30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria Sectorului 2 prin care dorește amenajarea malurilor celor şase lacuri de pe cursul râului Colentina care sunt pe raza sectorului 2.
„Sunt fericit să anunț că avem 30 de proiecte înscrise în concursul de soluții pentru amenajarea salbei de lacuri. Coridorul Verde Colentina a trezit un interes extraordinar prin unicitatea proiectului, dar și prin amploarea lui”, a anunțat primarul Radu Mihaiu.
Ce este Coridorul Verde Colentina
Lucrarea se va întinde pe o suprafaţă de mai bine de 100 de hectare și presupune amenajarea malurilor celor şase lacuri de pe cursul râului Colentina care sunt pe raza sectorului 2: lacul Tei, lacul Plumbuita, lacul Colentina, lacul Fundeni, lacul Dobroești (denumit și Pantelimon I), lacul Pantelimon (denumit și Pantelimon II).
Buletin de București a scris că Primăria şi OAR au hotărât să împartă concursul pe trei loturi, după cum urmează:
- Lot 1: Lacurile Tei (1,2) și Plumbuita (1), între Calea Floreasca și Șoseaua Petricani, cu o arie de implementare de 28,59 ha (285.963,2 mp);
- Lot 2: Lacul Plumbuita (2), între Șoseaua Petricani și Șoseaua Colentina, inclusiv o parte din Valea Saulei, până la limita administrativă a Bucureștiului, cu o arie de implementare de 27,46 ha (274.639,1 mp);
- Lot 3: Râul și Lacul Colentina, Lacul Fundeni (1,2), Lacul Dobroești (1,2), o parte din Lacul Pantelimon (până la Șoseaua Pantelimon), cu o arie de implementare de 48,84 ha (488.444 mp).
CITEŞTE ŞI: Sector 2 | Concurs internațional de soluții pentru amenajarea lacurilor de pe râul Colentina
30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde. Autoritățile vor inclusiv pontoane pentru bărci
Primarul Sectorului 2 a explicat că planul este amenajarea unui circuit de promenadă verde de peste 38 de km cu:
- trasee de biciclete, de promenadă și pentru activități sportive.
- zone alveolare destinate spațiilor de agrement și relaxare, cu dotări și echipamente de joacă pentru copii. Cu zone de tip amfiteatru pentru socializare și evenimente în aer liber.
- pontoane pentru trasee navigabile. Evident, cu amenajări peisagistice, dar și cu zone protejate acolo unde avem un habitat natural deja dezvoltat.