11 imobile din Sectorul 3 vor fi consolidate împotriva cutremurelor, a anunțat Primăria, care a semnat contracte de finanțare în valoare totală 471.581.390 de lei, echivalentul a peste 9,4 milioane de euro, în acest sens.
Fondurile provin de la bugetul de stat (peste 377,6 milioane de lei), în timp ce Sectorul 3 va contribui cu aproape 94 de milioane de lei.
Nouă clădiri sunt deja consolidate împotriva cutremurelor
Primăria Sectorului 3 a demarat deja lucrări de intervenție integrată la nouă imobile, prin exteriorul clădirilor. Pentru alte două imobile, soluția tehnică prevede intervenții în interiorul apartamentelor.
În această situație, procedura prevede ca proprietarii să fie relocați, astfel încât lucrările vor fi demarate după identificarea locuințelor de necesitate pentru persoanele afectate de acest demers.
De asemenea, Primăria Sectorului 3 a transmis către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) documentația necesară semnării contractelor de finanțare pentru alte 15 imobile.
Lucrările pentru cele 11 imobile consolidate împotriva cutremurelor se execută prin „Programul local multianual de consodidare a clădirilor cu risc seismic ridicat – Subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile multietajate cu destinația principală de locuință”.
Lucrările de intervenții integrate vizează consolidarea seismică și renovarea energetică a clădirilor. Conform Rapoartelor sintetice privind evaluarea seismică, după efectuarea acestor lucrări, clădirile încadrate inițial în clasă de risc seismic II trec în clasă de risc seismic III.
CITEȘTE ȘI: Strategia de Incluziune a Migranților în Capitală, pusă în dezbatere publică
Reguli pentru beneficiari
În baza Convenției încheiate între Sectorul 3 și asociațiile de proprietari, persoanele fizice și juridice proprietare au următoarele obligații:
,,(6) Înstrăinarea, în decurs de cinci ani de la data recepţiei la terminarea lucrărilor, a spaţiilor cu destinaţia de locuinţă din clădirile incluse în program şi la care proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii au fost finanţate prin transferuri de la bugetul de stat prin program este condiţionată de rambursarea integrală a sumelor alocate de la bugetul de stat, precum şi a celor de la bugetele locale, calculate ca fiind cotă-parte din valoarea totală a investiţiei.”
,, (7) Înstrăinarea, în decurs de 10 ani de la data recepţiei la terminarea lucrărilor, a spaţiilor cu altă destinaţie din clădirile incluse în program şi la care proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii au fost finanţate prin transferuri de la bugetul de stat prin program este condiţionată de rambursarea integrală a sumelor alocate de la bugetul de stat, precum şi a celor de la bugetele locale, calculate ca fiind cotă-parte din valoarea totală a investiţiei”.
CITEȘTE ȘI: Ilfov | Sterilizări și microcipări gratuite în Glina, pe 17 iulie