Mircea-Horațiu Nicolaidis rămâne viceprimar al Sectorului 5 pentru încă un mandat. Consiliul Local a votat și un al doilea viceprimar, în persoana lui Alexandru Sebastian Lazarov.
Cine este Mircea-Horațiu Nicolaidis
A devenit consilier local, apoi viceprimar al Sectorului 5 în 2020, pe listele Partidului Puterii Umaniste, din care făcea parte și Piedone. Formațiuna a fost fondată de Dan Voiculescu.
Nicolaidis are o relație profesională veche cu fostul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, cu care a lucrat timp de peste 20 de ani, încă de când acesta din urmă era angajat al Primăriei Sectorului 6.
Între 1996 și 2004, Mircea-Horațiu Nicolaidis a fost șeful Administrației Piețelor Sector 6, iar în perioada 2000-2004, Cristian Popescu Piedone a deținut funcția de consilier general și inspector la Primăria Sectorului 6, scria Libertatea.
În 2005, actualul viceprimar și-a muat activitatea la Sectorul 4, în cadrul DGASPC. Timp de un an a fost inspector de specialitate în cadrul Serviciului Corp Control, iar în perioada 2006-2009 a fost directorul executiv adjunct al DGASPC Sector 4, pentru ca până în 2017 să dețină funcția de director al instituției.
Din 2008 până în 2015, a lucrat din nou cu Cristian Popescu Piedone, care devenise primar al Sectorului 4.
Mircea-Horațiu Nicolaidis rămâne viceprimar. Lipit de Cristian Popescu Piedone, inclusiv la penitenciar
În 2014, Mircea-Horațiu Nicolaidis a fost implicat într-un scandal public, după ce șase persoane cu dizabilități mintale, aflate în grija DGASPC 4, au murit într-un centru ilegal din Breaza.
Cazul a fost investigat de presă și s-a descoperit că decesul unei singure persoane era înregistrat la Breaza – restul, la sectorul 4 din București – pentru că nimeni nu a anunțat autoritățile judiciare în cazul niciuneia dintre morți, mai scrie Libertatea.
A plecat de la Primăria Sector 4 o dată cu Piedone, care a demisionat după tragedia de la Colectiv, și a devenit consilier la Administrația Porturilor Dunării Giurgiu.
A revenit în administrația publică din București o dată cu Cristian Popescu Piedone, care a fost ales, în 2020, primar al Sectorului 5.
După ce Piedone a fost condamnat la 4 ani de închisoare, pentru implicarea sa în moartea celor 65 de tineri în incendiul de la Colectiv, în 2022, Mircea-Horațiu Nicolaidis a mers la poarta penitenciarului unde era închis primarul, pentru a-și declara susținerea pentru acesta.
Ulterior, a asigurat conducerea interimară a Primăriei Sector 5, până la organizarea de noi alegeri.
Noul consiliu local al Sectorului 5 a decis, în ședința de marți, 19 noiembrie, că Mircea-Horațiu Nicolaidis rămâne viceprimar încă patru ani. Acum, va lucra cu fiul partenerului său, Vlad Popescu Piedone.
Cine este Alexandru Sebastian Lazarov
Sebastian Alexandru Lazarov este membru PSD și a devenit consilier local la Sectorul 5 din partea PSD-PNL. Este la al treilea mandat de consilier local și la primul mandat de viceprimar.
În 2016, a candidat, pe listele Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), tot pentru un post de consilier local la Sectorul 5, conform publicației Lumea Politică.
A lucrat în mediul privat până în 2015, când a fost numit pentru doi ani la conducerea Biroului de Turism pentru Tineret. Din 2016 în 2018, a fost administrator financiar la Politehnica București.
Din 2018 în 2020, a fost președintele Consiliului de Administrație de la Teltrans, compania de telecomunicații a Transelectrica. Apoi, a revenit la conducerea Biroului de Turism pentru Tineret.
În paralel, a activat și în cadrul Universității Poliotehnice București, vreme de cinci ani, direct sub coordonarea rectorului.
În 2022, pe vremea când se afla la al doilea mandat în consiliul local al Sectorului 5, Sebastian Alexandru Lazarov a făcut devenit director general al Centrului Cultural, pe care l-a condus vreme de un an de zile, notează Lumea Politică.
În mandatul de prefect al lui Rareș Hopincă, Alexandru Lazarov a fost directorul Cancelariei Prefectului Capitalei.
Alexandru Lazarov a fost membru în comisia de Urbanism și în comisia de Educație. Politicianul a condus, până la renunțarea la mandatul de consilier local, în mandatul 2020-2024, Comisia de Protecție a Mediului.