Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Friday , 3 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Featured Prefectul Toni Greblă, acuzat că susține interesele rechinilor imobiliari din zona istorică a Capitalei
FeaturedȘtiri

Prefectul Toni Greblă, acuzat că susține interesele rechinilor imobiliari din zona istorică a Capitalei

129

Prefectul municipiului București, Toni Greblă, este acuzat că susține interesele rechinilor imobiliari, care vor să construiască în zona istorică a Capitalei. Cel care a lansat acuzațiile este primarul Nicușor Dan, care mai precizează că prefectul este susținut în demersul său de Inspectoratul de Stat în Construcții. Prefectul ar urama să atace în instanță PUZ-ul din zona istorică care reglementează regimul construcțiilor.

Cele mai importante declarații ale lui Nicușor Dan:

  • Am inițiat conferința de presă de azi pentru a vă semnala un fapt de o gravitate extraordinară: prefectul municipului București intenționează ca mâine, 6 februarie, să atace în instanță reglementarea de urbanism a întregii zone istorice a municipiului București.
  • Asta înseamnă, pe scurt, liber la blocuri între case în întreaga zonă istorică a municipiului București.
  • Ce vrea să facă prefectul? Conform legii, dacă prefectul atacă orice act administrativ, el este suspendat pe durata pe care litigiul se desfășoară. Asta înseamnă că, timp de un an sau doi, din momentul în care această acțiune este inițiată, nu vom mai avea reglementare de urbanism pe zona istorică a municipiului București.
  • Sunt două consecințe foarte grave ale acestui fapt: în primul rând dispare regimul de protecție al zonelor istorice. Adică de exemplu: investitorul care a construit blocuri în curtea vilei Filipescu, în grădina vilei Filipescu din bulevardul Aviatorilor va putea să vină la Primăria municipiului București, să ceară intrarea în legalitate a acelor blocuri. Sau orice proprietar de clădire din zona istorică a Bucureștiului va putea să vină la primărie și să ceară demolarea acelei case. Iar dacă primarul refuză, îl va da în judecată și va spune că acea casă nu e protejată de nimic.
  • A doua consecință importantă: toate proiectele de autorizare care sunt în curs, inclusiv din instituții publice, inclusiv pe PNRR, școli, spitale șamd trebuie să reia procedura de autorizare de la nivelul certificatului de urbanism; pentru că autorizația nu va mai trebui să se raporteze la reglementarea zonei istorice, ci va trebui să se raporteze la Planul Urbanistic General.
  • Noi avem un regulament din anul 2000. Baza acestui regulament s-au emis câteva zeci de mii de autorizații în toată zona istorică a municicipiului București. Și deodată, în anul 2023, de pe o zi pe alta, prefectul vrea să-l atace. Și evident că ne întrebăm de ce? Ce vrea să facă prefectul cu asta?
  • Răspunsul este foarte simplu: pentru că prima oară, această administrație a început să aplice acest regulament. Pentru prima oară, această admninistrație a respins câteva sute de cereri de autorizații, blocuri între case, blocuri pe spații verzi, pentru că nu respectau regulamentul zonei construite protejate.
  • Pentru prima oară, această administrație a făcut sesizări la DNA pentru încălcări flagrante ale acestui regulament. Și atunci toți oamenii așa-ziși investitori – de fapt speculatori imobiliari – împreună cu toți oamenii din administrație care i-au ajutat de-a lungul timpului, au început să pună presiune, să atace exact sursa acelui document pe care toți l-au încălcat: regulamentul zonei istorice a Bucureștiului.

Ca dovadă a celor spuse, Nicușor Dan a prezentat o serie de documente de la ISC și Instituția Prefectului.

  • Și au găsit asta în doi aliați: prefectura și Inspectoratul de Stat în Construcții. Aceste două instituții, în loc să apere interesul public, apără, așa cum o să vedem, interese private speculative și o să vă prezint pe larg acte pe care aceste instituții le-au făcut.
  • ISC scrie după dictarea speculatorilor imobiliari. Într-o adresă către Prefectura București, ISC a luat copy-paste din adresa unei asociații specializată  să apere investiții controversate din București.
  • Prefectul mi-a scris o adresă în 26 ianuarie, care a ajuns cu Poșta Militară la noi pe 1 februarie. Prin adresa asta îmi cerea toate documentele legate de ședința consiliului General din decembrie 2.000, ședința în care s-au aprobat PUG și PUZ zone construite protejate. M-am uitat cu oarecare perplexitate la această adresă. Îmi cerea studii, avize, corespondență. În opinia mea, numai documentația aferentă PUG are undeva între doi și trei metri cubi de documente. Și îmi cerea de urgență.
  • Apoi prefectul vine cu a doua scrisoare, 1 februarie, plecată de la prefect și ajunsă la primărie tot pe 1 februarie, probabil cu șoferul, prin care mă întreabă de ce nu i-am dat actele, cei trei metri cubi pe care mi i-a cerut tot pe 1 februarie. Și îmi spune că dacă nu-i dau toate aceste acte conformate cu originalul până pe 6 februarie, adică până mâine, acești metri cubi de documente, atacă în instanță reglementarea PUZ zone construite protejate.
  • Și care-i motivația prefectului oficială în baza căruia vrea să atace PUZ zone protejate? Pentru că există suspiciuni existente în diverse medii. Aceasta este motivația. Deci pentru că există suspiciuni în diverse medii, noi aruncăm totul în aer, inclusiv convenții internaționale la care România este parte.
  • Sper ca în urma acestui avertisment public pe care eu îl lansez instituțiile statului să acționeze și să împiedice acest act de iresponsabilitate.

Am solicitat prefectului Capitalei. Toni Greblă un punct de vedere față de aceste acuzații. Până la momentul publicării acestui articol nu am primit niciun răspuns.