DGASPC Sector 3 București ajută 270 de copii, aflați în sărăcie, să rămână în familii. Proiectul “Familia la puterea 3 – Servicii de prevenire a separării copilului de familie” se derulează, de la 1 februarie, împreună cu Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București.
Proiectul se desfășoară până în noiembrie 2027 și are o valoare de aproape 20 de milioane de lei. Din acești bani, 9.752.763,53 de lei reprezintă cofinanțare asigurată de Uniunea Europeană
Obiectivele proiectului
1. Prevenirea riscului de separare din cauze socio-economice.
2. Furnizarea de servicii de prevenire a riscului de separare de familie, timp de minim 34 de luni, pentru un număr de 170 copii în cadrul Centrului de Zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii Lizuca de pe raza sectorului 3 al Municipiului București
3. Furnizarea de servicii de prevenire a riscului de separare de familie, timp de minim 34 de luni, pentru un număr de 100 copii în cadrul Centrului de Zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de familiile lor Patrocle de pe raza sectorului 3 al Municipiului București
4. Dezvoltarea de măsuri de reducere a numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, aparținătorii celor 270 de copii beneficiari ai celor 2 centre, persoane care au domiciliul/rezidența pe raza sectorului 3 al Municipiului București, pentru o perioadă de minim 34 de luni
5. Dezvoltarea de acțiuni de identificare și monitorizare a copiilor aflați în risc de separare de familiile lor pe parcursul implementării proiectului
6. Semnarea de parteneriate cu minim 5 stakeholderi în vederea dezvoltării de măsuri de prevenire a riscului de separare de familiile lor pentru cei 270 de copii vizați de proiect
Cei 270 copii au vârste cuprinse între 0 și 18 ani, trăiesc în sărăcie și sunt în risc de separare de familie. 27 sunt copii de etnie romă, 70 de copii vor primi servicii minimum 12 luni și 200 de copii vor beneficia de servicii minimum 18 luni.
CITEȘTE ȘI: Curtea Palatului Cotroceni, deschisă pentru vizite gratuite, din primăvară
Comments are closed.