Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a făcut o nouă serie de controale în hipermarketurile din București. Au fost identificate 105 diferențe de preț între raft și casa de marcat.
Inspectorii de la Protecția Consumatorului au efectuat un control pe 29 mai la 232 de operatori economici. S-au aplicat 260 amenzi în valoare de 2.015.000 de lei, 44 avertismente și 128 de invitații.
„S-au identificat un număr de 105 situatii privind neconcordanța între prețurile afisate la raft cu cele de la casa de marcat şi s-au dispus 6 OTPS”, se arată într-un comunicat al ANPC.
Ce au verificat inspectorii:
- corectitudinea prețurilor afișate la raft cu cele marcate pe bonul fiscal;
- respectarea denumirii corecte a produselor în raport cu ingredientele declarate de producător;
- respectarea promoțiilor și existența unității de referință din care să rezulte avantajul specific al consumatorilor;
- comercializarea produselor cu data limită de consum depășită și a produselor cu modificari organoleptice vizibile (prezență mucegai, arsuri de congelare);
- nerespectarea temperaturii recomandată de producător la comercializarea și depozitarea produselor alimentare;
- verificarea etichetelor privind informarea corectă și completă cu elementele de identificare conform legislatiei în vigoare, verificarea alergenilor declarați pe etichetele de produs.
Unde au fost identificate diferențe de preț
Autoritatea pentru Protecția Consumatorului a menționat că a identificat la Metro Cash&Carry următoarele probleme:
- diferenţe de preţ cuprinse între 1,01 – 3,06 la un număr de patru produse din carne şi la trei produse din raionul de detergenţi.
- cotlet feliat fără os 150g (stoc 30,67kg) cu preţ afişat la raft 27,99 lei/kg, iar la casa de marcat este de 29,99 lei/kg; în perioada 15.04.2025 – 29.05.2025 au fost comercializate 449,36 kg cu diferenţa de preţ.
- ceafă porc feliată, cu preţ afişat la raft 28,49 lei/kg, iar la scanarea produsului a fost constatat faptul că preţul era 29,50 lei/kg, existând stoc actual de 86,9 kg; în perioada 15.04.2025 – 29.05.2025 au fost comercializate 804,55 kg cu această deficienţă.
- ceafă cubuleţe pentru gătit cu preţ afişat la raft 27,99lei/kg, iar la scanarea produsului a fost constatat faptul că preţul era 29,99 lei/kg, existând stoc actual de 31,2 kg; modificarea preţurilor a fost făcută în 15.04.2025.
- cotlet porc feliat, cu stoc actual de 18,66 kg, cu preţ afişat la raft 27,49 lei/kg, iar la scanarea produsului a fost constatat faptul că preţul era 29,50 lei/kg, modificarea preţurilor a fost făcută în 15.04.2025.
- PUFIES F&N NR 6, stoc actual 45 buc, cu preţ afişat la raft 57,49 lei/buc, iar la scanarea produsului a fost constatat faptul că preţul era de 60 lei
- PUFIES F&N NR 5, stoc actual 29 buc, cu preţ afişat la raft 57,72 lei/buc, iar la scanarea produsului a fost constatat faptul că preţul era de 60 lei.
S-a dispus măsura de oprire temporară până la remedierea deficienţelor (OTPS).
La magazinele Profi, inspectorii menționează că au identificat legume şi fructe depreciate, ambalaje deteriorate, neconcordanţă informaţii ţara de origine la legume şi fructe afişată la raft faţă de eticheta produselor, oferte fără produs singular pentru verificarea acesteia.
De asemenea, au fost găsite și aici, potrivit ANCP, diferențe de preț:
- suc ananas Santal -20 bucX200 ml – 4,39 raft 4,89 casa de marcat;
- neconcordanță între prețul de la raft și casa de marcat;
- diferență preț între raft (14,99 lei) și casă (17,99 lei) la un produs – Delikat cu gust de Găină;
- Înghețată Transalpina cu ciocolată și sos de vișine cu cireșe, pretul afisat la raft 32.99 lei și pretul de la casa de marcat 38,79 lei;
De asemenea, au mai fost identificate produse cu promoția depășită (vin Pelin Carpatin), dar și produse nesigure.
„S-au identificat produse lactate comercializate în vrac (telemea vacă cremoasă, telemea cu gust domol) pentru care nu s-a putut dovedi încadrarea în data limită de consum, trei zile de la desigilarea ambalajului (cârnați Cristim – 0,5kg/26,32 lei – nu se cunoaște data desigilării), mai mult se indică DLC eronate, (telemea de vacă – 4,4kg/130lei – pe eticheta de preț exp. 01.06.2025, dar pe ambalaj/găleată este marcat 30.05.2025 ); cârnați populari 0,45kg/8,51 lei, coastă afumată 0,75kg/37,22 lei cu modificări organoleptice; produse în afara datei limită de consum – 0,8 kg (cârnați măcelărești , jumări porc)”, se arată într-un comunicat al ANPC.
La Rewe, inspectorii afirmă că au identificat produse cosmetice fără informaţii în limba română și fără indicarea în clar a datei ddm, pPractici comerciale incorecte prin diferențe de pret, țara de origine necorespunzătoare și produse depreciate, devidate sau depozitate în vitrină murdară.
- Neconcordanta preț raft și cititor pentru bere Heineken 0,330 l și bere Kozel 0,330 l;
- Se comercializează suc Fanta 2×2 L având afișate două prețuri diferite;
- La produsele cu vânzare accelerată la care se oferea o reducere de 30% pe eticheta de preț nu era menționat prețul pe unitatea de măsură;
- comercializare produs care avea la raft prețul din campania promoțională încheiată;
- neconcordanță preț pachet bere Staropramen 5+1( la raft 25,59 lei, iar la casă 22,46 lei).
CITEȘTE ȘI: A început West Side Flower Fest. Tot ce trebuie să știi despre târgul de flori din Drumul Taberei
Probleme și la Kaufland, Lidl și Mega
Kaufland România
- Promoții fără informațiile specifice – data de debut, preț de referință, perioada, etc.
- Neconcordanță preț afișat cu cel indicat la casa de marcat;
- Bere blondă Ciucaș 7+1, expusă la comercializare neavând afișat prețul practicat la momentul vânzării;
- Produse semnalizate la raft cu reducere cu perioda de aplicare depașită.
LIDL
- Nectar de mere Solevita 1,49 lei/bucată, preț pachet raft 7,95 lei, preț corect calculat 7,45 lei, diferență în defavoarea consumatorilor 0,50 lei/pachet;
- Diferenţe de preţ ( exemplu: cotlet de porc, franzelă albă);
- Neafişare pret vanzare;
- Prezență infestație gândaci
- Multiple sortimente de băuturi/bere, în regim ”5+1”, cu indicarea prețului pe pachet/colet, fără indicarea prețului produsului singular/de referință;
- Produse la comercializare semnalizate cu reduceri, fără exprimarea perioadei de valabilitate a promoției, dar și produse cu etichete de raft pe fond de culoare roșie, fără ca acestea să se regăsească sub incidența vreunei forme de reducere promoțională;
Mega
- Produse congelate cu depuneri masive de gheață – suspiciune întrerupere lanț frig;
- Înghețată diverse sortimente, însoțită de etichete promoționale 3+1 la preț de 8,07 lei, având menționat 8,07 lei/2buc
La Doi Pași
- Toate spatiile frigorifice neigienizate cu rugină, mazgă, vopsea exfoliată, resturi alimentare.
- Produse expirate, produse cu modificări organoleptice, acumulări de gheață, modificare stare termică, nerespectare temp de pastrare.
- S-a dispus măsura de oprire temporară până la remedierea deficienţelor (OTPS).
Carrefour România
- Vânzare promoțională la produsul Skinguard Gillette cu preț vechi barat de 106,90 lei și preț nou: 19 lei, la care s-a solicitat document de achiziție, pentru a verifica dacă produsul se comercializează la un preț egal sau mai mare decât prețul de achiziție;
- S-au constatat diferențe de preț la mai multe articole între prețul afișat la raft și cel încasat la casa de marcat;
- Lipsă prețuri la o gamă variată de produse regăsite pe spațiul de comercializare.
Auchan România
- Parizer din carne separată mecanic de pui cu eticheta incorectă la raft față de lista de ingrediente declarată de către producator (parizer Extra de Pui);
- Diferite sortimente de pește ambalat (file ton roșu, file Biban de mare, file șalau de Nil) cu modificări de aspect, miros și temperatură mai mare decât cea recomandată, de 0 C°- + 4C°.