Doi polițiști, un agent din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București și un comisar șef de poliție, împuternicit șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, au fost prinși de DNA în timp ce primeau mită pentru muncitorii asiatici pe care-l aprobau.
Mita era destinată să urgenteze avizele de muncă în România, potrivit unui comunicat al DNA.
31.400 de euro mită pentru muncitorii asiatici care ajungeau mai repede în România
„În perioada 2022 – 2023, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel în calitate de împuternicit șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, ar fi acceptat de la suspectul Niță Bogdan, agent de poliție în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, promisiunea primirii unor sume de bani în schimbul urgentării unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, pentru urgentarea mai multor programări ale cererilor de depunere a avizelor de muncă / angajare pentru cetățenii străini din țările extra europene și, implicit, pentru urgentarea soluționării acestor cereri și pentru eliberarea, în mod preferențial a acestor avize, pe numele și pe seama mai multor societăți comerciale.
Astfel, la data de 3 octombrie 2024, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel ar fi acceptat cu titlul de mită, suma de 12.000 de euro de la suspectul Niță Bogdan, pentru a urgenta soluționarea a 25 de cereri de angajare pentru cetățenii străini din țările extra europene depuse de mai multe societăți comerciale, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Anterior, la data de 2 octombrie 2024, agentul de poliție Niță Bogdan, printr-un intermediar, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 31.400 de euro în parcarea unui centru comercial din București ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Suma respectivă ar fi fost solicitată de suspectul Niță Bogdan pentru obținerea permiselor de muncă pentru 38 de cetățeni străini din Asia”, se arată în comunicatul DNA.
CITEȘTE ȘI: Bucureşti Migrant | De ce sunt preferați muncitorii din Nepal şi cum a început migrația
Stenograme: Ne bagă ăştia la pârnaie, dracu’
Procurorii DNA au organizat trei flagranturi, discuțiile fiind înregistrate cu ajutorul unui martor colaborator. În plus, comisarul șef din Ialomița a fost înregistrat chiar de către complicele său din București, potrivit DNA, citată de G4Media.
„Faptul că suspectul BULIMEJ RAREȘ-GABRIEL este implicat în săvârșirea de activități infracționale, generatoare de un venit ilicit, rezultă din cuprinsul discuției pe care acesta a purtat-o la data de 03.10.2024, cu suspectul NIȚĂ BOGDAN, și înregistrată în mediul ambiental, după cum urmează:
BULIMEJ RAREȘ-GABRIEL: Hai, te pup! Ai grijă! Vezi ce faci! Sper s-o… și vezi pe Whatsapp! Vezi, nu-mi mai scrii p-ăsta, vorbim ca milițieni de datorii, de…
NIȚĂ BOGDAN: Și pe Signal?
BULIMEJ RAREȘ-GABRIEL: Pe Signal, scrie-mi, da’… încercăm…!
NIȚĂ BOGDAN: Crezi că e O.K.?
BULIMEJ RAREȘ-GABRIEL: Bă, …[neinteligibil]… Ce să zic? Cică asta n-ar fi… Ce dracu’, da’ ne vedem pe jos! Zi-i și tu când mai ne trimite: „Bă, hai, să vorbim și o…” Și vin și eu până la București, beau o cafea, că n-am ce face oricum aicea. Că nu-i problemă să vin la București, la o cafea. Când e câte o chestie d-asta urgentă. Ca să nu ne… expunem.
…………………….
BULIMEJ RAREȘ-GABRIEL: … face și noi intermediari, da’ nu vezi câte probleme sunt cu I.G.I.? Nu poți să știi cât merg astea! Se schimbă legislația, se schimbă… adică se fac bani acum, dar poți să știi peste 2-3 ani, se mai fac bani? Înțelegi?
NIȚĂ BOGDAN: Depinde ce… depinde ce faci! Dacă…
BULIMEJ RAREȘ-GABRIEL: Adică n-aș avea tupeu să-mi dau demisia acuma și… Uneori, mai stau și cu morcovu’ și cu ăstea că… odată ce te bagi într-o horă de asta…
NIȚĂ BOGDAN: Demisia!
BULIMEJ RAREȘ-GABRIEL: …[cuvânt obscen]…, deci, când văd pe comunicări D.G.A., că îmi apar ălea acolo și văd, …[cuvânt obscen]…, că le dau la ăștia rețineri și arest preventiv c-a luat, în …[cuvânt obscen]… mea, șpagă 300 de lei, 500 de lei, …[neinteligibil]…
NIȚĂ BOGDAN: 300 de lei?
BULIMEJ RAREȘ-GABRIEL: Deci, ne bagă ăştia la pârnaie, dracu’. Eu aș muri dacă fac.”
CITEȘTE ȘI: VIDEO | București Migrant. Dezbatere BdB despre viața angajaților străini din Capitală, la Street Delivery 2024
Comments are closed.