Douăzeci şi trei de tramvaie din Bucureşti au fost oprite din circulaţie de ANPC, după o serie de controale în depouri în noaptea de 19 spre 20 martie. Tramvaiele vor rămâne garate până când deficienţele vor fi remediate. Potrivit comisarilor ANPC, vorbim de probleme care pot pune în pericol pasagerii şi despre tramvaie murdare.
Potrivit instituţiei de control, au fost date şi amenzi, însă raportul final va fi elaborat în următoarele ore.
Conform unui comunicat al ANPC, controalele au fost făcute la depourile Dudești, Giurgiului, Alexandria, Militari, Colentina și Victoria, în timp ce Depoul Titan este închis temporar pentru reabilitarea infrastructurii. Scopul comisarilor ANPC a fost să verifice dacă se respectă normele privind siguranţa şi confortul călătorilor.






În urma verificărilor, inspectorii ANPC au constatat multiple deficiențe, motiv pentru care 23 de tramvaie au fost oprite temporar din circulație, până la remedierea problemelor. Printre principalele nereguli identificate se numără:
• Igienizare necorespunzătoare a interiorului vehiculelor
• Burduf deteriorat, afectând siguranța călătorilor
• Bare metalice cu vopsea exfoliată, cu risc de coroziune
• Tapițerie de scaune ruptă, afectând confortul pasagerilor
• Trape ruginite și cu acumulări de impurități, cu risc de infiltrații
• Geamuri cu strat grosier de praf, reducând vizibilitatea și igiena spațiului
• Prezența infiltrațiilor în interiorul tramvaielor
• Chedere depreciate sau rupte, care pot compromite etanșeitatea vehiculului
• Radiatoare neigienizate, ce pot afecta calitatea aerului din interior
• Parbrize sparte, periclitând siguranța circulației
• Pavimente neconforme, cu prezența de mucuri de țigări și ambalaje abandonate




ANPC a solicitat operatorului de transport public remedierea urgentă a deficiențelor constatate, iar tramvaiele afectate vor putea reintra în circulație doar după ce vor fi aduse la standardele de siguranță și igienă impuse de legislația în vigoare.
STB asigură că toate liniile de transport public sunt funcționale, iar continuitatea serviciului este garantată. Pentru a compensa reducerea temporară a numărului de vehicule, au fost reconfigurate graficele de circulație, astfel încât impactul asupra călătorilor să fie minim.
Societatea de Transport recunoaște că uzura unor tramvaie se întâmplă din caza folosirii îndelungate. Pe de altă parte, reînnoirea parcului de tramvaie cere investiții susținute. De aceea, până la modernizarea completă a flotei de tramvaie, „STB desfășoară programe continue de întreținere și modernizare a vehiculelor mai vechi.”
STB este o instituţie din subordinea Primăriei conduse de Nicuşor Dan, în vreme ce la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului este şef Cristian Popescu Piedone, fostul contracandidat al lui Dan la alegerile pentru Primăria Capitalei. Nu este primul astfel de control la o companie din subordinea PMB – printre primele controale de când Piedone a intrat în funcţie a fost cel de la Termoenergetica.
CITEŞTE ŞI: