Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 26 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEducațieMain

Jocuri video la liceu. Inițiatoarea disciplinei: „După ce am văzut că există un interes tot mai mare, am mers la Ministerul Educației”

180
Jocuri video la liceu. Foto Pexels.com
Jocuri video la liceu. Foto Pexels.com

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial ordinul prin care se aprobă programa școlară pentru noua materie din școli, iar printre opționalele introduse se numără și ore de jocuri video la liceu. Noua materie se va numi „Dezvoltarea jocurilor video” și se va desfășura pe durata unui an școlar. 

Studiul materiei se va desfășura, potrivit programei, cu întregul colectiv al clasei, într-un laborator de informatică care să permită parcurgerea curriculumului în mod corespunzător.

Printre competențele vizate de noua oră opțională se numără utilizarea limbajului de specialitate, rezolvarea problemelor legate de modelarea jocurilor prin algoritmi, cât și utilizarea de etape specifice procesului de concepere a unui joc.

Program pilot la Colegiul „Tudor Vianu” din București

Buletin de București scria la începutul lunii octombrie că mai mulți elevi din clasa a 11-a de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București au descoperit „tainele” game developmentului în cadrul unor prezentări organizate de Bucharest Gaming Week (BGW) la studioul Amber. 

Ana Pohrib, manager HR la Studioul Amber, a explicat la momentul respectiv cum funcționează angajările în domeniul conceperii jocurilor pe calculator.

Aceasta a punctat că „industria lucrează cu oameni foarte diverși. În permanență avem și recrutăm oameni tineri. Poți să începi de la 16 ani. Avem bineînțeles și colegi care ajung spre 40-50 dar deja vorbim de o pătură foarte mică.”.

Deși România este încă la început de drum în ceea ce privește educația formală pentru game development, Ana este de părere că există anumite avantaje pentru cei care aleg să lucreze în industria din țară.

CITEȘTE ȘI: „Cum este Counter-Strike diferit de șah?” Elevii din București și industria jocurilor video

Jocuri video la școală: Avem nevoie de acest suflu nou

Buletin de București a discutat cu Andreea Medvedovici-Per, director executiv al Asociației Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România și unul dintre „părinții” acestei noi materii școlare, despre cum vor fi văzute jocurile video în sala de clasă, dar și despre cum ajunge un joc pe ecranul jucătorilor.

Buletin de București: Cum a evoluat industria jocurilor video în ultimii ani? Sunt atrași tinerii de locurile de muncă din această industrie?

Andreea Medvedovici: Industria a crescut ca valoare a cifrei de afaceri de trei ori în ultimii zece ani. Cu siguranță vedem un interes crescut al tinerei generații pentru această industrie.

De altfel, noi găzduim de trei-patru ani încoace, în luna mai, o săptămână dedicată elevilor de liceu interesați.

După ce am văzut că există un interes tot mai mare, am mers la Ministerul Educației, unde am propus un opțional.

Am lucrat mai bine de un an alături de câțiva profesori care sunt obișnuiți să scrie curriculum de materii și am reușit să venim cu acest opțional care într-un final ne bucurăm că a fost aprobat de Ministerul Educației.

Care sunt cele mai căutate joburi din domeniul jocurilor pe calculator?

Depinde foarte mult, n-aș putea să spun că ar fi mai căutată una sau alta. Toate sunt importante, de la cel care e designer de jocuri, la cel care creează mecanicile de joc. Este foarte important și programatorul, pentru că jocul până la urmă este un produs software.

Există numeroase joburi și creative, și tehnice și de toate felurile de care avem nevoie în această industrie complexă. 

Elevii de liceu au înclinații mai mult spre design sau spre programare de jocuri?

După părerea mea, din ce am văzut, sunt destul de polivalenți când vine vorba de cum vor să se implice în crearea unui joc, respectiv vor să se implice în tot, de la programare la construirea personajelor cu diferite unelte puse la dispoziție de programele cu care lucrează.

Cum credeți că va ajuta această materie copii ce au înclinații spre dezvoltarea de jocuri video? Îi va determina și mai mult să muncească pentru visul lor?

Eu spun că îi va ajuta nu doar pe cei care își doresc să facă parte din industrie. Îi va ajuta și pe ceilalți, pe partea de câștigare a anumitor competențe digitale, și aici vorbim de securitate cibernetică, siguranță pe internet și tot felul de deprinderi pe care elevul le va putea câștiga în cadrul acestui curs, pe lângă fapul că este un lucru extrem de distractiv și interesant să dezvolte un joc la clasă alături de colegi.

Credeți că ar fi benefică extinderea acestor exerciții și spre orele clasice din materie, precum TIC și Informatică, pentru a face materia mai atractivă?

De altfel, opționalul este dedicat profesorilor de TIC și Informatică. Am vorbit cu mai mulți profesori din țară și sunt chiar interesați să facă la clasă tot felul de experimente, cum ar fi crearea de mini joculete în C# sau în alte programe. De aceea credem că va exista interes pentru opțional atât din partea elevilor dar și din partea profesorilor.

Este suficientă doar o oră pe săptămână pentru a ajuta să deprindă concepte de bază despre jocurile video?

Credem că este un un început bun și oricum elevii, în general, învață foarte multe lucruri și individual din tot ce poate să ofere internetul. Faptul că a venit în sistemul educațional de stat un astfel de opțional va ridica suficient interesul elevilor pentru pentru această industrie.

Sper să aibă o influență pozitivă, pentru că vor vedea astfel și părinții, și profesorii, și copiii cât de complex este un astfel de produs și câte competențe poți dezvolta realizând un astfel de joc.

La o oră pe săptămână, nu cred că putem vorbi despre o angajare imediată, dar credeți că se vor putea angaja elevii imediat după liceu, dacă acest opțional va avea alocate mai multe ore pe săptămână?

Nu e vorba neapărat că trebuie să fie alocate mai multe ori opționalului. Noi avem în domeniu și foarte mulți angajați care au studiat complet altceva și au ajuns să aibă cariere de succes în industrie.

Cred că va fi un un pas important mai ales în  conștientizarea faptului că există o industrie în țara noastră și că există șansa unei cariere de succes, pentru că, repet, se învață și la locul de muncă, se învață și individual.

Nu este imposibil să se angajeze după liceu, avem o industrie foarte deschisă.

De ce pregătire au nevoie tinerii ca să intre în domeniul făuririi de jocuri?

Depinde foarte mult de funcția pe care vor să o aibă în în cadrul procesului. De asta depinde ce fel de abilități, ce fel de cunoștințe trebuie să aibă persoana respectivă.

Dar ca idee, pentru a fi programator în industrie trebuie ori să înveți Unity, ori C#, tot felul de programe de genul ăsta. Ca designer, în schimb, trebuie să fi jucat anumite jocuri la viața ta, ca să înțelegi ce mecanici merg și ce mecanici nu merg.

Există și diferite chestiuni teoretice despre design, care se pot învăța individual sau în cadrul unor cursuri.

Ca studii, există programe de licență și de masterat la UNATC. Fiind o industrie în care se intră de foarte multe ori cu pasiune, depinde foarte mult și cât poți să înveți pe cont propriu.

Cât durează procesul acesta de creare al unui joc, de la ideea în sine până când acesta ajunge la jucător?

Contează mult tipul jocului. Dacă este un joculeț cu mecanici simple și cu foarte puțină artă, fie 2D și ușoară, cu chestii pe care le poți cumpăra, îl poți face în câteva zile.

Dar producțiile mari se întind pe durata a unul sau mai mulți ani. Așadar, depinde foarte mult de ce joc creezi. Noi în gamejam-urile pe care le organizăm pentru elevi și studenți sau pentru pasionați, de 24h, de 72h sau o săptămână, se poate crea ideea unui joc și un mic prototip al acestuia.

Ce sfaturi aveți pentru elevii de liceu care vor să intre în această industrie?

Noi avem foarte mare nevoie de acest suflu nou și de creativitatea și complexitatea de care dau dovadă generațiile ce au crescut jucând diferite jocuri și înțeleg ce vor de la un joc.

După părerea mea, jocurile astăzi se pot face foarte ușor. Mai greu este marketingul unui joc, pentru că trebuie să știi cum să-i faci reclamă. Cred că elevii, dacă au idei, trebuie să le pună în aplicare și să facă jocuri independent, ca mai apoi să caute un profesionist căruia să îl prezinte, pentru a vedea dacă acesta poate ajunge imediat pe piață. 

Pentru toate jocurile, marketingul se face foarte greu, pentru că este într-adevăr o industrie riscantă, în care se fac zeci de mii de jocuri, se creează și se lansează non-stop și este o piață mare, cu o competitivitate la fel de mare. La orice joc oamenii pot fi captivați de temă sau nu așa că acest aspect rămâne unul complicat.

CITEȘTE ȘI: Avaria de pe magistrala Grivița, remediată. Totuși, mai durează până când zecile de mii de bucureșteni afectați vor avea căldură

scris de

Alexandru Stan

Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.