Tronsonul Eroilor – Piaţa Iancului a magistralei M5 de metrou ar putea fi funcţional în primăvara lui 2033, dacă licitaţia pentru lucrările de execuţie va fi pusă la punct anul viitor, au declarat oficialii Metrorex, într-un interviu pentru economica.net.
Potrivit directoarei Mariana Miclăuş, citate de Economica, urmează demersurile pentru obţinerea tuturor avizelor, aprobărilor şi autorizaţiilor de la deţinătorii reţelelor de distribuţie a utilităţilor şi de la instituţiile abilitate ale statului.
Dacă paşii stabiliţi în calendarul Metrorex ar fi respectaţi, licitaţia ar urma să fie lansată în iulie 2025, iar în mai 2026 ar trebui să fie semnat contractul.
Secţiunea Magistralei 5 cuprinsă între Eroilor şi Piaţa Iancului are o lungime proiectată de 5.2 kilometri şi şase staţii, conform secretarului de stat Ionel Scrioşteanu.
Traseul viitoarei linii de metrou va urmări, în principal, trama stradală existentă: Piața Operei – Bd. Mihail Kogălniceanu – Bd. Regina Elisabeta – Piața Universității – Bd. Carol I – Piața C.A. Rosetti – Bd. Pache Protopopescu – Piața Iancului – Șoseaua Iancului.
Magistrala M5 a fost inaugurată în 2020, cu ale sale zece staţii între Eroilor şi Râul Doamnei. Buletin de Bucureşti a avut un articol amplu în care a prezentat deschiderea magistralei care deserveşte Drumul Taberei, AICI.
CITEŞTE ŞI:
- https://buletin.de/bucuresti/sector-6-discutii-primarie-metrorex-pentru-extinderea-liniilor-de-metrou-m3-si-m5/
- https://buletin.de/bucuresti/m5-incepe-proiectarea-pentru-tronsonul-eroilor-piata-iancului/
- https://buletin.de/bucuresti/batranele-metrouri-iva-vor-fi-scoase-la-pensie-dupa-ce-va-fi-gata-m6-gara-de-nord-otopeni-intre-timp-reclamatiile-calatorilor-se-inmultesc/
- https://buletin.de/bucuresti/inlocuirea-ramelor-vechi-iva-la-pachet-cu-asteptarea-pentru-m5-raul-doamnei-eroilor-22-mil-e-penalitati-pentru-alstom/