Un club din Capitală a fost amendat cu 10.000 de lei și s-a dispus suspendarea activității, după ce poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1 au constatat că în incintă se consuma droguri.
„În urma verificărilor efectuate, în incinta clubului au fost găsite mai multe substanţe, susceptibile de a avea efect psihoactiv, acestea fiind ridicate, de către poliţişti, cazul urmând a fi preluat de către Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti”, informează un comunicat al DGPMB, citat de Agerpres.
De asemenea, au fost legitimate şi verificate 52 de persoane.
Reprezentanții acestui club din Capitală, chemați la audieri la mai multe instituții
„Reprezentanţii clubului au primit înştiinţări, atât de la reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Inspectoratului Teritorial de Muncă, cât şi de la reprezentanţii Poliţiei Locale Sector 1 – Activităţi Comerciale, urmând a se prezenta la sediile instituţiilor cu documente, în vederea finalizării controlului şi luării măsurilor legale care se impun”, arată sursa citată.
Au fost constatate patru infracţiuni, conform Legii 143/2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, patru persoane fiind conduse la sediul subunităţii de poliţie.
Autoritățile nu au dezvăluit numele clubului
Autoritățile nu au dezvăluit oficial numele clubului închis. Potrivit surselor Buletin de București, ar fi vorba despre clubul Nether, care a mai prezentat și alte probleme, precum lipsa aviz ISU, lipsă ieșire de urgență, lipsă casă de marcat.
Constatările au avut loc în cadrul unei acțiuni a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Sector 1 Poliţie pentru prevenirea traficului şi consumului ilicit de stupefiante. De asemenea, acţiunea a avut drept scop şi combaterea muncii fără forme legale şi a evaluării măsurilor de securitate, notează Agerpres.
„În acest context, cu sprijinul reprezentanţilor instituţiilor abilitate, poliţiştii au acţionat în vederea prevenirii şi combaterii actelor de tulburare a liniştii şi ordinii publice, prevenirii şi combaterii altor fapte antisociale de natură contravenţională şi penală.
În cadrul acestei acţiuni au fost angrenaţi poliţişti din cadrul Secţiilor 1 – 5 Poliţie, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, în colaborare cu Poliţia Locală Sector 1 şi cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi cu sprijinul reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă şi reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului”, se mai arată în comunicat.
CITEȘTE ȘI: Terminalul 2 al Aeroportului Otopeni, legat de Autostrada de Centură a Bucureștiului
Comments are closed.