Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

12 mai, ultima zi în care se mai pot depune cereri de decontare a cheltuielilor cu refugiații ucraineni, în programul 50/20

333

Aprilie este ultima lună pentru care se mai pot depune cereri în programul „50/20”, prin care românilor care găzduiesc refugiați din Ucraina li se decontează cheltuielile cu hrana și cazarea. Solicitările vor fi depuse până pe 12 la mai la autoritățile locale. Guvernul a decis modifice măsurile de sprijin pentru refugiați, dar modificările legislative nu au fost publicate în Monitorul Oficial.

Noua schema de sprijin este condiționată de integrarea pe piața muncii, de dobândirea unui statut legal în România. Astfel, refugiații care își vor găsi un loc de muncă și își vor înscrie copiii la școli din România vor beneficia lunar, până la finalul anului 2023, de 2.000 de lei de familie. Banii ajung direct la ucraineni, nu la românii care îi găzduiesc, așa cum a fost până acum.

Măsura nu se aplică studenților înscriși la universități din România și nici persoanelor vulnerabile, de peste 65 de ani, care vor beneficia în continuare de prevederile Programului 50/20 (prin care gazdele primesc, pentru fiecare ucrainean, 50 de lei pe zi pentru cazare și 20 de lei pe zi pentru mâncare).

Cererile pentru decontarea cheltuielilor prin programul 50/20 se vor depunde la administrațiile locale, ca și până acum, până pe 12 mai.

În cerere se precizează numărul persoanelor găzduite în luna aprilie, numele și prenumele acestora, localitățile lor de proveniență și intervalul de timp pentru care se solicită decontarea cheltuielilor. Cererea va fi însoțită de următoarele documente:

  1. o declarație pe propria răspundere cu privire la realitatea informațiilor cuprinse în cerere;
  2. copia actului de identitate al solicitantului;
  3. documentul care atestă dreptul de folosință asupra locuinței în care sunt găzduiți refugiații:
    • contractul de vânzare – cumpărare deţinut de solicitant;
    • contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau cu clauză de habitaţie;
    • actul de succesiune deţinut de solicitant;
    • contractul de închiriere deţinut de solicitant însoţit de dovada înregistrării contractului la ANAF;
    • contractul de comodat deţinut de solicitant însoţit de actul de identitate al proprietarului şi de actul de proprietate al acestuia.
  4. extras de cont al solicitantului;
  5. actele persoanelor găzduite.

Cine este eligibil

  • cererea trebuie depusă de o persoană fizică;
  • solicitantul are drept de folosință asupra locuinței în care a găzduit persoanele provenite  din zona conflictului armat din Ucraina, dovedită printr-un document (contract de vânzare-cumpărare, certificat de moștenitor, contract de donație, contract de închiriere sau contract de comodat, alte tipuri de documente, după caz);
  • persoanele găzduite provin din zona conflictului armat din Ucraina.

pe același subiect

Luna decembrie la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian". Ce spectacole sunt programate. FOTO: Arhiva
ArticoleCulturăȘtiri

Luna decembrie la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Ce spectacole sunt programate

Luna decembrie la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” cuprinde...

Târg de adopții de căței, în weekend. FOTO: ASPA
ArticoleDiverseȘtiri

ASPA | Târg de adopții de căței, în weekend

Următorul târg de adopții de căței, organizat de ASPA, va avea loc sâmbătă,...

Microbuze electrice de peste 7 milioane de euro, pentru elevii ilfoveni. FOTO: CJ Ilfov
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

ILFOV | Microbuze electrice pentru elevi, de peste 7 milioane de euro

33 de microbuze electrice pentru elevi au ajuns în Ilfov. Acestea vor...