Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Lotul 3 de pe Autostrada A0 București Sud nu va fi gata până la finalul anului. A patra amânare

109
Lotul 3 de pe Autostrada A0 București Sud nu va fi gata până la finalul anului
Lotul 3 de pe Autostrada A0 București Sud nu va fi gata până la finalul anului

Lotul 3 de pe Autostrada A0 București Sud nu va fi gata până la finalul anului, așa cum spera ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Constructorul grec este la a patra amânare.

Grecii de la Aktor, contructorul desemnat pentru Lotul 3 de pe Autostrada A0, susțineau în august că lucrările vor putea fi finalizate până în decembrie. La fel sperau și ministrul Transporturilor și conducerea CNAIR.

„Stadiul efectiv la acest moment este de peste 82% – 83% lucrări real executate în șantier”, susținea Aktor, în vară.

CITEȘTE ȘI: Lotul 3 Sud din Autostrada A0, de pe centura Bucureștiului, ar putea fi gata anul acesta

Tot în vară, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) precizat că „antreprenorul elen a crescut mobilizarea și ritmul lucrărilor în șantier în ultima perioadă de timp”, dar amintea că „termenul de finalizare al lucrărilor a fost amânat de către constructor de trei ori doar anul acesta.

Ultimul termen asumat de acesta pentru deschiderea circulației pe cei 17,97 km ai acestui lot este finalul acestui an”.

30 de luni de execuție pentru Lotul 3 Sud din Autostrada A0

Lotul 3 Sud din Autostrada A0, Bragadiru – Joița, este ultimul dintre loturile în care a fost împărțit noul drum de centură al Bucureștilui care face legătura între A1 și A2, via DN5.

Durată contracului privind lucrările la ultimul lot din A0 Sud este de 42 de luni (12 luni proiectare, 30 de luni execuție);

Valoare contractului de 853,42 milioane de lei, fără TVA. Șantierul a fost deschis în octombrie 2021.

CITEȘTE ȘI: Autostrada București | Lucrările la ultimul lot din A0 Sud au ajuns la 75%

Sorin Grindeanu: „Am crezut foarte mult că poate fi gata”

Ministrul Transporturilor a fost întrebat, miercuri, în timpul unei vizite la Oradea, despre stadiul lucrărilor, dar Sorin Grindeanu a arătat un optimism moderat.

„Mi-aş dori foarte mult. Ar trebui să fim într-un stadiu de extrem de avansat, sunt la limită. De aia mă feresc, mie nu îmi place să-mi iau angajamente. Am crezut foarte mult că poate fi gata.

Nu spun acum că nu, dar e la limită pe A0 Sud, lotul 3, să poată fi dat în circulaţie. Suntem într-o perioadă în care depindem mult şi de vreme.

Dacă avem o săptămână, sau două, în care plouă în fiecare zi e mai greu pe lucrări de infrastructură. Dar nu vreau să îmi iau angajamente din acestea pe care să nu le respect”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu, citat de Economedia.

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

Referendum București, întrebarea numărul 3: „Vrei, calule, ovăz?”
ArticoleEditorialMainPolitic

EDITORIAL | Referendum București, întrebarea numărul 3: „Vrei, calule, ovăz?”

„Sunteți de acord ca Primăria București să finanțeze și să implementeze un...

Secții de votare amenajate în 225 de școli bucureștene. 91 vor avea programe modificate. FOTO: Facebook
ArticoleEducațieEvenimentȘtiri

Secții de votare amenajate în 225 de școli bucureștene. 91 vor avea programe modificate

Duminică, 24 noiembrie, în 225 de unități de învățământ din București vor...

Măsuri de siguranță pentru alegerile prezidențiale. Ministerul de Interne scoate pe teren peste patru mii de cadre.FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Măsuri de siguranță pentru alegeri. Ministerul de Interne scoate pe teren peste patru mii de cadre

Peste patru mii de cadre ale Ministerului de Interne vor monitoriza alegerile...