Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Diagrama de semaforizare pentru Prelungirea Ghencea cu Drumul Valea Largă, modificată în urma ambuteiajelor

139
Diagrama de semaforizare pentru Prelungirea Ghencea cu Drumul Valea Largă, modificată în urma ambuteiajelor. FOTO: PS6
Diagrama de semaforizare pentru Prelungirea Ghencea cu Drumul Valea Largă, modificată în urma ambuteiajelor. FOTO: PS6

Primăria Sectorului 6 anunță că a fost modificată diagrama de semaforizare pentru Prelungirea Ghencea cu Drumul Valea Largă. Măsura a fost luată în urma ambuteiajelor create, după darea în folosință a tronsonului.

Comisia Tehnică de Circulație, de la PMB, a modificat diagrama de semaforizare pentru intersecția Prelungirea Ghencea cu Drumul Valea Largă.

Pe noua diagramă se va aloca timp de verde separat, pentru fiecare braț al intersecției. Vor fi trei intervale orare: dimineață, seară, prânz/noapte.

De asemenea, s-a discutat și amenajarea unui sens giratoriu dar a rămas în analiză. Propunerea de a se trece semaforizarea în galben intermitent, așa cum a cerut CMMTB, a fost respinsă.

Motivul a fost siguranța pietonilor și a șoferilor care virează la stânga.

CITEȘTE ȘI: Spitalul CF 2 de la Piața Presei trece în subordinea Universităţii de Medicină

Diagrama de semaforizare pentru Prelungirea Ghencea și primul bulevard construit de la zero

După patru ani de promisiuni, lucrări şi scandal între Primăria Sectorului 6 şi Primăria Generală, Valea Largă, primul bulevard post-decembrist, amenajat de la zero în Capitală, este gata.

Drumul de 1.5 kilometri a fost inaugurat pe 26 octombrie, la ora 10:00 de autorităţi, moment în care au intrat pe asfaltul proaspăt primele maşini.

Încă din 16 noiembrie 2020, primarul Ciprian Ciucu, aflat atunci la începutul primului său mandat, vorbea despre amenajarea noului bulevard.

În 2021, proiectul era blocat în Consiliul General pentru că nu obţinea votul consilierilor PSD.

Lucrările pentru drumul de 1.5 kilometri au început la sfârşit de 2022. Atunci, Primăria anunţa că a primit finanțare pentru investiții prin Programul Național „Anghel Saligny” de peste 30 de milioane de lei.

Pentru reabilitarea Drumului Valea Largă au fost alocate peste 18 milioane de lei. Investiția totală pentru reabilitarea drumului era, însă, de 57 de milioane de lei, peste 38 de milioane de lei fiind bani din bugetul local.

Lucrările executate sunt:

  • parte carosabilă de 14.00m lățime alcătuită din două benzi pe sens, fiecare bandă cu lățimea de 3.50m;
  • spațiu verde amplasat pe mijloc, cu lățimea de 4.40m;
  • spațiu verde cu lățimea de 1.30m, pentru delimitarea pistelor pentru biciclete de partea carosabilă destinată circulației autovehiculelor;
  • piste pentru biciclete cu lățimea de 2.00m fiecare, de-o parte si de alta si in ambele sensuri;
  • spațiu verde cu lățimea de 1.20m, pentru delimitarea pistelor pentru biciclete de trotuarele pietonale;
  • trotuare pietonale cu lățimea de 3.10m, amplasate de-o parte si de alta a arterei.

Doi ani au durat exproprierile, studiile, avizele, autorizațiile și licitațiile.

CITEȘTE ȘI: Stație nouă pe traseul liniilor 79 și 86