Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 25 October 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăȘtiri

Opera comică „Ora Spaniolă”, varianta de concert, cu Filarmonica George Enescu

461
Opera comică „Ora Spaniolă”, varianta de concert. Foto: Filarmonica George Enescu
Opera comică „Ora Spaniolă”, varianta de concert. Foto: Filarmonica George Enescu

Opera comică „Ora Spaniolă” într-un act de Maurice Ravel, este prezentată în varianta de concert de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului francez Maxime Pascal.

Concertele simfonice au loc în serile de 7 și 8 noiembrie, la Ateneul Român. Prețul unui bilet este cuprins între 145 și 166 lei, în funcție de loc.

În prima parte a spectacolelor, „spumoasa muzică” din „Ora Spaniolă” va fi adusă în Sala Mare a Ateneului de Orchestra Filarmonicii George Enescu și cinci soliști vocali de renume internațional:

  • Damien Bigourdan (tenor)
  • Theodore Browne (tenor)
  • Martina Belli (mezzosoprană)
  • Charles Rice (bariton)
  • Barnaby Rea (bas)

Opera comică „Ora Spaniolă”, cu dirijorul Maxime Pascal

Opera comică „Ora Spaniolă”, de Maurice Ravel, zugrăvește „atelierul unui ceasornicar spaniol şi farsele ce au loc aici, într-o parodie cu tâlc, dar fără maliţiozitate”.

Totul se va desfășura sub bagheta dirijorului francez Maxime Pascal, care „s-a aflat la pupitrul mai multor orchestre de renume, precum cea a Operei din Paris, Orchestra de Cameră Mahler, Orchestra Yomiuri Nippon și Orchestra Filarmonicii din Tokio.

A dirijat Pelléas et Mélisande de Debussy la Opera din Malmö (2016) și a debutat cu mare succes la BBC Proms în 2019, cu L’enfance du Christ de Hector Berlioz. Este membru fondator și director artistic al grupului Le Balcon.

Directorul artistic al Festivalului Aix-en-Provence din Franța, Pierre Audi, îl descrie pe Maxime Pascal ca fiind “un artist fascinant, care înțelege timpurile în care trăim și rolul pe care teatralitatea îl are în revitalizarea operei”, transmit organizatorii.

Maxime Pascal

În a doua parte a programului, va fi interpretată suita simfonică Şeherezada de compozitorul rus Nikolai Rimski-Korsakov.

Lucrarea evocă, potrivit compozitorului, „episoadele şi tablourile izolate, nelegate între ele, din O mie şi una de nopţi, împrăştiate prin toate cele patru părţi ale suitei: marea şi corabia lui Sindbad, povestirea fantastică a prinţului Kalender, prinţul şi prinţesa, sărbătoarea la Bagdad şi corabia care se sparge de stânca cu călăreţul de aramă, potrivit comunicatului remis redacției.

Biletele pot fi achiziționate aici.

CITEȘTE ȘI: UrbanEye Film Festival 2024: proiecții, dezbateri despre oraș, ateliere pentru copii

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Campionatul Mondial de Frumusețe Felină 2025, în weekend, la Romexpo. FOTO: SofisticatClub/ Facebook
ArticoleȘtiri

Campionatul Mondial de Frumusețe Felină 2025, în weekend, la Romexpo

În weekendul 25 – 26 octombrie are loc Campionatul Mondial de Frumusețe...

Trafic deviat pe Bulevardul Regele Mihai I. Se amenajează stații de autobuz. FOTO: Stelian Bujduveanu/ Facebook
ArticoleȘtiriTransport

Trafic deviat pe Bulevardul Regele Mihai I. Se amenajează stații de autobuz

Pe 25 octombrie, în intervalul orar 06:00-18:00, banda de circulație centrală de...

Meciul FCSB-UTA ar putea devia patru linii STB, duminică. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Meciul FCSB-UTA ar putea devia patru linii STB, duminică

Patru linii STB ar putea fi deviate, la dispoziția Brigăzii Rutiere, pentru...