Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Friday , 29 March 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Buletin de București în pandemie 10 milioane de euro pe tablete unei firme fără angajați și 9 luni de existență, afacerea pentru care Daniel Florea este audiat de DNA
Buletin de București în pandemie

10 milioane de euro pe tablete unei firme fără angajați și 9 luni de existență, afacerea pentru care Daniel Florea este audiat de DNA

55

Pe 15 aprilie Primăria Sector 5 oferea peste 10 milioane de euro pentru tablete unei firme fără angajați și care avea doar nouă luni de existență. Achziția a fost „orchestrată” de Economat Sector 5, frimă condusă de un apropiat al lui Marian Vanghelie. Cele 33 mii de tablete urmau să ajungă la elevii Sectorului 5. Daniel Florea, fostul primar al Sectorului 5 și actual candidat pentru Camera Deputaților din partea PSD București, este acum audiat de DNA pentru această achiziție despre care în urmă cu trei luni a scris și Buletin de București.

Achiziția și distribuirea tabeltelor a fost făcută de Economat Sector 5, care este cunoscut mai mult pentru vânzarea de alimente, nu de electrnice, motiv pentru care este prima dată când se implică în afaceri cu electronice.

„Economat Sector 5 promovează micii producători de carne și preparate din carne, precum și de lactate, legume și fructe, prin punerea în vânzare a produselor acestora în rețeaua de magazine.”

Concept Economat conform www.economatsector5.ro

Pentru această achiziție s-a făcut invitație de ofertare, conform căreia valoarea estimată a contractului este de 10 milioane de EURO, iar o tabletă ajunge la aproximativ 1.700 lei. Procesul nu a fost deloc transparent, achiziția fiind absentă de pe platforma de licitație SICAP sau pe site-ul primăriei. Mai mult, la momentul respectiv primăria nu a vrut să discute cu reporterii Bulein de București, iar Doamna Carmen care se ocupă de achiziții ne-a închis telefonul după ce a aflat că suntem reporteri la Buletin de București pe motiv că e ocupată.

În cele din urmă, Buletin de București a aflat ce firmă stă în spatele acestui contract de peste 10 milioane de euro.

DAP Team & Partners, o firmă cu sediul într-un apartament de pe strada Doamna Ghica din Sectorul2 și înființată cu doar nouă luni înainte de a primi acest contract de la Primăria Sector 5, care nu are angajați și trăiește doar din contracte cu statul. Pe hârtie firma face consultanță în management și aparține brăileanului Petrov Daniel.

În septembrie l-am sunat pe patronul firmei care a câștigat contractul de 10 milioane de EURO pentru tablete. Nu a dorit să discute nimic legat de acest subiect.

Reporter: V-am sunat să discutăm despre o achiziție făcută de firma dumneavoastră, DAP Team & Partners, cu Primăria Sectorului 5, pentru tablete.

Daniel Petrov: Ok.

R: Cum ați aflat de această licitație? Pentru că nu este publică.

D.P.: Nu vreau să fac niciun comentariu.

R: Ok. Deci nu știți cum ați aflat?

D.P: Știu cum am aflat, dar nu vreau să comentez nimic.

Investigația Buletin de București din Septembrie a fost scrisă de Bianca Albu cu contribuția lui Florin Râșteiu

Sursa Foto: Facebook/Daniel Florea

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.