudenţii şi-au luat inima în dinţi”, mai scrie cotidianul.
La începutul lunii decembrie 1937, Dem Dobrescu, fostul primar țărănist al Capitalei între 1929 și 1934, prevestea un rezultat „dezastruos” la alegerile parlamentare din preajma Crăciunului, pentru că românii s-au săturat de „politiciani cari şi-au bătut joc de această ţară, prin necinstea şi nepriceperea lor“.
În zilele de dinaintea alegerilor, știrile despre violențele din București și Ilfov se țineau lanț pe paginile ziarelor vremii. Însă, printre „încăierări” sângeroase își făceau apariția și veștile bune, care anunțau românii că în timpul alegerilor „cârciumile și restaurantele vor fi deschise”.
Totuși, incertitudine din decembrie 1937 au mobilizat românii la urne, chiar dacă vremea capricioasă îi obliga să stea la cozi cu umbrelele în mână.
„Alegătorii se dovedesc conştienţi de rostul lor şi în ciuda vremii, cu umbrelele deschise, aşteaptă la rând, pe trotuar, să intre la vot. Şi pretutindeni linişte și ordine, de parcă nici n-ar fi….alegeri”, se mai arată în Ziarul Universul din data de 23 decembrie 1937.
Ziarele din interbelic
Între cele două războaie mondiale, în România au dominat câteva mari ziare, arată manualele de istoria presei din care învață studenții de la Facultatea de Jurnalism din București (FJSC).
Universul (1877-1954) – „Ziarul a promovat o politică de dreapta şi este de mirare că a rezistat până în anul 1954, deci câţiva ani în plin regim comunist. Ziarul s-a bucurat de popularitate datorită formatului magazinistic şi profesionalismului jurnaliştilor. Partea literară, de pildă, avea între colaboratori pe Camil Petrescu, Perpessicius, Vasile Voiculescu, Ion Barbu, G. Călinescu, Mircea Eliade, dar şi autori de stânga, precum Mihai Beniuc, Zaharia Stancu”.
Adevărul şi Dimineaţa – „erau mai aproape de stânga eşichierului politic şi se adresau maselor largi populare, intelectualilor cu vederi de stânga, împotrivindu-se, prin polemici virulente, extremei drepte”
De asemenea, presa acelor vremuri era împânzită de ziare de propagandă legionară, conform aceleiași surse.
Buna Vestire – „a fost un cotidian (“Ziar liber de luptă şi doctrină românească”) apărut la Bucureşti, între 22 februarie 1937 şi 17 aprilie 1938, când este suspendat, împreună cu alte publicaţii, conform noii Legi a presei, impusă de Carol al II-lea la începutul dictaturii sale.
Ziarul a reapărut la 8 septembrie 1940, continuând până în 22 ianuarie 1941, cu subtitlul “Ziar de viaţă şi luptă legionară”. Ziarul tipăreşte numeroase articole având caracter antisemit, anticomunist şi profascist, manifeste prolegionare, articole elogioase la adresa lui Ion Antonescu sau a Gărzii de Fier”.
