Ascensiunea lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale a fost subiect de discuție inclusiv în liceele din București, luni. Multe reacții au fost mai degrabă de teamă și surprindere.
„Cel mai probabil mă voi muta din țară”
„Mi-e teamă să nu se năruie ce-au clădit părinții noștrii din 1989 încoace”, ne-a mărturisit Andrei, elev la un colegiu din Capitală (vom menționa doar prenumele pentru că, pe ideea că în școală nu se face politică și având în vedere că am discutat cu minori, am preferat să îi protejăm).
„Sunt extrem de îngrijorată de ce urmează să se întâmple. Dacă alegerile vor fi câștigate de o persoană care promovează misoginismul, antisemitismul, ideile pro-ruse, rasismul si homofobia, cel mai probabil mă voi muta din țară”, a fost concluzia radicală a unei alte eleve.
CITEȘTE ȘI: Protest anti-Georgescu la „Carageliana” de la TNB: „Tik-tok, tik-tok, ne-ai prostit de tot”
Ascensiunea lui Călin Georgescu. „Fascismul este doar capitalismul pe pat de moarte”
„Mi-e teama ca, prin alegerea unui asemenea om legionar, fascist care e pro-rusia și care e efectiv un simbol pentru toate otrăvurile țării noastre, romanii se îndreaptă înapoi în era comunistă.
E greu de zis dacă este mai îngrijorător faptul că există români care îl votează conștient cu toate moravurile sale sau că sunt atâția care votează complet inconștient, în special cei din străinătate, având în vedere că voturile lor ar trebui să reflecte motivele pentru care au plecat din țară în primul rând”, a precizat Florin, un elev dintr-un alt liceu din Capitală.
„Situaţia amară în care ne aflăm acum este rezultatul logic al sistemului economic în care trăim. Fascismul este doar capitalismul pe pat de moarte.
Când nu te mai cred muncitorii că dacă lucrează 15 ore pe salariu minim o să devină milionari trebuie să inventezi mândria națională și să promovezi ura către minorități, ca în timp ce proletariatul este ocupat să urască persoanele LGBT, tu să le poți exploata în pace”, a menționat Elena, o elevă de clasa a XII-a.
CITEȘTE ȘI: EDITORIAL LA CALD | De ce a fost votat Călin Georgescu. Inclusiv în București
Editor Răzvan Chiruță