Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 9 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Laminor Wonderland se deschide pe 29 noiembrie. Amfitrion este Grinch, cel puţin în social media

328
FOTO: FB / Laminor Wonderland
FOTO: FB / Laminor Wonderland

Laminor Winter Wonderland, târgul de Crăciun organizat în Sectorul 3, la Hala Laminor, îşi deschide porţile pe data de 29 noiembrie. Anunţul a fost făcut pe pagina oficială de Facebook, de către… Grinch. Comunicarea în online este făcută în acest an în stilul personajului de desene animate care a furat Crăciunul.

„Grinch” care se ocupă de pagina de Facebook a evenimentului a anunţat startul târgului pe data de 29 şi a dat câteva detalii despre program.

„Pentru a mă păcăli să las oamenii să se bucure de această sărbătoare, organizatorii evenimentului din acest an m-au rugat să mă implic în activitatea de promovare a târgului care va începe pe 29 noiembrie.

Inițial, evident că am refuzat să devin chiar eu promotorul bucuriei Crăciunului, dar după ce m-am gândit mai bine, mi-am dat seama câte lucruri aș putea strica din postura de infiltrat.

Așa că am cerut detașarea de urgență la departamentul spații verzi a fostei echipe de comunicare, concomitent cu preluarea totală a fostelor atribuții.”

Postările continuă în acelaşi ton comic, dar Grinch are grijă să mai strecoare şi câte o informaţie.

De exemplu, programul concertelor şi al atelierelor pentru copii. Conform postării, vor fi concerte de la 19.00 – 21.00 cu 2 artiști/ seară în zilele de 29, 30 noiembrie şi 1, 6, 7, 8, 13,14, 15, 20, 21, 22, 27 decembrie.

În perioada 2- 20 decembrie vor fi 5 ateliere diferite pentru copii după următorul program: de luni până vineri de la 10.00 la 12.00, iar în weekend de la 10.00 la 12.00 și de la 17.00 la 19.00.

Laminor Wonderland, al treilea târg de Crăciun pe lângă cele din Drumul Taberei şi Constituţiei

În perioada 29 noiembrie – 26 decembrie, în Piața Constituției va fi deschis târgul dedicat sărbătorilor de iarnă. Acesta este organizat de Primăria Capitalei prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție a Municipiului București.

Târgul de Crăciun din Piața Constituției își deschide porțile pe 29 noiembrie
Târgul de Crăciun din Piața Constituției își deschide porțile pe 29 noiembrie. FOTO: Târgul de Crăciun București

„Cel mai mare și mai spectaculos târg de Crăciun din România”, după cum a fost numit de primarul general, Nicușor Dan, va avea anul acesta căsuțe cu produse tradiționale și suveniruri, carusel, roată panoramică, și „casa lui Moș Crăciun”.

CITEŞTE ŞI: Târgul de Crăciun din Piața Constituției își deschide porțile pe 29 noiembrie

Târgul de Crăciun care se organizează în parcul Moghioroş îşi deschide porţile pe 28 noiembrie, anunţă oficialii Primăriei Sectorului 6. Evenimentul, făcut în parteneriat cu organizatorii Untold, va avea aerul unui „orăşel de poveste”, promit oficialii.

Târgul de Crăciun din parcul Drumul Taberei. FOTO: FB / Primăria Sectorului 6
Târgul de Crăciun din parcul Drumul Taberei. FOTO: FB / Primăria Sectorului 6

CITEŞTE ŞI: Târgul de Crăciun din parcul Drumul Taberei se deschide pe 28 noiembrie. Ce amenajări se fac la West Side Christmas Market

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Continuă lucrările la Insula Lacul Morii. Proiectul ar trebui să fie gata în mai, anul viitor. FOTO: PS6
ArticoleMainPrimărie

Sector 6 | Refacerea Insulei Lacului Morii, progres pe șantier. Finalizarea, estimată pentru mai 2026

Refacerea Insulei Lacului Morii continuă. Lucrările, începute în luna februarie, au ajuns...

METEO | Cod galben de vânt, mâine în Capitală. Sunt posibile și lapoviță și ninsoare. FOTO: Arhiva
ArticoleDiverseȘtiri

METEO | Cod galben de vânt în Capitală. Sunt posibile și lapovițe și ninsori

Cod galben de vânt în Capitala joi, 10 aprilie, în intervalul 09:00‑23:00....