Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 22 January 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

O ambulanţă care transporta un deţinut s-a ciocnit cu o maşină la intersecţia Regina Elisabeta – Brezoianu

147
Ambulanţă care transporta un deţinut, accident pe Regina Elisabeta. FOTO: Anna Laura, via Infotrafic
Ambulanţă care transporta un deţinut, accident pe Regina Elisabeta. FOTO: Anna Laura, via Infotrafic

O ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa, care transporta un deţinut la spital, a fost implicată într-un accident pe bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, pe 18 noiembrie, chiar înainte de miezul nopţii.

Accidentul s-a produs la intersecţia bulevardului Reginei Elisabeta cu strada Ion Brezoianu. Ambulanţa era pe sensul dinspre Calea Victoriei şi se îndrepta, potrivit unor surse, către Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.

Avea atât sirena, cât şi girofarul pornite, transmite Poliţia Rutieră şi a intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului. Un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani a intrat în acelaşi timp în intersecţie şi a fost izbit de autospecială. Maşina a fost proiectată într-un stâlp de semafor din apropiere, care a fost avariat.

Potrivit comunicatului Poliţiei, apelul la 112 a fost dat în jurul orei 23:55. Agenţii de la Rutieră au ajuns la faţa locului şi i-au testat pe ambii şoferi cu etilotestul. A reieşit că niciunul nu băuse alcool.

În ambulanţă era un deţinut de 38 de ani, de la penitenciarul Mărgineni. Atât el cât şi ceilalţi din ambulanţa de Dâmboviţa au fost preluaţi de o altă autospecială, în drumul lor către unitatea medicală.

În urma accidentului de circulație au rezultat exclusiv pagube materiale, fiind avariată și o unitate semaforică. În acest context, conducătorii autovehiculelor au fost îndrumați la Biroul Accidente Ușoare pentru soluționarea accidentului, transmite Poliţia Rutieră.

Un accident notabil în care a fost implicată o ambulanţă dintr-un judeţ vecin s-a produs în luna aprilie. Mai exact, o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Călărași s-a ciocnit cu un tramvai Imperio de pe linia 10, pe șoseaua Ștefan cel Mare, în zona pasajului Bucur Obor. Ambulanța ducea un pacient la Floreasca. Totul s-a întâmplat miercuri dimineață, 24 aprilie, iar tramvaiele 1 și 10 au fost blocate câteva zeci de minute din cauza accidentului.

CITEŞTE ŞI: Prima ramă de metrou Alstom este în probe între stațiile Tudor Arghezi și Berceni

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Tâlhărie în tramvai, în zona Luică. FOTO: Google Street View
ArticoleEvenimentȘtiri

Sector 4 | Tâlhărie într-un tramvai, în zona Luică

O tâlhărie s-a produs în seara de 14 ianuarie într-un tramvai care...

Nouă spitale asigură asistența medicală de urgență, pe 24 ianuarie. FOTO: Arhiva
ArticoleSănătateȘtiri

Nouă spitale asigură asistența medicală de urgență, pe 24 ianuarie

Pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor, nouă spitale de adulți și...