Mai multe portrete alb-negru decât oameni au fost prezente miercuri seara la comemorarea a nouă ani de la tragedia din Clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015, în urma căreia 65 de tineri și-au pierdut viața pe loc sau, ulterior, în chinuri, prin spitalele de stat.
Deși apatia generală este evidentă de ceva timp încoace, cei care au venit să aducă un omagiu vorbesc, printre altele, în continuare despre nepăsarea politicienilor la câțiva metri de nelipsitele coroane de flori aduse de aghiotanții din instituțiile publice.
Jerbele de stat fac parte dintr-un ritual mecanic care se petrece anual, pe 30 octombrie, ca înlocuitor pentru acțiuni concrete. Poate chiar și dovadă vie a amneziei cu care ne confruntăm, ciclic, odată la patru ani.
Corupția a ucis și a câștigat până la urmă? – este întrebarea care parcă stă scrisă acum în privirile celor imortalizați, o acuzație mută, care ne redeschide de fiecare dată rana din conștiința noastră colectivă.
Incendiul din clubul Colectiv a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 30 octombrie 2015. Focul a fost provocat de artificiile folosite la concertul trupei Goodbye to Gravity, care au dus la aprinderea buretelui de pe un stâlp al incintei. Acum nouă ani, la câțiva metri de locul unde mă aflu se auzeau plânsete, țipete de disperare, sirene, toate scăldate în fum de plastic și carne arsă, în lumini intermitente roșu-albastru.
Aveam 13 ani și îmi amintesc prin fragmente vii, totuși, acele zile. Toată lumea era în stare de șoc și de revoltă. Doar despre asta se vorbea. Televizoarele transmiteau imagini înfiorătoare și, chiar dacă nu puteai să privești direct, auzeai despre tineri care urmau să nu se mai întoarcă niciodată acasă. Oamenii ieșeau atunci în stradă, ca un val organic de furie, și cereau schimbări și dreptate.
Umbra stinsă a revoltei și păzitorul chipurilor
Acum, după atâtea comemorări la care am participat, simt că, an de an, prezența se diminuează. La început, percepeam o tensiune în aer, ca și cum mânia din 2015 nu se stinsese complet. Astăzi, mulți par epuizați. Sau poate au abandonat lupta, după ce au văzut că eforturile lor sunt zadarnice. Poate e o formă de resemnare, de autoconservare și autoprotecție, sau poate e apatia care a săpat ca apa-n piatră prin sufletele noastre, odată cu trecerea anilor.
Corupția a ucis și a câștigat până la urmă?
Câteva zeci de oameni erau strânși, în jurul orei 18:00, în fața fostei fabrici de încălțăminte Pionierul, locul în care a avut loc tragedia. Deși mulți au venit în cursul acestor zile pentru a aprinde lumânări în memoria celor pierduți în incendiu, cei cu care am vorbit au observat și ei că, de la an la an, sunt tot mai puțini oameni la comemorare, tot mai puține candele aprinse și tot mai puțină revoltă.
Lumânările au început să apară în fața fabricii încă de duminică, odată cu portretele alb-negru ale celor 65 de tineri care au murit în flăcări. Au fost montate de activistul civic Marian Rădună, unul dintre organizatorii dedicați ai tuturor acțiunilor comemorative care au avut loc în Capitală, de la producerea tragediei.
CITEȘTE ȘI: EDITORIAL | Opt ani de la Colectiv. La mulți ani, Piedone!
„Viața merge înainte, dar e important cum merge”
Marian Rădună se ocupă de comemorare, an de an, pentru că, în cuvintele lui, este „un minim respect” față de cei care nu mai sunt.
E minimul de respect față de noi, de societate. Cineva trebuie să o facă. Acum am fost eu, dar o să fim mai mulți.
Marian Rădună
Pentru Marian, apatia oamenilor nu e o surpriză, dar spune că îi înțelege și nu îi judecă.
„Viața merge înainte, dar e important cum merge”, mi-a spus.
Activistul e conștient că, odată cu trecerea anilor, atenția scade, iar oamenii încep să uite.
„Nu am pretenția să vină mulți oameni. Aș vrea, în schimb, să fie cetățeni zi de zi. Să își aducă aminte de asta nu doar la comemorare, să fi învățat ceva din tragedia de la Colectiv, față de autorități, față de corupție, și să nu facă compromisuri”.
Marian a creat portretele și le aduce an de an aici, în fața fostei fabrici, ca un memento vizual. Le-a făcut în 2020, iar prima dată le-a dus la Curtea de Apel, în timpul termenelor în care se judeca dosarul Colectiv. Poveștile tinerilor, atașate de fiecare portret, le-a găsit în presă, pentru că e important, după cum afirmă, „ca oamenii să știe pe cine am pierdut”.
„E bine totuși că vin oamenii, adică să știi că nu-s puțini. Eu de duminică am pus tablourile și au venit oameni treptat. Important este să vină, să citească poveștile și să vadă că erau tineri cum suntem și noi, oameni normali care au ieșit cu prietenii la un concert”, explică activistul.
Marian recunoaște că sunt momente în care apatia ajunge și la el.
„E demoralizant, dar guvernanții, când văd apatia asta, crește inima în ei. (…) Oamenii ăștia n-au nevoie de coroane, au nevoie noi, ca societate, avem nevoie de condiții de siguranță, ca autoritățile să intervină, să fie pregătite să intervină”.
Marian Rădună mai spune că letargia oamenilor e un răspuns uman în fața unui stat care n-a oferit nici o compensație pe termen lung în urma tragediei, nici măcar spitale mai sigure.
Din păcate, spune el, ceea ce pare să se fi schimbat în România e mai degrabă la nivel de oameni, nu de sistem.
Oamenii s-au schimbat, vin tineri, care sunt liberi și care spun lucrurilor pe nume, dar în administrație și în spitale nu s-a schimbat nimic.
Marian Rădună
30 octombrie. „Ziua Cârtiţei”
Una dintre persoanele care au venit să aprindă o lumânare în memoria tinerilor pierduți, Miruna, spune că încearcă an de an să ajungă chiar pe 30 octombrie, în seara tragediei. A devenit o tradiție pentru ea.
Este de părere că uitarea nu este neapărat un lucru rău, dar îi este frică de riscul de a nu mai ține minte de ce a fost nevoie de această comemorare. Crede că este important ca oamenii să-și aducă aminte, chiar și cu un simplu gând sau o lumânare aprinsă.
„Măcar să se gândească la asta. Adică cumva să rămână totuși amintirea vie, să nu uităm ce s-a întâmplat. Cred că e foarte important. Dacă s-au gândit, cred că e de ajuns”, explică tânăra în vârstă de 27 de ani.
De cealaltă parte, Anna, în vârstă de 23 de ani, simte o frustrare puternică față de politicienii care s-au rezumat la a trimite coroane cu flori.
„Dacă oamenii nu, sigur politicienii au uitat. Am văzut comentarii pe net de la copii care se întreabă ce s-a întâmplat astăzi. Dar indiferent că vii, că nu vii, e o rană care rămâne în sufletul tău”.
Despre incapacitatea statului de a lua măsurile necesare pentru a ne proteja de astfel de catastrofe, tânăra spune că 30 octombrie înseamnă, pentru ea, o „zi a cârtiței”, în care își aduce mereu aminte că promisiunile de schimbare rămân doar atât, promisiuni.
„Nu s-a schimbat nimic, suntem tot în 2015. Dacă pleacă Ponta, nu se schimbă nimic, vine altul, tot aia îți e. Suntem tot în 2015. Asta înseamnă 30 octombrie în fiecare an. Este o călătorie în timp în care ne aducem aminte că de fapt, degeaba e 2024, că totul e la fel”, afirmă Anna.
Barocamera de la Floreasca și „baronimea” medicală
La 9 ani de la Colectiv, România nu are nici măcar un singur centru pentru tratarea marilor arși, cu toate că autoritățile au promis construirea a patru astfel de centre imediat după tragedia din 2015.
În urmă cu patru ani a fost aprobat, prin ordin al ministrului Sănătății, un mecanism de transfer al pacienților cu arsuri severe în străinătate. În ciuda acestui document, transferurile se fac în continuare doar după presiuni venite din presă sau cu ajutorul supraviețuitorilor de la Colectiv.
Dincolo de infecțiile nosocomiale din spitale, care i-au ucis ulterior pe supraviețuitorii incendiului de la Colectiv, o întrebare persistentă, conturată într-un alt dosar de corupție în urma tragediei, a vizat barocamera de la Spitalul de Urgență Floreasca. Aparatura medicală, cu specializarea aferentă, fusese inaugurată de două ori, însă la momentul tragediei, secția era nefuncțională.
În februarie 2024, jurnaliștii de la Libertatea scriau că dosarul în care procurorii au stabilit un prejudiciu de peste opt milioane de lei Spitalului Floreasca din București, prin achiziționarea de echipamente la suprapreț, ajunsese la cel de-al 71-lea termen.
Recent, Buletin de București a dezvăluit că unitatea medicală, cu standard de spital regional, cu aproape 800 de paturi, 15 specializări și unitate UPU-SMURD, unde au fost trimise primele victime scoase din flăcările de la Colectiv, funcționează cu un singur computer tomograf, care se strică regulat, după ce al doilea a fost scos din uz din cauza vechimii.
Reprezentanții spitalului au transmis, la solicitarea redacției, că ar urma să se achiziționeze un nou CT, după organizarea unei licitații în perioada următoare.
Editor: Cătălin Doscaș
Comments are closed.