Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | Programul „Școala după Școală” va avea buget majorat

272
Programul „Școală după Școală” ar putea avea cu buget majorat. FOTO: Arhiva
Programul „Școală după Școală” ar putea avea cu buget majorat. FOTO: Arhiva

Sumele alocate pentru programul „Şcoala după Şcoală” vor fi majorate, în şedinţa Consiliului Local din 23 octombrie. Elevii înscrişi în şcolile din Sectorul 2 ar putea beneficia de 50 de lei pe zi, de persoană, în anul şcolar 2024-2025, faţă de 40 de lei, până acum.

UPDATE: Proiectul a fost adoptat cu 25 de voturi pentru.

Potrivit notei de fundamentare, suma totală, suportată din bugetul local, se ridică la 38.062,50 de mii de lei, împărțiți astfel:

De asemenea, proiectul mai prevede că „va putea fi permisă contribuţia financiară din partea reprezentanţilor legali ai beneficiarilor, în cazul în care costurile organizării sunt mai mari decât fondurile calculate conform locaţiei per elev.”

Școlile înscrise în programul „Școala după Școală” sunt următoarele:

  • Școala Gimnazială nr. 24;
  • Școala Gimnazială nr. 25;
  • Școala Gimnazială nr. 28;
  • Școala Gimnazială nr. 31;
  • Școala Gimnazială nr. 39;
  • Școala Gimnazială nr. 46;
  • Școala Gimnazială nr. 51;
  • Școala Gimnazială nr. 62;
  • Școala Gimnazială nr. 66;
  • Școala Gimnazială nr. 77;
  • Școala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod”;
  • Școala Gimnazială „Maica Domnului”;
  • Școala Gimnazială „Petre Ghelmez”;
  • Școala Gimnazială „Ferdinand I”;
  • Școala Gimnazială „Sf. Silvestru”;
  • Liceul Teoretic „Lucian Blaga”.

Programul a fost lansat în ianuarie 2022 și au fost înscriși, la început, 900 de elevi.

CITEȘTE ȘI: Fostul magazin Eva din Bucureşti a fost vândut unui investitor local, cu 8 milioane euro

Înscriere  în Programul „Școala dupa școală”

Înscrierea unui elev în acest program se face de către părinte, tutore legal, prin intermediul unei cereri scrise. Aceasta se poate adresa oricărei unității de învățământ care organizează acest program.

În cererea scrisă părintele trebuie să specifice pachetul educațional pentru care optează, după o discuție cu elevul și cadrele didactice implicate în program.

În momentul înscrierii, părintele / tutorele legal al elevului semnează, împreună cu directorul unității de învățământ, un contract de parteneriat. În acest document se regăsesc stipulate drepturile și obligațiile părinților și ale școlii care susține programul.

CITEȘTE ȘI: EDITORIAL | „Onoarea, respectul și predictibilitatea” lui Ciucu. Primarul râde de văduva lui Alexei Navalnîi?

pe același subiect

Secții de votare amenajate în 225 de școli bucureștene. 91 vor avea programe modificate. FOTO: Facebook
ArticoleEducațieEvenimentȘtiri

Secții de votare amenajate în 225 de școli bucureștene. 91 vor avea programe modificate

Duminică, 24 noiembrie, în 225 de unități de învățământ din București vor...

Măsuri de siguranță pentru alegerile prezidențiale. Ministerul de Interne scoate pe teren peste patru mii de cadre.FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Măsuri de siguranță pentru alegeri. Ministerul de Interne scoate pe teren peste patru mii de cadre

Peste patru mii de cadre ale Ministerului de Interne vor monitoriza alegerile...

Târg de Crăciun pe esplanada Operei Naţionale. FOTO: PS5
ArticoleȘtiri

Târg de Crăciun pe esplanada Operei Naţionale

Un alt târg de Crăciun va fi deschis în perioada 2 –...