Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 14 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

VIDEO | Alstom Coradia, viitorul „tren al zăpezii”. Noua garnitură, probe la cald pe ruta Bucureşti-Braşov

78
Tren Alstom Coradia în probe de anduranţă pe ruta Bucureşti-Braşov. FOTO: FB / Ionuţ-Cristian Săvoiu
Tren Alstom Coradia în probe de anduranţă pe ruta Bucureşti-Braşov. FOTO: FB / Ionuţ-Cristian Săvoiu

Primul tren electric programat să intre în circulaţie pe ruta Bucureşti – Braşov, din rândul celor 37 contractate de statul român de la Alstom, a intrat în probele de anduranţă, iar oficialii spun că va prelua călători începând cu data de 19 noiembrie. O nouă întârziere, de altfel, după un lung şir. Ultimul termen avansat fusese 15 noiembrie.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionuţ-Cristian Săvoiu a transmis pe pagina sa de Facebook că testele de anduranţă pentru trenul electric au început sâmbătă, 9 noiembrie. Trenul a parcurs cu succes și în grafic traseul dintre București și Brașov, marcând un moment istoric pentru modernizarea transportului feroviar de călători din România, a scris oficialul citat.

YouTube video

În cadrul probelor, trenul va acoperi aproximativ 700 de kilometri pe zi, timp de 10 zile consecutive, completând astfel cei 10.000 de kilometri de probe de anduranță, conform contractului de livrare, a mai adăugat Săvoiu.

foto: FB / Ionuţ-Cristian Săvoiu

La finalul lunii octombrie, oficialii ARF avansau 15 noiembrie ca termen de introducere în circulaţie.

În prima parte a anului 2025, pe măsură ce alte 11 garnituri vor intra în ţară, trenurile electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor circula pe următoarele rute:

  • Bucureşti – Constanţa;
  • Bucureşti – Craiova;  
  • Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sighişoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timişoara; 
  • Bucureşti – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timişoara – Arad;  
  • Bucureşti – Craiova – Târgu Jiu – Deva.

Potrivit ARF, ultimele 25 de trenuri electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor intra în circulaţie în 2025, în cadrul contractelor de servicii publice, aflate în prezent în procedura de licitare. Acestea vor circula pe restul de magistrale feroviare electrificate:

  • Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Iaşi; 
  • Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Suceava; 
  • Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Brăila – Galaţi;  
  • Iaşi – Suceava – Dej – Cluj Napoca; 
  • Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sighişoara – Cluj Napoca; 
  • Braşov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bistriţa – Cluj Napoca; 
  • Bucureşti – Ploieşti – Braşov; 
  • Cluj Napoca – Alba Iulia – Deva – Arad – Timişoara.
foto: FB / ARF – Autoritatea pentru Reformă Feroviară

37 de trenuri au fost contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară de la furnizorul Alstom Ferroviaria. Contractul de achiziţie a fost încheiat în luna martie a anului 2022. Trenurile sunt produse în Polonia.

Conform ARF, valoarea totală a contractului de finanțare este de 1.708.996.863,41 lei, finanțarea fiind distribuită după cum urmează:

➡️ 1.213.523.359,27 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor(FEDR);

➡️ 214.151.181,05 lei – bugetul propriu al beneficiarului;

➡️ 281.322.323,09 lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

Pe lângă aceste cheltuieli, intră şi cele de mentenanţă, care ridică valoarea totală la 2.42 miliarde de lei.

CITEŞTE ŞI: Mecanicii Metrorex vor învăța să opereze noile trenuri Metropolis. Simulatorul de instruire, livrat

Primul tren nou Alstom, în întârziere ca CFR-ul

Buletin de Bucureşti scria încă din aprilie despre trenul Alstom Coradia care trebuia să rămână în teste, la noul depou Grivița din București, până în luna iunie. A ratat astfel sezonul estival și introducerea în programul de transport Trenurile Soarelui 2024. Potrivit președintelui Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu, trenurile Alstom vor putea sa circule cu călători abia după luna octombrie din cauza testelor și procedurilor pentru emiterea autorizațiilor necesarescria BdB încă de atunci.

Trenurile Alstom vor putea sa circule cu călători abia după luna octombrie 2024, în condițiile în care producătorul a anunțat faptul că testele principale se încheie în luna iunie 2024. Conform estimărilor transmise de Alstom, procedura de emitere a autorizațiilor ar dura aproximativ 3-4 luni de când documentele se depun la Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română și Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate. Livrarea este întârziată cu aproximativ un an, astfel încât, de la sfârșitul anului 2024 și pe parcursul anului 2025 ar trebui sa vedem toate trenurile intrând gradual in circulație”, a declarat pentru Buletin de București preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu.

CITEŞTE ŞI: Noi fraude în numele aeroportului Otopeni. Anunţuri false cu „bagaje vândute” pe internet

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Informații utile despre alegerile generale și prezidențiale. Foto Pexels.com
ArticoleMainPolitic

Cum, unde și când votez. Informații utile despre alegerile generale și prezidențiale

Asociația Funky Citizens vă pune la dispoziție toate informațiile utlle despre alegerile...

Meciul România – Kosovo prelungește programul pentru șase linii de transport în comun. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Meciul România – Kosovo prelungește programul pentru șase linii de transport în comun

Meciul România – Kosovo prelungește programul pentru liniile 1, 10, 40, 55,...